Arhiva zilei de 8 decembrie 2016

Brandul romanesc Allview intra pe piata de solutii smart home si isi propune sa devina liderul local al segmentului

Allview, brandul autohton numarul unu de smartphone-uri si tablete prezent pe piata din Romania, a lansat Siebo Smart Home –  un sistem smart home care in formula completa va include un numar impresionant de senzori, o oglinda inteligenta si o camera cu rol de unitate centrala denumita Siebo SmartCam. Senzorii pot fi controlati de pe smartphone sau tableta prin intermediul aplicatiei Android dezvoltate de Allview. Aplicatia aferenta pentru sistemul de operare iOS va fi disponibila in curand.

“Viziunea Allview este oferirea de tehnologii inteligente si accesibile, sub un brand romanesc. Daca in 2011 am mizat pe telefoane mobile dual sim, exploatand nevoia pietei de telefonie a momentului, in 2016 mizam pe sisteme smart home, pe care le consideram viitorul pietei de IT&C in anii ce vor urma” a declarat Lucian Peticila, General Manager Visual Fan, compania care detine brandul Allview.

Siebo Smart Home by Allview foloseste pentru comunicarea wireless a dispozitivelor inteligente cel mai sigur limbaj recunoscut pentru Internet of Things (IoT): ZigBee, tehnologia care ofera un nivel de protectie a datelor asemanator celui din domeniul bancar.

„Printre elementele de noutate pe care le aduce noul sistem, in comparatie cu alte oferte din piata locala, se numara si caracterul autonom al Siebo Smart Home: nu este nevoie de abonament, poti controla sistemul de pe orice smartphone sau tableta,  iar nevoia de securitate a produselor din categoria IoT a fost o prioritate inca din stadiul de concept”, a subliniat Ciprian Cucu, Sales Manager Allview.

Sistemul este conceput pentru a acoperi toate nivelele unui smart home complet si include solutii din categoriile:

UTILITAR (prin senzorii si dispozitivele care controleaza utilitatile)

CONFORT (prin senzorii si dispozitivele care controleaza lumina artificiala si naturala, umiditatea, temperatura, precum si prin numeroasele aplicatii ale oglinzii inteligente etc)

SECURITATE (prin senzorii si dispozitivele precum Siebo SmartCam sau scenariile pre-setate pentru situatii de tipul concediu, in care utilizatorul poate programa sistemul sa deschida luminile, televizorul sau sistemele de sunet la anumite ore, pentru a simula o casa locuita etc)

ECO (controlul consumului si scaderea costurilor de locuire).

Pretul de pornire pentru un sistem Siebo Smart Home este de 799 de lei si poate ajunge pana la 6.000 de lei, in functie de complexitate si de numarul de senzori. Pentru inceput, dispozitivele  Siebo Smart Home by Allview vor putea fi achizitionate pe site-ul allview.ro, iar incepand de anul viitor prin retailerii Altex, MediaGalaxy si eMAG.