Arhiva zilei de 21 iulie 2016

Fenomenul Pokemon GO: QuickMobile ajută gratuit „vânătorii” fără baterie cu acumulatori externi, pentru a continua jocul

QuickMobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, împreună cu producătorul ABC Tech, îi provoacă pe românii care sunt fani ai jocului Pokemon GO să găsească Pokestop-urile din orașele cu magazine fizice QuickMobile, unde vor lansa momeli. Cei care rămân fără baterie vor primi gratuit, din partea celor două companii, cabluri de încărcare și acumulatori externi pentru continuarea vânătorii de pokemoni.

În cadrul campaniei inițiate de QuickMobile și ABC Tech, vor fi lansate momeli la cele mai populare PokeStop-uri, în orașele unde există magazine fizice QuickMobile. Vânătorii de pokemoni care ajung la un nivel al bateriei mai scăzut de 10% vor primi gratuit baterii externe și cabluri de încărcare ABC Tech, pentru a se putea juca în continuare.

Campania se va derula timp de o săptămână, în perioada 22-29 iulie, în oraşele din țară unde sunt prezente magazine fizice QuickMobile.

”Românii sunt foarte interesați de tot ce e nou în materie de tehnologie, fapt dovedit și de succesul răsunător pe care l-a avut în țara noastră fenomenul internațional Pokemon GO, imediat după lansare. Însă, această aplicație consumă foarte mult din energia smartphone-ului, pentru că folosește conexiunea la internet, serviciile de locație prin GPS și camera telefonului. Motiv pentru care am demarat această campanie, cu care vrem să ne asigurăm că toţi vânătorii de pokemoni care se află in PokeStop-urile unde suntem prezenţi îşi pot continua jocul fără probleme”, declară Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.

Astfel, retailerul a pregătit și un kit pentru fanii Pokemon GO care aspiră la titlul de cel mai bun vânător de pokemoni din lume. Acesta include smartphone-uri ce îndeplinesc anumite condiții pentru a rula aplicația Pokemon GO, la prețuri începând de la 499,9 lei, dar și telefoane de top precum Samsung Galaxy S7 Edge și Apple iPhone 6S Plus, baterii externe ABC Tech, în culoarea Pokemonului favorit, disponibile la prețuri începând de la 39,9 lei, și produse cu capacități de foarte mari (10.000-15.000 mAH), care permit încărcarea completă a unui smartphone de 4-5 ori.

Kit-ul se adresează și utilizatorilor care vor să vâneze pokemoni în condiții meteo nefavorabile, având huse rezistente la apă, dar și carduri memorie microSD, cu capacitate de până la 128 GB, pentru extinderea spațiului de stocare pentru ca aceștia să surprindă cât mai multe fotografii pe care să le trimită prietenilor, și camere video pentru a fi înregistrate momentele în care se prind cei mai rari pokemoni. De asemenea, cei care vor o evidență clară pentru eclozarea ouălor în joc pot folosi brățările fitness pentru monitorizarea pașilor și a distanței parcurse, incluse în kit-ul QuickMobile.

 

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.