Arhiva zilei de 26 ianuarie 2017

Allview lansează un feature phone cu buton SOS

Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România lansează astăzi feature phone-ul M9 Connect, care se distinge prin butonul SOS ce direcționează utilizatorul spre 5 numere de telefon de urgență.

”Este un telefon care se adresează îndeosebi seniorilor, care pot să apeleze ușor la cei dragi când se confruntă cu o situație de urgență prin butonul SOS. Chiar dacă părinții sau bunicii ne sunt departe, ne place tot timpul să-i știm în siguranță. Iar M9 Connect este un telefon gândit pentru adepții telefoanelor clasice și adaptat nevoilor acestora”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Butonul SOS poate fi configurat cu până la 5 numere de telefon ce pot fi apelate în cazul în care utilizatorul are nevoie de ajutorul celor dragi. În cazul în care primul număr apelat nu răspunde, apelul este transferat automat către al doilea număr. Procedura se repetă cu urmatoarele contacte de urgență, până când unul dintre ele raspunde. În timpul apelurilor telefonice se transmite automat către toate contactele apelate un sms cu coordonatele locației  utilizatorului.

M9 Connect este un telefon Dual SIM ce oferă conectivitate 3G. Este echipat cu un acumulator de 1000mAh și oferă autonomie de durată: o încarcare completă va aduce 200 de minute de convorbire și pâna la 200 de ore în stand-by.

M9 Connect este prevăzut și cu aplicațiile de socializare Facebook Lite și WhatsApp.

Terminalul M9 Connect este disponibil de astăzi, pe bază de precomandă, la prețul de 249 lei iar livrările vor începe din 6 februarie.

De ce o vacanta in Bulgaria?

Chiar daca in momentul de fata ne aflam in mijlocul anotimpului de iarna gandurile ne pot zbura spre vara si mai ales spre concediu si spre locul in care v-om petrece concediul. Oferta agentiilor de turism este din ce in ce mai tentanta motiv pentru care alegerea destinatiei pentru petrecerea concediului de vara este o sarcina mult mai grea decat pare la prima vedere. Din punctul meu de vedere Nisipurile de Aur reprezinta una dintre cele mai bune destinatii pentru petrecerea concediului de vara, asta in conditiile in care doresti sa pleci la mare in concediu. De ce cred ca litoralul vecinilor nostri reprezinta o solutie atat de buna avand in vedere ca si in tara noastra exista litoral? Din mai multe motive, cele mai importante fiind urmatoarele:

– In primul rand apa marii este foarte curata si are un grad de claritate foarte ridicat fiind ideala pentru cei carora le plac scufundarile.
– Nisipul de pe plaja este auriu si foarte fin, neexistand pietre pe plaja ori alte elemente care sa te faca sa te simti inconfortabil in momentul in care te plimbi pe plaja ori pur si simplu stai. Acesta este unul din motivele pentru care aceasta plaja este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai bune plaje de nisip din Europa, distinctie care din punctul meu de vedere spune foarte multe despre calitatea nisipului de pe aceasta plaja.
– Hotelurile care se regasesc in aceasta statiune ofera servicii de inalta calitate, cele de 2-3 stele nefacand rabat de la acest lucru.

– In cazul in care te-ai plictisit de stat pe plaja ori in apa poti vizita atractiile turistice din zona care nu sunt deloc putine. Fosta resedinta a Reginei Maria, muzee, gradina botanica ori galeriile de arta sunt doar cateva din obiectivele turistice pe care le poti vizita in cazul in care nu mai vrei sa stai la plaja.
– Nu in ultimul rand raportul calitate pret foarte bun reprezinta pentru mine unul dintre cele mai importante motive pentru care in fiecare an profit de oferte Nisipurile de Aur Bulgaria.