Arhiva zilei de 19 august 2019

Sony obține un număr record de 7 premii EISA 2019, inclusiv prima distincție la categoria „Inovație Foto”

Sony anunță stabilirea unui nou record prin cele șapte premii care i-au fost acordate de către prestigioasa instituție Expert Imaging and Sound Association, inclusiv prima distincție din categoria „Photo Innovation”. Asociația EISA este formată din 55 de publicații din 29 de țări din întreaga lume și este recunoscută la nivel international pentru expertiza sa în materie de tehnologie adresată consumatorului, iar Sony este onorată să primească recunoaștere pentru inovațiile sale și pentru excelența tehnică în industria de electronice.

EISA, CATEGORIA „INOVAȚIE FOTO” 2019-2020

Sony Real-time Eye AF

Cei mai noi algoritmi ai Sony în materie de real-time autofocus schimbă regulile jocului. Funcțiile îmbunătățite Real-time Eye AF și Real-time Animal Eye AF ajută la focalizarea precisă a ochilor unei persoane sau ai unui animal, pentru realizarea de portrete extrem de clare. Fotografii pot chiar să selecteze drept punct principal de focalizare ochiul pe care îl preferă pentru fotografiere (stângul sau dreptul). Îmbunătățirile realizate cu ajutorul inteligenței artificiale permit și urmărirea corectă și precisă a subiectelor în mișcare: în modul de autofocalizare continuă, funcția Real-time Eye AF păstrează focalizarea asupra unui subiect aflat în deplasare, chiar și atunci când o parte a feței sale este acoperită temporar sau nu este orientată către cameră. Această tehnologie remarcabilă a fost implementată în premieră și pe un smartphone: Sony Xperia 1[i].

EISA, CATEGORIA „OBIECTIV FIX WIDE” 2019-2020

Sony FE 24mm F1.4 GM

Obiectivul Sony FE 24mm F1.4 GM este un obiectiv fix realizat de experți, care oferă imagini incredibil de clare, atât în centrul, cât și în marginile imaginii, chiar și la deschiderea maximă a diafragmei de F1.4. Designul optic încorporează 10 grupuri cu 13 elemente, printre care două elemente XA (lentile cu asfericitate extremă) și trei elemente ED (extra-low dispersion), pentru asigurarea unei calități a imaginii uimitoare. În același timp, diafragma cu 11 lame oferă o deschidere circulară pentru un fundal frumos, blurat. Atingând standardele seriei G Master, obiectivul FE 24mm F1.4 GM îmbină atât rezoluția înaltă, cât și un efect bokeh frumos, elementele definitorii ale seriei G Master. Noul DDSSM (Direct Drive Super Sonic Motor) de mare putere asigură o focalizare rapidă, precisă și silențioasă, iar distanța focală minimă de 0,24 metri poate fi folosită pentru a obține perspective spectaculoase la gros-plan. Acest obiectiv este și cel mai compact și ușor din clasa lui și se dovedește a fi extrem de eficient în suprimarea efectului de sagittal flare, lucru care îl recomandă pentru fotografierea stelelor.

EISA, CATEGORIA „OBIECTIV FIX PENTRU PORTRETE” 2019-2020

Sony FE 135mm F1.8 GM

Obiectivul Sony FE 135mm F1.8 GM este unul cu adevărat remarcabil. Acesta oferă claritate totală a fotografiilor, de la un colț la altul al cadrului și, în același timp, redă fundaluri frumos blurate și tușe luminoase excepționale, chiar și la o deschidere a diafragmei de F1.8. Toate acestea sunt posibile grație designului optic inovator care plasează elementele XA (lentile cu asfericitate extremă) și elementele de sticlă Super ED (Extra-low Dispersion) în prima linie, în așa fel încât să se realizeze suprimarea tuturor aberațiilor întâlnite în cazul teleobiectivelor. Cu o construcție rezistentă la praf și la apă, este proiectat pentru a face față condițiilor meteorologice dificile, în timp ce inelul de diafragmă oferă o manevrabilitate ușoară și intuitivă. Obiectivul Sony FE 135mm F1.8 GM are o distanță focală minimă de 0,70 metri și oferă o rată de amplificare a imaginii de 0.25x, ceea ce îl face perfect fotografii close-up, mai ales că motorul de autofocalizare de înaltă performanță permite realizarea unui focus rapid, precis și silențios chiar și în cazul subiectelor aflate în mișcare.

EISA, CATEGORIA „TELEOBIECTIV FIX” 2019-2020

Sony FE 400mm F2.8 GM OSS

Primul super-teleobiectiv Sony cu diafragmă mare și montură E este unul dintre cele mai ușoare din clasa lui și este perfect echilibrat. Acesta redă o calitate impecabilă a imaginii, oferind în același timp și o focalizare precisă, extrem de rapidă. Obiectivul este construit pe baza unui design optic inovator, care include trei elemente din fluorină și două motoare liniare XD (dinamică extremă) de mare viteză, pentru o performanță crescută în ceea ce privește urmărirea subiectelor aflate în mișcare. Mecanismul circular de deschidere cu 11 lame asigură un efect de bokeh frumos și este compatibil cu teleconvertoarele Sony 1.4x și 2.0x, pentru o rază de acțiune și mai mare.

EISA, CATEGORIA „CAMERĂ FOTO/VIDEO” 2019-2020

Sony α6400

Perfectă pentru creatorii de conținut care înregistrează multe clipuri video, dar și imagini statice, α6400 încorporează un pachet impresionant al celor mai avansate tehnologii Sony din gama full-frame într-o camera APS-C compactă și ușoară. Accentul cade, fără îndoială, pe funcțiile inovatoare Sony Real-time Tracking și Real-time Eye AF, care ajută la păstrarea clară și în focus a imaginii subiectului atunci când acesta se mișcă în cadru. Alte opțiuni avansate pentru video sunt înregistrarea 4K HDR, profiluri S-Log pentru gradația profesională a culorilor, un ecran rabatabil la 180 de grade și o mufă jack pentru microfon, care oferă înregistrării un sunet de calitate.

EISA, CATEGORIA „CAMERĂ COMPACTĂ” 2019-2020

Sony Cyber-shot RX100 VI

Modelul Sony Cyber-shot RX100 VI oferă tehnologii fotografice de ultimă generație, fără să sacrifice portabilitatea atât de avansată încât să poată încăpea într-un buzunar, viteza de răspuns la comenzi și calitatea ridicată a imaginii care au devenit etalon pentru seria RX100. Body-ul compact încorporează impresionantul obiectiv retractabil ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-200mm F2.8 – F 4.5, un vizor electronic și bliț integrate, oferind toată flexibilitatea de care utilizatorul are nevoie pentru a imortaliza fiecare moment, mai ales în timpul călătoriilor.

Senzorul CMOS stratificat de 20.1 megapixeli, de 1,0 inci, combinat cu funcția rapidă și de încredere de autofocalizare pe ochi realizează imagini și portrete extrem de clare. Camera oferă și un mod de fotografiere continuă la 24 de cadre pe secundă și o gamă impresionantă de funcționalități video, printre care posibilitatea de înregistrare 4K și super-slow motion. Datorită tehnologiilor wireless precum Bluetooth, NFC și Wi-Fi aceasta se conectează imediat la smartphone sau tabletă pentru distribuirea rapidă a imaginilor.

EISA BEST, CATEGORIA „CĂȘTI CU NOISE-CANCELLING” 2019-2020

Sony WH-1000XM3

Cu un design nou îmbunătățit căștile de top Sony WH-1000XM3 cu noise-cancelling sunt extrem de potrivite pentru orice tip de utilizator, fiind la fel de confortabile și în folosirea pentru un drum foarte lung, dar și deplasările zilnice. Tehnologia uimitoare noise-cancelling multi-level are o putere de procesare a semnalului de aproximativ patru ori mai mare decât modelul anterior și se poate adapta chiar și diferitelor variații de presiune ale aerului, ceea ce le transformă în partenerul de călătorie perfect. Ajustarea volumului și selectarea cântecelor din playlist sunt și mai ușoare datorită touchpad-ului localizat pe cupa dreaptă, iar experiența poate fi personalizată cu ajutorul aplicației Sony Headphones Connect. Autonomia bateriei durează până la 30 de ore cu o singură încărcare (cu funcția de noise-cancelling activată), iar o alimentare rapidă de 10 minute oferă încă cinci ore de ascultare. Căștile WH-1000XM3 vin cu o husă, un cablu de încărcare, un cablu pentru căști și un adaptor destinat utilizării în avion.

[i] Camera lui Xperia 1 oferă funcția Eye AF capabilă să identifice și să păstreze în focus ochiul uman. Verificat de SpecTRAXService al Strategy Analytics. Comparativ cu specificațiile camerelor a 14.000 de smartphone-uri. against the published camera specifications for over 14,000 smartphones. Corect din 24 februarie 2019.

Cu AVI, stai departe de pericole

screenshot_20180114-154559-338x600

Allview continua sa dezvolte lista de functii utile pe care le ofera AVI, primul asistent virtual in limba romana si publica un clip din care aflam ca AVI ne poate citi cu voce tare avertizarile de cod galben, portocaliu sau rosu de vreme rea pe care le primim pe telefonul mobil, o functie foarte utila pentru cei care se grabesc sa ajunga la serviciu si nu au timp sa se uite peste notificari.

Motorola One Action: prima cameră ultra-wide action de pe piață

Motorola One Action este cel mai nou dispozitiv din familia motorola one care permite ca lumea să fie surprinsă din mișcare, pentru ca apoi să fie vizionată pe un ecran mare. motorola one action este telefonul care surpinde mai mult din ceea ce contează.

Cu prima cameră ultra-wide action de pe piațăși cu sistemul de trei camere, Motorola One Action permite filmarea videoclipurilor în format landscape din poziție verticală2.  În plus, datorită sistemului cu trei camere, în timpul înregistrării videoclipurilor se pot face fotografii clare și frumoase. Cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), utilizatorul poate vedea cum se desfășoară acțiunea pe display-ul fenomenal 21:9 CinemaVision, la toate acestea adăugându-se designul elegant al telefonului, care îl face foarte ușor de ținut și de utilizat cu o singură mână.

Trei camere. Acțiune non-stop.

Configurarea cu trei camere de la Motorola One Action include o cameră video ultra-wide action de 117º, care permite persoanelor active să înregistreze videoclipuri uimitoare care cuprind de patru ori mai mult în cadru.2

Datorită unei combinații unice de inovații hardware și software, Motorola a făcut posibilă filmarea de videoclipuri ultra-wide în poziție verticală. Iar în redarea videoclipurilor în poziție orizontală, se pot retrăi toate amintirile dinamice, pline de acțiune, în ecranul full. Stabilizarea video îmbunătățită ușurează modul de filmare, ceea ce înseamnă că videoclipurile tremurate sunt de domeniul trecutului. Tehnologia Quad Pixel de 2.0µm oferă de patru ori mai multă sensibilitate la lumină pentru videoclipuri mai clare și mai bune în orice situație.

Camera foto de 12MP include focalizare automata cu detecție de fază (PDAF) pentru a putea focaliza subiectul într-o mișcare. Pixelii de 1.25µm și apertura f/1.8 captează mai multă lumină pentru fotografii mai clare. În plus, camera de profunzime de 5 MP simplifică adăugarea unui efect natural de blur fotografiilor și permite revenirea și ajustarea intensității sau a zonei de focalizare după fotografiere pentru un portret perfect.  Cu caracteristicile moto AI incluse, precum optimizarea fotografiilor, compoziție smart și captură automată la detectarea zâmbetului4, fotografiile par făcute de un profesionist.

Ecran  cinematografic chiar în buzunar

Cu display-ul 6.3” CinemaVision (21:9) Full HD+, videoclipurile și filmele prind viață pe un display cinematografic ultra-wide care se întinde de la o margine la alta. În plus, raportul de aspect de 21:9 al lui motorola one action încadrează mai mult din ceea ce este important pentru utilizator și îi ușurează modul de derulare a informațiilor și de utilizare a dispozitivului, putând să utilizeze  telefonul cu o singură mână, în mod confortabil.

Inteligent încă de la început

Motorola One Action este prevăzut cu caracteristici foto avansate datorită capabilităților profunde de învățare ale procesorului octa-core. Cu capacitate de stocare de 128 GB pe telefon și posibilitatea de adăugare de 512 GB cu un card microSD, spațiul de stocare este suficient pentru păstrarea tuturor amintirilor și experiențelor.6 Motorola One Action oferă performanță ultra receptivă prin utilizarea Universal Flash Storage (UFS). UFS oferă performanță foarte rapidă și capabilitate multifuncțională perfectă într-un singur dispozitiv puternic.

Energie pe toată durata zilei

O călătorie pe întreg continentul și înapoi – 11 ore de filme, 47 de ore de muzică sau șase zile și jumătate în stand-by e tot ceea ce și-ar putea dori un utilizator activ. Bateria de 3500 mAh oferă o zi de energie dintr-o singură încărcare.3

Inovații utile de la Google

Inovațiile utile de la Google sunt pregătite pentru orice, iar Google Assistant este mereu gata să ofere ajutor, pe când Digital Wellbeing ajută în găsirea echilibrului social.  Totul este posibil atunci când telefonul funcționează în condiții de siguranță și fără probleme datorită Android One.5

Motorola continuă parteneriatul cu Google pentru a oferi o experiență software excepțională. Astfel utilizatorii se pot bucura de actualizări de securitate în fiecare lună timp de 3 ani, de un sistem de operare la zi și o interfață simplă datorită Android One.5

În plus, Motorola One Action include experiențele moto mult îndrăgite, inclusiv acțiunile moto. Astfel,  interacțiunile zilnice sunt mai ușoare. Printr-o singură răsucire de mână se deschide camera, scuturarea telefonul de două ori pornește lanterna, iar prin navigarea cu noua funcționalitate reproiectată, One Button Nav, display-ul moto permite previzualizarea rapidă a notificărilor și actualizărilor fără a debloca telefonul.

Prețuri și disponibilitate

motorola one action va fi disponibil în România în magazinele partenere, la prețul recomandat de 1.199 RON.

Declinarea responsabilității

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații de produs pot depinde de rețea și stau sub rezerva unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. Logo-ul MOTOROLA și M stilizat sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este marcă înregistrată a Google LLC. Toate celelalte mărci înregistrate sunt proprietatea respectivilor deținători. ©2019 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

1 Camera video dedicată de 2.0μm quad pixel fixată pentru a fotografia la 117° în poziție verticală cu redare pe orizontală.

2 Spre deosebire de aria măsurată a camerei foto principale de 78° (FOV) în același raport de aspect.

3 Bateria trebuie descărcată semnificativ; viteza de încărcare scade pe măsură ce încărcarea progresează. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe o utilizare medie testată pe un profil mixt de utilizare (care include atât timpul de utilizare cât și perioada de standby) și în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei diferă și depinde de mai mulți factori inclusiv puterea semnalului, rețea și setările dispozitivului, temperatură, starea bateriei și tiparele de utilizare.

Captura automată la detectarea zâmbetului poate recunoaște până la 5 fețe/persoane în același cadru.

Platforma Android One în America Latină și Europa, cu excepția Rusiei. Telefonul a fost lansat inițial în America Latină și Europa pe Android 9 Pie și va primi upgrade-uri ale OS la Android Q și Android R; actualizările de securitate vor fi furnizate timp de trei ani de la data lansării inițiale la nivel global, în august 2019.

Capacitatea de stocare disponibilă este mai mică din pricina software-ului preîncărcat și poate fi modificată fără o notificare în urma actualizărilor de software. Suportă card microSD de până la 512GB, cardurile microSD sunt vândute separat. Este posibil să nu se poată transfera pe card conținut cu restricții DRM.

Peste 20 de speakeri recunoscuți pe plan internațional și local vor fi prezenți la TEDxFloreasca, pe 23 august 2019

  • A doua ediție TEDxFloreasca adună la un loc, pe 23 august, în Promenada mall, peste 20 de invitați de seamă, recunoscuți pe plan internațional și local.

Vineri, 23 august are loc a doua ediție TEDxFloreasca pe terasa Promenada. Peste 20 de speakeri, actori, muzicieni, antreprenori, medici, profesioniști din tehnologie și design își vor împărtăși poveștile de viață în cunoscutul format TED.

Mihai Șora, Andrei Vulpescu, George Bonea, Cristian China-Birta și Tuncay Ozturk se numără printre cei care vor vorbi despre fericire, alegeri conștiente, încredere în propriile forțe, greutăți, provocări și reușite în viață și nu numai.

Tema evenimentului este “SMILE – the Power of Positive Psychology”, subiectul principal de anul acesta fiind psihologia pozitivă. Invitații sunt oameni care pot să ne inspire și care, la un moment dat în viață și-au dat seama cum se trăiește armonios și fericit, vor vorbi despre cum acceptăm pozitivismul în viața noastră și mai ales de ce merită să facem acest lucru.

TEDx Floreasca va aduce toate acestea și ceva în plus: o perspectivă românească. Veți cunoaște români de succes și poveștile lor. Vor fi prezente personalități importante din lumea universitară, a sportului, actorie, business, cultură, fotografie, design, medicină, corporativ și antreprenoriat.

<<Acum câțiva ani am început să mă uit la discursurile de la TED, iar mesajul despre “idei care merită împărtășite” a rezonat cu mine din prima. M-am hotărât să organizez un eveniment TEDx exclusiv cu ajutorul voluntarilor și astfel a luat naștere TEDxFloreasca. Viața este despre a experimenta momente memorabile și a spune povești minunate, așa încât ne luăm angajamentul că pe 23 august nu vom oferi doar un simplu eveniment, ci oportunitatea conectării cu oameni valoroși.>>, a declarat Adrian Cioroianu, Lead Organizer TEDx Floreasca 2019.

Evenimentul TEDxFloreasca este cu adevărat special pentru că este organizat cu ajutorul a zeci de voluntari, oameni din diferite domenii, care investesc timpul și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor pentru a crea momente excepționale și de un real impact.

Mai multe detalii despre eveniment şi despre cei care vor fi prezenţi pe scenă sunt disponibile pe http://tedxfloreasca.ro/.

Biletele s-au pus deja în vânzare la prețul de 99 lei bucata și le puteți găsi aici: https://www.bilete.ro/tedx-floreasca-smile-the-power-of-positive-psychology/tedx-floreasca-smile-the-power-of-positive-psychology-23-aug-2019/

Evenimentul TEDxFloreasca este susținut de Promenada Mall, NN România și Aqua Carpatica, în calitate de parteneri principali.

Alţi parteneri ai evenimentului: Cramele Hamangia, Rives, ACKnowledge, Evrika Publishing, Subway, Solo Caffe.

Parteneri media: DigiFM, DIGI24, Radio Romania Cultural, Canal 33, BiziLive TV, Blitz TV, Business Days, Sales Magazine.

Liviu Teodorescu la stomatolog, la clinica Unident din Tulcea

Liviu Teodorescu a ales Unident Center din Tulcea pentru controlul stomatologic periodic. Fără a avea vreo durere care să îi împiedice prestația artistică, Liviu ne-a mărturisit că este vorba doar de un control de rutină: “Voi știti ca sunt mereu pe drumuri. Chiar zilele astea am un traseu legat de peste 2000 de Km, imediat de la Tulcea plec la Oradea pentru ca apoi să mă întorc la Galați. Am gasit o oră în programul meu că să îmi fac controlul stomatologic periodic, la 6 luni. M-am interestat din timp și, în Tulcea, mi-a fost recomandată clinica aceasta super SF – Unident Center. Incredibil ce echipamente, dotari și mai ales ce medici am gasit aici! Le-am recomandat să deschidă o astfel de clinica și la București. Tulcenii sunt norocosi că au la ei în oras un loc ce le asigură aparatura și tehnicile de ultimă generație, dar și specialiști pasionați, cu empatie și respect fața de pacienți și meserie. Sănătatea mea este importantă și mă bucur că sunt în regulă și din punct de vedere stomatologic.

Am acceptat și bonusul oferit de clinică la fiecare consultație stomatologică – investigația cu VELscopeVX – Poate depista în faza incipientă formele de pre-cancer și cancer. Nu mi-a venit să cred că de această investigație beneficiază orice persoană care face un consult stomatologic. Credeam că mi se acordă doar mie aceasta favoare. Oamenii aștia chiar se dedică prevenției în sănătate, nu glumesc cu nimic când e vorba de pacienți. Sunt în regulă și mă bucură foarte mult acest rezultat. Am fost invitat și la Unident în Galați. Daca voi avea timp sigur am să trec pentru ca este o bucurie să o cunoști pe dna. Dr. Petronela Luca. În timp probabil ca vor aparea și la mine problemele stomatologice. Vreau să păstrez legatura cu doamna doctor pentru că pe mâna dumneaei m-aș lăsa oricând. Știe ce face!”.

“Liviu a fost pacientul ideal, conștient de importanța controlului stomatologic periodic. Îi mulțumim pentru ca ne-a ales și sperăm că s-a bucurat de experiența oferită fiecarui pacient de către echipa Unident. Fără probleme stomatologice, am facut pentru Liviu consultul, igienizarea profesională a cavității orale cu decontaminare bacteriană laser pentru prevenția afecțiunilor parodontale, afecțiuni ce se regăsesc la un procent tot mai mare din populatie. Ca oricărui pacient Unident i-am oferit posibilitatea de a beneficia de investigația cu VELscopeVX. A acceptat curios și s-a bucurat de rezultat. S-a gândit un moment la starea pe care i-ar putea-o aduce un rezultat mai puțin plăcut în urma investigației. S-a linistit repede când a aflat că, depistate în stadii incipiente, leziunile pre-canceroase sau canceroase pot fi tratate. Vă așteptăm chiar acum să experimentăm împreună tehnologia viitorului din clinicile Unident.” – Dr. Petronela Luca – general manager Unident Center