Arhiva zilei de 16 octombrie 2024

Prima etapă din eSuperliga are loc la Craiova pe 20 octombrie, înaintea meciului Universitatea Craiova – Botoșani din campionatul intern de fotbal

Suporterii celor două echipe și pasionații de gaming sunt așteptați la Sala Polivalentă pentru competiții de EA SPORTS FC™25 cu premii și meet & greet-uri cu streameri populari

București, 16 octombrie – eSuperliga, cea mai importantă competiție de fotbal virtual din România, dă startul primului sezon pe 20 octombrie la Craiova. Prima etapă din competiția de esports va avea loc la Sala Polivalentă din Craiova, înaintea meciului din campionat între Universitatea Craiova și FC Botoșani.

După turneele ce au avut ca rol stabilirea celor mai buni jucători de EA SPORTS FC 25, cluburile din campionatul intern i-au ales pe cei care îi vor reprezenta în eSuperliga în sezonul 2024-2025. Cei 16 jucători aleși vor juca pentru cluburi în 15 etape ce vor avea loc live de pe stadioanele echipelor din Superliga, în același timp cu meciurile oficiale din campionat. eSuperliga este prima ligă de esports afiliată oficial SuperLigii de fotbal a României, cu premii și bonusuri de 130.000 de euro. (40.000 de euro pentru Sezonul Regulat, 20.000 de euro pentru eSupercupa și un cuantum de 70.000 de euro pentru bonusuri).

Etapa a 13-a din Superliga propune meciuri tari precum Dinamo București – FCSB, Universitatea Cluj – Oțelul Galați sau FC Rapid 1923 – Farul Constanța, iar echipele din campionatul intern se vor duela în prima etapă din eSuperliga pe PlayStation 5 la Sala Polivalentă avându-i în prim-plan pe jucătorii de esports legitimați ai cluburilor. Fiecare meci va dura 20 minute, cu pauză de 5 minute.

Meciurile primei etape vor începe de la ora 10:30 și se vor disputa între:

  • CFR CLUJ (Adrian Lapoși) vs Gloria Buzău (Andrei Pițigoi)
  • Unirea Slobozia (Robert Dumitru) vs Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu)
  • FC Farul Constanța (Andrei Hauca) vs Poli Iași (Robert Buculeanu)
  • Universitatea Craiova (Razvan Puiu)  vs FC Botoșani (Mircea Catrina)
  • FCSB (Emil Constantinescu) vs Dinamo București (Valentin Ilie)
  • Universitatea Cluj (Alexandru Bucur) vs Petrolul Ploiești (Alexandru Țenescu)

Meciurile FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) vs AFC Hermannstadt (Andrei Anghelina) și Oțelul Galați (Daniel Constantinescu) vs UTA Arad (Cosmin Vedeanu) se vor disputa în următoarele etape.

“Prima etapă eSuperliga începe cu un meci puternic, chiar la noi acasă, iar asta nu poate decât să ne facă mândri! Sperăm că parcursul în întreaga competiție va fi unul favorabil nouă și până la finalul tuturor etapelor să arătăm cât de valoroși suntem, ca echipă, atât pe terenul de fotbal cât și în fața consolelor.”, a declarat Sabin Hera, Marketing Manager la Universitatea Craiova.

Susținătorii echipelor vor putea urmări live meciurile din competiție și vor putea să-și susțină favoriții, intrarea la eveniment fiind liberă. În paralel cu meciurile din eSuperliga, iubitorii jocului EA SPORTS FC 25 vor putea concura în cadrul unor activități dedicate publicului ce pun la bătaie premii totale de 500 euro pentru cei mai buni jucători: câștigătorul pleacă acasă cu 350 de euro, iar ocupantul locului 2 îi revine suma de 150 euro.

“Sunt bucuros să iau parte la astfel de competiție chiar acasă, în țara mea. Este o oportunitate extraordinară pentru noi toți, cei care ne jucăm la nivel profesionist și visăm să ajungem mai departe în competițiile internaționale.”, a menționat Răzvan Puiu, unul dintre cei mai performanți jucători de EA SPORTS FC 25 din România, ce are un palmares remarcabil la nivel național și internațional.

În plus, unii din cei mai populari streameri de gaming din țară vor fi prezenți la Sala Polivalentă din Craiova pentru a se întâlni cu fanii lor. xSlayder, Imogen, Andreas și Mădălin Șerban, creatori de conținut care adună zeci de mii de oameni pe live-urile lor de pe YouTube, vor lua parte la sesiuni de meet & greet, în cadrul cărora urmăritorii lor vor avea ocazia să se pozeze alături de ei.

„eSuperliga este un proiect necesar şi aşteptat de noi. Va completa produsul Superliga si va oferi cluburilor posibilitatea de se conecta cu scena de esports și de a dialoga cu un public tânăr și extrem de dinamic, pe care FC Universitatea Cluj și-l dorește cât mai aproape de echipă. Aștept cu interes primele meciuri, sunt sigur că vor oferi publicului doza necesară de entertainment și emoție.”, a declarat Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.

Primul sezon al eSuperligii se încheie în primăvara anului 2025, atunci când câștigătorul sezonului va fi încoronat campion al eSuperligii, premiile totale ale competiției, de 130.000 de euro, fiind distribuite tuturor celor care au luat parte la competiție în funcție de poziția finală din clasament.

Sonos lansează Arc Ultra, noul soundbar care încorporează tehnologia Sound Motion™

Santa Barbara, Calif., 15 octombrie, 2024Sonos anunță lansarea noului soundbar premium, Sonos Arc Ultra, care introduce tehnologia revoluționară numită Sound Motion™. Această tehnologie reduce dimensiunea transductorului în timp ce amplifică basul și deschide calea spre noi inovații audio, unde un sunet mai puternic și mai bun poate fi oferit de către produse compacte. Noul Arc Ultra oferă de până la două ori mai mult bas față de predecesorul său și o noua experiență audio spațială 9.1.4, totul într-un design elegant și sofisticat.

De asemenea, Sonos prezintă și Sonos Sub4, următoarea generație de subwoofer cu design nou și componente care vor îmbunătăți experiența de vizionare a filmelor, serialelor și a multor altor producții cu ajutorul unui bas răsunător

„Timp de decenii Sonos a prioritizat atât sunetul de înaltă calitate, cât și designul elegant, astfel încât produsele noastre să revoluționeze experiențele audio și home theater. Din dorința de inovație am creat Sound Motion™ pentru a redefini ce poate realiza o singură boxă – totul prin intermediul primei tehnologii din industrie legată de transductori dedicată zonei de home theater, unde sunetul extraordinar este la fel de important ca un design modern care să se potrivească în orice casă,” a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Arc Ultra este o reinterpretare a celui mai reușit soundbar al nostru, care valorifică această inovație incredibilă pentru a oferi o experiență  audio complet nouă într-un design mai compact.”

De asemenea, Sonos continuă să îmbunătățească constant noua aplicație și lansează un nou update software odată cu lansarea lui Arc Ultra și Sub 4. Performanța aplicației este așteptată să depășească performanța celei vechi în anumite privințe – identificarea sistemului, instalarea de noi dispozitive și abilitatea de a interconecta dispozitive Sonos. Pentru utilizatorii existenți Sonos, update-ul va oferi 90% dintre funcțiile care lipsesc, iar update-urile vor continua în mod constant. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina comunității Sonos.

„Am lucrat intens la rezolvarea problemelor majore ale aplicației și la reintroducerea celor mai solicitate funcții de pe aplicația veche. Am atins un nivel de calitate care ne oferă încrederea necesară pentru a lansa noile produse extraordinare,” a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Așa cum ne-am asumat în angajamentele noastre, vom continua să îmbunătățim software-ul în mod regulat și suntem hotărâți să facem experiența Sonos mai bună decât a fost vreodată.”

Arc Ultra: Sunet revoluționar pentru experiența home theater

Construit cu o tehnologie unică și colaborări în industrie, soundbar-ul Arc Ultra oferă bas amplificat, sunet extraordinar cu suport pentru Dolby Atmos® și o funcție avansată de Speech Enhancement, care asigură mai mult control – totul într-un design elegant care se integrează perfect cu decorul locuinței tale și completează televizoarele mari.

  • Sunet de cinema în sufrageria ta: Soundbar-ul Arc Ultra oferă o scenă sonoră mare care plasează cu precizie fiecare detaliu al sunetului în cameră pentru a învălui utilizatorii în conținut. Cu o arhitectură complet nouă, acesta dispune de 14 difuzoare proiectate de Sonos, printre care un woofer Sound Motion™și un grup de tweetere cu ghiduri de undă la ambele capete pentru a oferi o experiență audio spațială 9.1.4. Trueplay™ ajustează automat sunetul pentru a se potrivi perfect cu spațiul camerei, iar acum este disponibil atât pentru iOS, cât și pentru Android.
  • Nu rata niciun cuvânt sau șoaptă: Cu o nouă arhitectură a canalului central, Arc Ultra maximizează claritatea vocală, astfel încât dialogul să fie mai ușor de urmărit. Noua funcție avansată Speech Enhancement permite alegerea nivelul preferat de claritate a dialogului direct din aplicația Sonos.
  • Colabiorări cinematografice: Arc Ultra este produsul unor colaborări importante cu producători și creatori de filme cunoscuți, precum Chris Jenkins și Onnalee Blank, pentru a optimiza Arc Ultra pentru conținutul Dolby Atmos și pentru a dezvolta o experiență audio de studio care rivalizează cu sistemele de sunet profesionale.
  • Design potrivit pentru orice decor: Arc Ultra este proiectat cu grijă, cu un profil curbat distinctiv, finisaj mat și un aspect mai subțire care arată elegant atunci când este instalat și nu obstrucționează marginile televizorului atunci când este plasat pe o comodă. Grila sa înconjoară spatele difuzorului, astfel încât sunetul să călătorească în toate direcțiile pentru a oferi o experiență audio completă.
  • Configurare și control ușor:Arc Ultra permite accesarea rapidă a sunetului cinematografic printr-o simplă conexiune HDMI eARC și este ușor de controlat prin telecomanda televizorului, aplicația Sonos, Sonos Voice Control sau Amazon Alexa. Comenzile tactile sunt discret integrate într-o margine specială din spatele soundbar-ului, pentru a minimiza distragerile vizuale. Cu Bluetooth line-in, soundbar-ul oferă multiple opțiuni de streaming, fie că este vorba de ascultarea unui podcast sau de pregătirea unui playlist înainte de sosirea invitaților.
  • Angajament față de sustenabilitate: Arc Ultra a fost proiectat în mod responsabil, cu o întreținere mai ușoară datorită utilizării unui număr mai mare de șuruburi și mai puține adezive, materiale PCB fără halogeni, mai puțin material de silicon și consum redus de energie în stare de repaus cu până la 20% comparativ cu Arc. Ambalajul său este 100% reciclabil și, de asemenea, cu 18% mai mic în volum, ceea ce îl face mai ușor de expediat.

Sonos Sub 4: Cel mai imersiv subwoofer Sonos, modernizat

Sub 4 face parte din următoarea generație de subwoofere, care oferă un bas pe care utilizatorii îl pot simți și care transformă experiența home theater pentru a aduce utilizatorii mai aproape de conținutul preferat.

  • Sunet vibrant: Utilizatorii pot simți fiecare sunet cu ajutorul wooferele duale personalizate care generează frecvențe joase dinamice și profunde pentru a îmbunătăți experiențele de divertisment. Fără bruiaje – ambele woofere Sub 4 sunt orientate spre interior pentru a crea un efect de anulare a distorsiunii.
  • Reconstruit, pe interior și exterior: Fiind cel mai avansat subwoofer Sonos de până acum, Sub 4 include mai multă putere de procesare și memorie, precum și noi radiouri WiFi pentru o conectivitate mai bună, astfel încât utilizatorii nu vor rata niciun sunet.
  • Același design iconic: Sub 4 are o formă elegantă care păstrează o mare parte din estetica predecesorului său, cu un finisaj mat în alb și negru și un profil care este ușor de ținut în poziție verticală, așezat pe o parte sau poziționat sub canapea. De asemenea, Sub 4 vine într-o formă mai sustenabilă datorită eforturilor de dematerializare și reducerii cu aproape 50% a consumului de energie în modul inactiv.
  • Home Theater: Sub 4 adaugă mai mult dramatism filmelor și serialelor atunci când este asociat cu soundbar-ul Arc Ultra, Arc sau Beam pentru frecvențe joase mai puternice. În plus, Sub 4 permite asocierea a două subwoofere pentru un bas mai puternic care intensifică fiecare scenă și melodie, fiind compatibil cu generațiile anterioare de Sub.

Arc Ultra și Sonos Sub 4 vor fi disponibile începând cu 29 octombrie 2024 la un preț recomandat de 4.999 RON, respectiv 4.499 RON. Pentru mai multe informații, accesați sonos.com și urmăriți @sonos.