Arhiva zilei de 18 ianuarie 2018

BenQ invită vizitatorii ISE 2018 să descopere cele mai inovatoare dispozitive şi tehnologii de afişaj

Soluții de afişaj pentru acasă, sectoarele educaționale, segmentele de vânzări și mediul corporativ.

Bucureşti, România  Ianuarie 2018 – BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piaţa de proiectoare cu tehnologie DLP®, va prezenta în cadrul ISE 2018 (6–9 februarie 2018), cel mai performante modele din gama de proiectoare laser și soluțiile sale avansate de digital signage, participând la această expoziţie pentru al nouălea an la rând.

Astfel, vizitatorii standului vor avea ocazia să vadă în acţiune ecranul plat interactiv LCD/LED, model BenQ IL550. Bazată pe tehnologia infraroșu (IR), seria IL oferă multiple puncte de atingere şi o durată de viață de peste 50.000 de ore. Aceasta este echipată cu X-Sign, software-ul exclusiv BenQ folosit pentru gestionarea conținutului din cloud, cu ajutorul căruia utilizatorii pot crea, programa şi afişa conținut de tip digital signage pe diferite șabloane. Mai mult, aplicația Multiple Display Administrator (MDA) controlează simultan mai multe afișaje prin intermediul rețelei locale și coordonează conținutul în cadrul aceluiași mediu LAN.

Deservind atât segmentul corporate cât și pe cel educaţional, BenQ va prezenta Google Jamboard, tabla digitală interactivă de 55” echipată cu ecran tactil și rezoluţie 4K UHD. Tabla Jamboard a fost creată cu scopul de a îmbunătăți colaborarea în mediul corporativ și în sălile de cursuri, oferind rapiditate, eficienţă şi productivitate ridicată, fără a necesita o configurare sau o instruire complicată.

Vizitatorii expoziției ISE vor avea posibilitatea să vadă şi modelul BenQ PL553, unul dintre afișajele cu cea mai subțire ramă din lume. Soluţia de video wall formată folosind acest model, este optimizată pentru a reda imagini de cea mai bună calitate, oferind totodată şi o gestionare uşoară a conținutului. Utilizarea opţiunii Daisy Chain creează un ecran 4K cu o distanță foarte mică între afișaje, de doar 1,8 mm, pentru a oferi o experiență vizuală unitară.

BenQ va prezenta la ISE 2018 și proiectorul laser BlueCore LU9915, un model ideal pentru o utilizare în incinte de mari dimensiuni. Acesta este dotat cu o luminozitate superioară de 10.000 ANSI-lumeni și o rată de contrast de 100.000:1. De asemenea, sistemul optic Laser BlueCore suportă instalarea de tip 360° sau portret și operare 24/7, cu o durabilitate îmbunătățită substanţial. Pentru posibilități variate de instalare, LU9915 este compatibil cu o întreagă gamă de obiective, captivând atenţia publicul în muzee, sălile de spectacol și în spațiile corporative de dimensiuni mari.

La standul 5-U20 veți putea urmări demonstrații pentru următoarele produse:

  • Seria de ecrane interactive 4K (IFP) – Noile afișaje interactive BenQ P750K și RP860K reprezintă soluția 4K perfectă pentru mediile educaționale și corporative. Afișajele inovatoare IFP sunt echipate cu funcție plug&play, compatibilitate cu mai multe platforme, atingere multiplă în 20 de puncte, protecție inteligentă pentru ochi și recunoașterea scrisului de mână.

Proiectoarele cu sursă de lumină laser BlueCore – Proiectoarele BenQ LK970, LW890UST și LU950 vor fi prezentate pentru a demonstra calitatea imaginii 4K UHD și puterea surselor de lumină fără mentenanță. Aceste proiectoare sunt ideale pentru utilizarea în spații de vânzări, educație, corporate sau în muzee, cu posibilitate de comutare a obiectivului O/V, zoom mare, capabilitate de proiecție la 360° și mod portret.

Pasionații de gaming se vor bucura de expoziții, workshop-uri, game jam-uri și experiențe VR în cadrul Bucharest Gaming Week

București, 17 ianuarie 2018 – Bucharest Gaming Week, evenimentul care aduce împreună pasionații de esports, gamerii dedicați și cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România și din lume, în data de 23 ianuarie, dă start la joc. Timp de o săptămână, Bucureștiul devine capitala gamingului printr-o serie de expoziții, conferințe și evenimente dedicate acestei industrii.

Bucharest Gaming Week este format din două componente principale, o serie de evenimente conexe, dedicate industriei de game development care se vor desfășura în perioada 23-26 ianuarie, în diverse locații din București și evenimentul principal, care va avea loc în weekend și are misiunea de a aduce împreună comunitatea de gaming.

  • Istoria Gamingului Românesc (23 ianuarie) – Eveniment care celebrează reușitele studiorilor de gaming românești, din ultimele decenii. În cadrul sediului Arcub va fi expus un timeline al unelor din cele mai importante jocurilor realizate în România, de la Felix Șah, produs de ITC România în 1976 până la titluri celebre dezvoltate la noi în țară, precum Assassin’s Creed 2 sau FIFA 2017.
  • Concept Art Expo (24 ianuarie) – Expoziția din cadrul Bucharest Gaming Week evidențiază talentul artiștilor care lucrează în studiourile de gaming românești. Vizitatorii vor putea admira artă din jocurile Tap Busters, Modern Combat 5, Black The Fall, Rift, Rumble, Link Twin sau Interrogation. Vernisajul expoziției are loc miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19:00 la Apollo 111, aflat la subsolul clădirii Universul.
  • Gateway VR Open Day (24 ianuarie) – Tot miercuri, pasionații de gaming și tehnologie vor putea experimenta universul realității virtuale prin jocuri precum The Unspoken, Elven Assassin și Space Pirate Trainer. Sala celor de la Gateway VR se află în incinta clubului Fabrica (str. 11 iunie, nr. 50). Intrarea va fi gratuită pe durata întregii zile.
  • Panel RGDA (25 ianuarie) – Specialiști și reprezentanți din industria de game development din România vor dezbate subiecte esențiale pentru viitorul industriei , care sunt oportunitățile și care sunt factorii necesari pentru a înregistra o creștere considerabilă. Prin acest panel, RGDA transmite faptul că România este un centru de dezvoltare regional, cu un potențial remarcabil.
  • Workshop la studioul Amber (26 ianuarie) – Elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr vor lua parte la un workshop de game design în cadrul studioului românesc Amber. Elevii vor învăța conceptele de bază ale dezvoltării unui joc video și vor contribui la nașterea unui joc printr-o sesiune de brainstorming, condusă de seniorii studioului.
  • Bucharest Global Game Jam 2018 (26-28 ianuarie) – Eveniment de tip hackathon și cel mai mare game jam din lume provoacă pasionații de gaming să dezvolte un joc în 48 de ore. Evenimentul are loc timp de trei zile la ARCUB Gabroveni și pornind de la o temă centrală, participanții vor lucra concomitent cu dezvoltatori din întreaga lume. Înscrierile se pot face accesând site-ul Bucharest Global Game Jam și pot participa toți cei care au peste 18 ani.
  • Bucharest Gaming Week – Evenimentul central (27-28 ianuarie) – Un weekend plin de spectacole, activități și turnee esports pentru comunitatea de gaming din România.

Evenimentul central va avea loc la Romexpo în weekendul 27-28 ianuarie. Atracțiile principale sunt finalele Esport (ESL) Southeast Europe Championship pentru popularele jocuri Counter Strike: Global Offensive, League of Legends și Hearthstone și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends. Premiile totale ale acestor competiții depășesc 16.000 Euro.

Bucharest Gaming Week oferă vizitatorilor o multitudine de activități și turnee printre care turneul de PlayerUnknown’s Battlegrounds Romania Invitational susținut de HyperX, Turneul de Clash Royale, cu premiul de 1000 de euro și turneul de jocuri în VR, Gateway VR Arena, organizat de către cei de la Gateway VR.

În cadrul evenimentului principal vor fi organizate două scene, cea de esports, unde se vor desfășura finalele turneelor și scena de entertainment unde comunitatea de gaming va putea interacționa cu youtuberi cunoscuți precum  Creative Monkeyz, creatorii serialului de animație Roboți, Sector 7Ovidiu “Ovvy” PătrașcuAlexandru “Colo” BălanAndrei zZaNdrei” ZimbilschiBobo SpiderEpicShortyBoddyTheoxxhxCretzuRaku și Lectură de la A la Z.

Alături de noi vor fi nume mari de producători din industria de gaming ca parteneri și expozanți precum ASUSPC CoolersPlayStationPC GarageTP-LinkTrust GamingAOCRGDA și UPC. La standul lor, vizitatorii se vor putea bucura de o multitudine de activități și competiții care vor avea ca punct central unele dintre cele mai populare jocuri printre care CS: GOHearthstonePlayerUnknown’s BattlegroundFIFA 18Grand TurismoGuitar Hero și multe altele.

Bilete pentru evenimentul de la Romexpo (27-28 ianuarie) au fost puse în vânzare pe site-ul bilet.ro iar noi informații despre evenimentele din cadrul Bucharest Gaming Week pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentul este organizat de către Primăria Capitalei prin ARCUB.

Despre ARCUB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Despre Dăescu Borțun Olteanu

Dăescu Borțun Olteanu este o agenție de PR și consultanță care are un portofoliu puternic de branduri care activeză în industria de gaming. Departamentul de tech & gaming al agenției comunică pentru branduri precum Logitech, RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România), Amber, Carbon, Ultimate Ears, Philips, King, AOC și Turneul Național de League of Legends.

Despre Level Up Gaming

Level Up Gaming creează, produce și promovează cu pasiune evenimente de gaming și esports. Condus de Marius Radu, unul din principalii promotori ai fenomenului esports în România, Level Up Gaming oferă servicii complete de event management, sales și marketing communication și TV production. Dintre cele mai importante evenimente produse de Marius Radu se numără East European Comic Con, ESL Arena și ASUS ROG Masters Romania.