Arhiva zilei de 18 iulie 2018

436M6VBPAB_1

Monitoarele Philips vor fi prezente la IFA 2018 31 august – 5 septembrie

MMD, partener licențiat al monitoarelor Philips, confirmă prezența la a 58-a ediție a târgului IFA. Pe parcursul expoziției, în pavilionul 22, vizitatorii pot experimenta o largă paletă de inovații în materie de display-uri, inclusiv ecrane ultra-wide și touch screen pentru o productivitate sporită, monitoare cu stație de andocare USB-C pentru o conectivitate mai mare, display-uri ultra-subțiri și curbate pentru o experiență mai captivantă, și multe altele.

Fără ramă, subțire, curbat

Un design fără rame pe 4 laturi reprezintă o caracteristică cheie întâlnită la unele dintre cele mai noi monitoare Philips, făcându-le perfecte pentru o configurație cu mai multe display-uri. Aceste monitoare sunt, de asemenea, extrem de subțiri, având o grosime de 6.1 mm, în timp ce modelele curbate oferă o experiență mult mai captivantă, indiferent dacă utilizatorul folosește monitorul acasă sau la serviciu.

 

Aliatul perfect pentru gamerii pe consolă

Un loc special în cadrul IFA 2018 îl va ocupa monitorul de 43 de inchi cu ecran 4K HDR 1000 conceput special pentru gamerii pe consolă. Vizitatorii vor avea ocazia să admire acest model într-o zonă dedicată gaming-ului din cadrul standului Philips. Dispunând de un panou VA elegant de mari dimensiuni, cu rezoluție CrystalClear 4K (UHD), monitorul Momentum oferă jucătorilor pe consolă o calitate superbă a imaginii, timp de răspuns rapid, și low input lag pentru a asigura o experiență fără efecte de stutter sau tearing. În plus, acesta oferă o multitudine de caracteristici care sporesc confortul, conectivitatea și plăcerea de a utiliza acest monitor.

Monitoare ultra-wide

Noua gamă de monitoare Philips conține mai multe modele ultra-wide 32:9/32:10. Modelele care vor fi prezentate la IFA 2018 vor avea dimensiuni cuprinse între 43,4 și 49 de inchi și vor fi echipate cu webcam-uri Hello. Un monitor de asemenea dimensiuni facilitează multi-task-ingul, oferind mai multă informație pe ecran, în timp ce elimină distragerea atenției de la bara centrală care ajută la înclinarea ecranului. Aceste noi monitoare vor satisface nevoia unor configurații alcătuite din mai multe monitoare în instituțiile financiare, sălile de tranzacții sau alte sectoare B2B.

Dedicat profesioniștilor: touch screen și stație de andocare USB

Tehnologia touch-screen este prezentă pe o parte din monitoarele Philips lansate în acest an. Monitoarele Touch B2B folosesc tehnologia Projected-Capacitive (P-Cap) și suportă până la 10 puncte în plus față de protecția avansată IP54 împotriva contactului cu apa și praful. Aceste monitoare pot fi ușor înclinate pentru a oferi utilizatorilor libertatea de a alege unghiul preferat care oferă cel mai înalt confort. Aceste monitoare profesionale vor fi reprezentate la IFA de modele cu dimensiuni de 17 și 21,5 inchi.

Alte monitoare profesionale Philips care vor fi prezentate la Berlin, cu dimensiuni ale ecranelor între 31,5 și 34 de inchi, cu rezoluții 5K, răspund nevoilor actuale ale mediilor de lucru flexibile. Aceste monitoare noi sunt dotate cu port USB Type-C și oferă o funcționalitate completă de andocare și conectivitate optimizată. Conectorul subțire, bidirecțional, reversibil, USB Type-C oferă o conectare ușoară cu un singur cablu, acesta permițându-le utilizatorilor să transfere date în siguranță la cele mai rapide viteze disponibile, cuplarea și încărcarea monitoarelor la telefoane și notebook-uri și conectarea simplă și rapidă a acestora la periferice.

Despre MMD

MMD este o companie detinuţă de TPV, înfiinţată în 2009 printr-un parteneriat de brand cu Philips. MMD distribuie şi comercializează exclusiv display-uri LCD Philips în întreaga lume. Combinând calităţile brandului Philips cu expertiza în producţia display-urilor a TPV, MMD urmează o strategie rapidă şi eficientă pentru a lansa produse inovative pe piaţă. MMD conduce piețele din Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Africa de la sediul central din Amsterdam. Piețele din estul Europei și CIS sunt susținute de la sediul din Praga. Prin reţeaua de parteneri locali, MMD colaborează cu toţi marii distribuitori IT din Europa. Centrele de design şi dezvoltare ale companiei sunt situate în Taiwan. www.mmd-p.com