Arhiva zilei de 12 aprilie 2016

QuickMobile lansează TecHour, o campanie de educare a publicului privind tehnologia

QuickMobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, lansează campania TecHour, prin intermediul căreia publicul va putea descoperi, în magazinele fizice ale retailerului și în centrele comerciale unde acesta este prezent cu shop-uri de tip insule, informații utile și aprofundate despre cele mai noi gadget-uri menite să ne simplifice stilul de viață. Campania presupune organizarea, zilnic, a unor sesiuni demonstrative susținute de reprezentanți ai companiei, în intervale de câte două ore.

Campania TecHour se adresează tuturor celor care vor să descopere și să testeze cele mai noi produse din zona tehnologiei și va include demonstrații în cadrul cărora specialiștii QuickMobile vor prezenta în detaliu specificațiile gadget-urilor disponibile în oferta companiei.

Printre produsele care vor fi prezentate clienților în magazinele QuickMobile se numără prizele wireless, becurile inteligente cu boxe încorporate sau jocuri de lumini, camerele de supraveghere wireless iBaby, aparatele de uz casnic necesare în orice locuință, cum sunt detectoarele de gaz și în general toate dispozitivele de care avem nevoie pentru a fi în pas cu tehnologia.

”Românii sunt la curent cu noutățile din lumea tehnologiei și sunt foarte dornici să descopere și să utilizeze cele mai noi produse apărute pe piață. De aceea, îi invităm să vină în magazinele noastre pentru a vedea live cum funcționează exact gadget-urile inteligente, având ocazia să le și testeze. Educarea publicului este o componentă importantă în strategia de business a QuickMobile și din acest motiv am demarat o campanie care să vină în întâmpinarea tuturor celor care vor să descopere echipamentele high-tech menite să ne ușureze viața. În cadrul TecHour, specialiștii noștri vor face demonstrații live și vor răspunde tuturor întrebărilor clienților dornici să se familiarizeze cu noua tehnologie”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.

Campania TecHour se desfășoară zilnic, între orele 16.00-18.00, în magazinele QuickMobile din orașele Baia Mare (Gold Plaza, Minaur), București (Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City), Cluj Napoca (Iulius Mall, Polus Center), Iași (Palas Mall, Iulius Mall) și Timișoara (Iulius Mall).

Produsele vor fi schimbate în fiecare săptămână, pentru ca modul de prezentare să fie diversificat și, în același timp, pentru a crește interesul publicului.

”Ne așteptăm ca, în urma acestei campanii, traficul în magazinele noastre să crească în următoarele luni cu 20%, iar vânzările pe categoria de gadget-uri cu 12%”, a precizat Tudor Țiboc.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.