București, 9 octombrie 2017 – Nokian Tyres continuă să susțină, în calitatea sa de sponsor titular, Campionatul mondial de orientare. Ulterior contribuțiilor inițiale din 2016 și 2017 prin care Nokian Tyres a susținut evenimentul premium organizat de Federația internațională de orientare (International Orienteering Federation – IOF), cele două părți au semnat un nou contract de sponsorizare pe perioada mai multor ani.
Nokian Tyres, fiind cel mai nordic producător de anvelope, este recunoscut ca expert al terenului accidentat și al condițiilor meteorologice variabile. Valorile companiei, născute din spiritul nordic, cât și obiectivul acesteia de fi pioneer al sustenabilității în cadrul industriei anvelopelor sunt demonstrate prin produsele sale sigure și ecologice. Astfel că parteneriatul dintre Nokian Tyres și IOF, reprezintă o alăturare fericită din punct de vedere al fundamentului său.
„Interesul nostru față de sporturile de orientare are la bază alinierea excelentă a valorilor companiei noastre cu cele ale comunității globale a practicanților acestor sporturi și cu însăși natura sporturilor de orientare,” precizează Antti-Jussi Tähtinen, vicepreședinte al departamentului de marketing și comunicare al Nokian Tyres.
„Campionatul mondial de orientare și celelalte evenimente dedicate orientării, precum Cupa mondială și Ziua mondială a orientării, ne pun la dispoziție o platformă ofertantă pentru promovarea brandului Nokian Tyres și ne dezvăluie posibilități interesante de dezvoltare de proiecte în cadrul activităților în aer liber, pline de aventură, specifice acestui sport.”
Obiectivul principal al acordului nou semnat este acela de a oferi Nokian Tyres vizibilitate pe piață în calitatea sa de sponsor titular al Campionatului mondial de orientare și în cea de partener principal al IOF. Acest acord extinde, de asemenea, colaborarea dintre cele două părți, Nokian Tyres devenind astfel implicat și în dezvoltarea proiectului IOF – Ziua mondială a orientării, cât și în alte evenimente ale IOF, precum Cupa mondială a orientării IOF.
„Suntem extraordinar de fericiți să avem alături de noi Nokian Tyres ca partener titular al Campionatului mondial de orientare,” declară Tom Hollowell, CEO al IOF. „Am căzut de acord asupra aportului pozitiv pe care am reușit să îl aducem în primii 2 ani, iar Nokian Tyres a dorit să continue acest parteneriat. În cadrul discuțiilor noastre am identificat mai multe zone în care cooperarea dintre noi poate fi dezvoltată și îmbunătățită și suntem încrezători că vom putea livra un aport pozitiv sporit în anii următori.”
Ediția din 2018 a Campionatului mondial de orientare Nokian Tyres se va desfășura în perioada 4-11 august 2018 în Riga și Sigulda, Letonia.
Despre Nokian Tyres
Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă își are rădăcinile în anul 1898, când a fost înființată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează și facilitează șofatul în siguranță, în condiții exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane și mașini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, și cu condiții de șofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.
În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaților a fost de 4.400. Acțiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unitățile de producție se află în Finlanda și Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile și sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranță durabilă și de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.
Pentru mai multe detalii despre companie, vă rugăm vizitați: www.nokiantyres.com