Din 2019, Samsung și utilizatorii săi au folosit aplicația Samsung Global Goals pentru a strânge peste 10 milioane de dolari pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
București, România – 27 decembrie 2022 – Samsung Electronics a atins un prag important în călătoria sa de a promova Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, cu o contribuție de peste 10 milioane de dolari la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Fondurile au fost generate prin aplicația Samsung Global Goals și vor ajuta PNUD să promoveze reziliența și să accelereze progresul în întreaga lume.
Înființate de Națiunile Unite în 2015, Obiectivele Globale oferă un model comun de repere ambițioase pentru o lume mai echitabilă, justă și durabilă până în 2030. Cele 17 Obiective Globale promovează colaborarea și acțiunea colectivă pentru a combate inegalitatea, schimbările climatice, degradarea ecosistemelor, problemele în educație, precum și alte provocări globale presante. Samsung s-a angajat să furnizeze soluții inovatoare în sprijinul Obiectivelor Globale, iar în 2019 s-a parteneriat cu PNUD pentru a lansa aplicația Samsung Global Goals. De atunci, comunitatea globală Galaxy s-a alăturat mișcării, iar aplicația a devenit un instrument simplu, dar semnificativ, prin care oamenii pot face o diferență în viața lor de zi cu zi.
Acțiuni colective în sprijinul acestor obiective
„La Samsung, știm că tehnologia joacă un rol crucial în rezolvarea unora dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea în acest moment. Prin parteneriatul nostru cu PNUD și aplicația Samsung Global Goals, comunitatea Galaxy a jucat un rol esențial în promovarea Obiectivelor Globale. Vrem să ne arătăm recunoştinţa faţă de utilizatorii noştri care au făcut posibilă această etapă incredibilă”, menționează TM Roh, președinte și șeful departamentului Mobile eXperience Business în cadrul Samsung Electronics.
Acțiunile întreprinse în aplicația Samsung Global Goals vine în sprijinul activității PNUD, ca de exemplu implicarea semnificativă a tinerilor în atingerea ODD-urilor. PNUD implementează politici, promovează programe, dar și inițiative ale tinerilor în peste 100 de țări și sprijină peste 900 de parteneriate pentru tineri.
„Pe măsură ce ne apropiem de jumătatea deadline-ului – anume 2030, anul care vine este crucial în activitatea noastră de a promova Obiectivele Globale.Deși lumea s-a confruntat cu o perioadă dificilă în ultima perioadă, noi ne luăm satifacție din progresele pe care ni le-a adus acest parteneriat. Lucrăm alături de Samsung pentru a atinge Obiectivele și vrem să inspirăm următoarea generație să participe alături de noi”, afirmă Administratorul PNUD Achim Steiner.
Măsurarea impactului
Aplicația Samsung Global Goals este instalată pe aproape 300 de milioane de dispozitive Galaxy din întreaga lume, inclusiv smartphone-uri, tablete și smartwatch-uri. Prin intermediul aplicației, Samsung crește gradul de conștientizare cu privire la Obiectivele Globale, dând totodată puterea utilizatorilor să întreprindă acțiuni mici care conduc la schimbări majore. Aplicația Samsung Global Goals le permite utilizatorilor să doneze direct, să folosească imagini de fundal pentru a crește veniturile din reclame sau să genereze finanțare prin vizionarea reclamelor în aplicație. Pentru a maximiza impactul, Samsung egalează toate veniturile prin reclame în aplicație.
De la lansarea aplicației Samsung Global Goals în 2019, Samsung și-a extins parteneriatul cu PNUD cu Generation17, o inițiativă care aduce în atenția publicului vocile a 14 tineri lideri care au un impact semnificativ în comunitățile lor din întreaga lume. Tinerii lideri ai Generației 17 joacă un rol esențial în a inspira oamenii să se preocupe de Obiectivele Globale.
De asemenea, Samsung își ia angajamentul să susțină obiectivele globale prin operațiunile sale de afaceri. Compania și-a aliniat strategia ESG corporativă cu Obiectivele Globale pentru a identifica prioritățile de afaceri și a comunica performanța în conformitate cu Obiectivele. Compania este, de asemenea, semnatară a Pactului Global al Națiunilor Unite, o inițiativă care încurajează întreprinderile să adopte politici durabile și responsabile din punct de vedere social.
Pentru a afla mai multe despre Obiectivele Globale și pentru a putea lua măsuri, vizitați aplicația Samsung Global Goals aici: http://smsng.co/SGG-App.
Platforma educațională gratuită notebune.ro, dedicată elevilor de liceu și de gimnaziu care se pregătesc pentru susținerea examenelor naționale, a primit omologare ca mijloc de învățământ din partea Ministerului Educației în vederea utilizării resurselor si materialelor didactice pentru disciplina Limba și literatura română (nivel gimnazial și liceal) prin rezoluția numărul 32.793/I/II/7.12.2022.
Platforma de tip e-learning, lansată în anul 2022, a adunat în primele trei luni peste 400.000 vizite, sute de comentarii din partea elevilor, profesorilor, părinților și milioane de reacții pe conturile de Social Media.
Alături de mentori bine pregățiți, echipa #NoteBune le propune utilizatorilor o serie de lecții online realizate în conformitate cu Programa școlară. Elevii pot parcurge materia în doar câteva ore cu ajutorul lecțiilor video, a fișelor recapitulative și a testelor online. În plus, echipa a realizat și materiale conexe pe conturile de Social Media menite să completeze explicațiile de pe platformă și din manual, fără a duplica materia, într-un mod creativ, pornind de la experiențele de viață ale elevilor cărora li se adresează.
„Materialele didactice respectă criteriile de conformitate din Metodologia-cadru” și pot fi folosite atât de elevii de gimnaziu, cât și de elevii din ciclul liceal. Temele detaliate pentru ciclul gimnazial sunt: Textul liric, Jurnal, scrisoare, e-mail, Compară textele, Scriem corect, Personajul literar, Textul dramatic, Textul nonliterar, Rezumatul, Cuvântul în comunicare, Tipare textuale. În același timp, pe platformă elevii de liceu pot găsi clipuri în care sunt explicate teme precum Textul dramatic, Textul argumentativ, Textul liric, Textul narativ, Perspectiva narativă, Caracterizarea unui personaj, detalii despre cum să rezolve subiectele I, II, III de examen, cu exemple din textele literare studiate, în funcție de cerințele și baremele de corectare de la bacalaureat.
„Această recunoaștere oficială ne onorează și ne confirmă calitatea resurselor pe care le-am realizat. Pe lângă rigoarea baremelor de corectare am reușit să le oferim elevilor și o abordare nouă a disciplinei de studiu. Reacțiile uimitoare ale elevilor ne motivează să continuăm: peste 600K TikTok, peste 700K vizite pe site până în acest moment, sute de comentarii pozitive și o comunitate unită de profesori și părinți” spune Măriuca Mihăilescu, coordonatorul proiectului.
Echipa #NoteBune se pregătește să lanseze o serie nouă de clipuri educaționale care să susțină învățarea elevilor și la alte discipline de studiu, în pregătirea evaluarilor naționale din anul 2023.
Proiectul face parte din programul 1000 Dreams al Huawei România, a cărui misiune este să îi ofere fiecărui copil șanse egale la educație folosind tehnologia.
Mai sunt doar două zile până la Crăciun, iar marile orașe sunt sufocate de mașini și oameni în căutarea disperată a cadoului perfect pentru cei dragi. Însă, pe cât de plăcută pare la început această misiune, pe atât de repede se poate transforma într-una plină de nemulțumiri, nervi și dezamăgire.
Oricât de bine ar fi ales un cadou material, unul de tip experiență sau o amintire de neuitat poate fie o alternativă de succes prin a oferi suficient de multă emoție și bucurie. Un cadou de tip experiență le aduce celor dragi bucurii pentru un an întreg, nu doar în ziua de Crăciun. Aceste tipuri de cadouri mai oferă un avantaj – pot fi cumpărate simplu, din confortul propriei case, fără să îți consumi energia în trafic sau în parcările centrelor comerciale.
Iată un top al celor mai potrivite cadouri de tip experiență pe care le poți alege anul acesta pentru cei dragi:
Experiențe de relaxare sau pline de adrenalină, prin aplicația Extasy
Extasy a devenit principalul furnizor de experiențe din România, cu un portofoliu de peste 1.500 de activități de relaxare sau pline de adrenalină, potrivite pentru cupluri, oameni singuri, dornici de senzații tari sau familii cu copii, care își doresc amintiri de neuitat.
Pe extasy.com găsești activități precum salturi cu parașuta, plimbări cu avionul de mici dimensiuni, aventuri off-road, drive-test cu mașini de lux, degustări de vinuri, simulare de pregătiri militare, experiențe gastronomice în Transilvania sau relaxare în centre SPA. Pe lângă diversitatea de experiențe, Extasy le oferă utilizatorilor cele mai mici prețuri și unul dintre cele mai simple proceduri de achiziție sau finanțare.
Ți-am pregătit topul celor mai tari experiențe de iarnă pe care le găsești în aplicația Extasy
Bilete la cele mai tari festivaluri și concerte ale lui 2023 – UNTOLD, Neversea, Massif, Electric Castle, Depeche Mode
Distracția, momentele de neuitat și șansa de a-i vedea pe cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, sunt cadouri cu care nu poți da niciodată greș. Abonamentele la cele mai tari festivaluri ale anului 2023 UNTOLD, Neversea, Massif sau Electric Castle pot fi cadouri numai bune de pus sub brad, cu tot cu amintirile frumoase pe care le creați împreună, mai ales că în această perioadă pot fi achiziționate la cele mai mici prețuri din an.
Pe lângă festivaluri, anul 2023 se anunță unul încărcat de evenimente de entertainment. Unul dintre cele mai așteptate evenimente din 2023 este concertul legendarilor Depeche Mode care revin în România la vară. De asemenea, festivalul UNTOLD anunța un line-up ca niciodată, avându-i ca protagoniști pe trupa mult așteptată Imagine Dragons, care vin în premieră în România, sau show-ul artistului Armin van Buuren care se anunța a fi unul nemaiîntâlnit.
Faci cadou fapte bune
Un alt cadou plin de însemnătate pe care îl poți oferi anul acesta este șansa de a face un act caritabil. Fundația Dăruiește Viață pune la dispoziție o selecție de obiecte personalizate, bijuterii sau articole vestimentare, iar banii strânși din achiziționarea acestor obiecte vor merge către proiectele asociației. Unul dintre cele mai ample proiecte, Spitalul Dăruiește Viață pentru copii cu afecțiuni oncologice, construit din banii donatorilor, a fost finalizat.
O alta alternativa la fapte bune, este proiectul “Spitale publice din bani privați”. Scopul acestuia este de a aduce spitalele din România la standardele cele mai noi, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.
București, 23 decembrie 2022. 70% dintre șoferi consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan, conform studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic” realizat de Cult Market Research în parteneriat cu Ursus Breweries, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. În România, ponderea deceselor în accidentele rutiere este la un nivel aproape dublu față de media Uniunii Europene, iar acest rezultat este influențat și de comportamentul în trafic. În contextul în care sărbătorile oferă și un prilej pentru a consuma alcool, dar și pentru a călători, șoferii sunt îndrumați să adopte un comportament responsabil și să nu se urce la volan decât dacă nivelul alcoolului în sânge este zero.
Deși legislația interzice consumul de alcool la volan, unul din zece șoferi a recunoscut, în cadrul studiului, că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice înainte de a șofa, dar doar 1% au precizat că nu au fost situații izolate. 3 din 10 respondenți au spus că au luat această decizie fiindcă aveau de parcurs o distanță mică, iar 26% simțeau că nu le-a fost afectată capacitatea de a conduce. În același timp, un sfert dintre respondenți (cu 15% mai mulți decât în 2018) au spus că era o situație de urgență. De asemenea, 11% (în creștere cu 7% față de 2018) nu se așteptau să fie opriți și verificați de poliție, deși 43% dintre șoferi au declarat că au fost testați cel puțin o dată cu etilotestul în ultimii trei ani.
Ursus Breweries a dezvoltat, încă din anul 2011, aplicatia Zero la Mie, în parteneriat cu Poliția Rutieră Română și Institutul de Medicină Legală, și, în acest context, le reamintește șoferilor să o utilizeze. Aplicația a fost special creată pentru a contribui la estimarea momentului în care nivelul alcoolului din sânge revine la zero. Ea este disponibilă în App Store și Play Store și a fost deja descărcată de peste 50.000 de utilizatori.
„În special în perioada sărbătorilor, când atmosfera de festivitate și presiunea socială pot împinge șoferul să cedeze și să consume o cantitate, chiar și mică, de alcool, consecințele pot fi grave. De aceea încercăm să creștem constant nivelul de conștientizare și să promovăm un consum responsabil de alcool. Totodată, ca parte a strategiei de dezvoltare durabilă a Ursus Breweries, ne propunem să creștem portofoliul nostru de produse fără alcool, pentru a oferi consumatorilor cât mai multe opțiuni pentru diverse ocazii”, a declarat Robert Uzună, Vicepreședinte Corporate Affairs Ursus Breweries.
Chestionarul utilizat în studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” este o variantă modificată şi completată a chestionarului SARTRE (Social Attitudes to Road Traffic Risk in Europe), aplicat până în prezent în mai multe state europene. Studiul a fost reluat, pe baza unui chestionar actualizat, în anii 2014, 2018 și 2022. Ultimele două studii au fost realizate de agenția de cercetare sociologică Cult Market Research, în parteneriat cu Ursus Breweries, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
Despre Ursus Breweries
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International. Pentru mai multe informații despre companie și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.
București, 23 decembrie 2022 – Crăciunul este una dintre cele mai îndrăgite sărbători din an și, peste tot în lume, este asociat cu foarte multe semnificații și tradiții speciale. De la timpul petrecut cu familia și mesele festive, până la împodobitul bradului și luminițele specifice sărbătorii, toate sunt obiceiuri care fac această perioadă să fie una foarte populară. Iar pentru a ne bucura pe deplin de toate acestea, cea mai importantă este prezența celor dragi, alături de care putem trăi bucuria de a primi și de a dărui mici surprize. Cu această ocazie, TP-Link a pregătit pentru perioada de sărbători o listă cu produse potrivite fie pentru utilizare proprie, fie pentru a fi oferite drept cadouri pentru pasionații de tehnologie din familia ta.
Anul acesta, utilizatorii se pot bucura de echipamente performante, compatibile cu cele mai noi standarde de conectivitate, sau gadget-uri smart cu funcții speciale care să aducă spiritul sărbătorilor puțin mai aproape, ambele fiind un cadou perfect pentru cei care vor să se bucure de mai multă eficiență pentru rețeaua de acasă, dar și de produse elegante, care se potrivesc în orice decor.
Sărbători smart cu dispozitivele din gama TP-Link Tapo
Pentru că împodobitul bradului și decoratul casei sunt tradiții atât de importante de Crăciun, TP-Link le oferă tuturor un plus de magie în acest sezon, cu produse inteligente pentru iluminare, din gama TP-Link Tapo. Astfel, o alternativă excelentă și mult mai eficientă din punct de vedere economic a luminițelor tradiționale de Crăciun vine sub forma benzilor LED inteligente din gama Tapo.
Tapo L900-5 este un astfel de produs, care poate reda o gamă de 16 milioane de culori, efecte de lumini și poate fi chiar sincronizată cu sunetul care se aude în cameră, astfel încât să transforme atmosfera într-una ideală de Crăciun. Tapo L920-5 este o soluție asemănătoare care oferă și ea diverse zone de culoare, pentru efecte spectaculoase, și efecte de lumini prin intermediul aplicației Tapo. Tot din categoria benzilor LED face parte și Tapo L930-5, cu LED-uri albe, care pot fi folosite și ca o sursă obișnuită de lumină, fiind foarte utilă în orice zonă a locuinței și în orice perioadă a anului, pentru tipuri variate de activități.
Toate cele 3 modele vin cu o instalare ușoară și multiple funcții pentru o aplicare practică mai largă, precum Modul Away, care face benzile să se aprindă la intervale aleatorii atunci când utilizatorii sunt plecați de acasă, simulând că cineva se află în locuință, control vocal prin Amazon Alexa sau Google Assistant și programare & timer pentru o utilizare automatizată.
Pentru cei care își doresc și mai multe opțiuni de personalizare pentru cei dragi, TP-Link oferă în gama TP-Link Tapo becuri LED Wi-Fi Smart, precum Tapo L630, ușor de montat, care reproduc 16 milioane de culori și vin cu temperatură ajustabilă între 2200K și 6500K, în funcție de nevoi și preferințe. Acestea pot fi pornite sau oprite de oriunde și oricând printr-o simplă apăsare în aplicația TP-Link Tapo. O alternativă singulară este becul inteligent Tapo L530E, care este echivalent cu un bec de 60W, dar care este multicolor, creând o atmosferă potrivită pentru sezonul sărbătorilor. Acesta beneficiază de control vocal și control de la distanță, iar pentru mai multă personalizare, intensitatea lui poate fi presetată în funcție de nevoi.
Printre alternativele disponibile pentru cadouri creative și inspirate se mai află și becurile Wi-Fi Smart cu lumină caldă și intensitate reglabilă Tapo L510E și Tapo L610. Toate aceste produse reprezintă și o soluție mult mai eficientă din punct de vedere energetic, consumul fiind mult mai redus prin comparație cu alte soluții de iluminare tradițională, oferindu-le astfel utilizatorilor costuri reduse în contextul prețurilor crescute la energie din această perioadă.
Soluție smart pentru economisirea energiei electrice
Iar pentru utilizatorii care își doresc și mai mult control sau monitorizare asupra consumului de energie, TP-Link recomandă prizele inteligente Tapo P110 și Tapo P115, adiții perfecte într-o casă smart, în special în perioada sărbătorilor, când consumul de electricitate este crescut.
Recomandări de cadouri pentru pasionații de tehnologie
Pe lângă spiritul sărbătorilor, pregătirile festive și toate momentele plăcute petrecute alături de familie și prieteni, Crăciunul este și momentul perfect din an pentru a oferi cadouri.
Pentru cei care fie au deja produse TP-Link Tapo acasă, precum benzile LED, sau cei care sunt în căutarea unor soluții pentru Smart Home, alte produse din gama Tapo pot fi cadouri perfecte.
Cele mai noi camere de supraveghere TP-Link, Tapo C225 (Pan/Tilt), Tapo C400S2 (cu acumulatori) si Tapo C420S2 (cu acumulatori) sunt gadget-uri perfecte atât pentru siguranța locuinței, atunci când sunteți plecați de acasă, cât și pentru cei care vor să-și transforme casa într-una smart.
Alături de cele menționate anterior, si cu ajutorul camerele de supraveghere Tapo C320WS și Tapo C210 cu înregistrare 2K, sistem de detectare a mișcării și posibilitatea de a comunica cu cei din fața camerei prin microfonul și difuzorul integrate, direct din aplicația Tapo, casa voastră va fi mereu în siguranță. Mai mult, acestea dispun și de alarmă sonoră și luminoasă pentru a-i îndepărta pe musafirii nepoftiți.
TP-Link mai propune si 2 gadget-uri mici, dar utile, întrerupătoarele smart Tapo S210 si Tapo S220, care dispun de control de la distanță, control vocal și funcții de programare pentru gestionare automatizată. Desigur, pentru a putea gestiona toate soluțiile Tapo mai ușor, este necesară utilizarea unui Hub Smart cu difuzor Tapo H100, care păstrează dispozitivele mereu conectate, prin rețeaua Wi-Fi. De asemenea, prin intermediul acestuia, dispozitivele conectate vor folosi mai puțină energie, prin Protocolul Wireless Low-Power, având posibilitatea să gestioneze până la 64 de dispozitive inteligente din gama Tapo.
Routere Wi-Fi 6 pentru conexiuni mai stabile
În perioada în care vrem să fim mai aproape de familie și prieteni, atunci când nu putem să-i avem alături fizic, conexiunea la Internet este un element esențial, iar calitatea acesteia este extrem de importantă pentru experiențe fluide.
Astfel, un router TP-Link cu cel mai nou standard Wi-Fi 6 poate fi alegerea perfectă pentru îmbunătățirea conexiunii. Modele precum Archer AX53, Archer AX23 și Archer AX90 sunt 3 dintre opțiunile pe care TP-Link le recomandă. Toate cele 3 routere vin cu tehnologie OFDMA, care crește capacitatea de 4 ori pentru a permite transmisii simultane către mai multe dispozitive. Latența redusă este un element-cheie care permite experiențe mai fluide, fie că este vorba despre gaming, conținut video sau conferințe online alături de cei dragi. Pentru activități și mai solicitante, routerele beneficiază și de porturi Gigabit, care oferă conexiuni stabile, de mare viteză, prin fir.
Două alternative excelente și mai accesibile, foarte potrivite pentru a fi oferite drept cadou, sunt routerele Archer C64 și Archer C80, care dispun de standardul Wi-Fi 5 și de acoperire îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei Beamforming, care oferă conexiuni wireless eficiente. Tehnologia MU-MIMO este de asemenea prezentă pe aceste modele, ajutând dispozitivele să ajungă la o performanță optimă pentru a face comunicarea mai eficientă, iar funcția Smart Connect, disponibilă pe ambele modele, direcționează dispozitivele conectate în rețea către banda mai puțin aglomerată, astfel încât să nu existe blocaje sau lag.
Acoperire extinsă cu sisteme Mesh performante
Sistemele mesh pot fi un cadou excepțional pentru cei care doresc acoperire extinsă pentru rețeaua de acasă. Modele precum Deco X80-5G, Deco X50, Deco Voice X20 sau Deco M4 utilizează un sistem de unități pentru a obține o acoperire Wi-Fi fără întreruperi pe suprafețe extinse, eliminând zonele cu semnal slab pentru totdeauna. Cu acoperiri între 140 mp și 600 mp, în funcție de model și de numărul de unități, sistemele mesh vin cu o serie de tehnologii care îmbunătățesc experiența de utilizare.
Prin tehnologia avansată Deco Mesh unitățile colaborează pentru a forma o rețea unificată, cu același nume, iar acest lucru înseamnă că dispozitivele comută automat între unități în timp ce utilizatorii se deplasează prin locuință, oferind astfel cele mai rapide viteze.
Diferite modele beneficiază și de diferite avantaje unice, precum modelul Deco X50, care dispune de tehnologia AI-Driven Mesh, care învață mediul de operare al rețelei pentru a oferi o rețea Wi-Fi unică pentru fiecare locuință, sau modelul Deco Voice X20, care vine cu asistentul vocal Amazon Alexa integrat, oferind astfel control vocal. De asemenea, toate cele 4 modele beneficiază de avantaje precum securitate prin TP-Link HomeShield, care oferă protecție pentru dispozitivele IoT, Control Parental și rapoarte detaliate privind securitatea rețelei.
Accesorii utile pentru conexiuni stabile, de Crăciun
De Crăciun, TP-Link recomandă și o serie de accesorii care pot fi cadouri perfecte pentru cei care au nevoie de extindere suplimentară a rețelei. Dacă acoperirea routerului nu este suficientă, range extenderele RE705X și RE300 sunt perfecte pentru a obține o suprafață mai mare de acoperire și conexiune Dual Band, eliminând astfel zonele fără semnal Wi-Fi. Switch-ul Desktop cu 8 porturi TL-SG108 este și el un dispozitiv perfect pentru cei care vor să extindă rețeaua Gigabit cu mai multe porturi, la care să conecteze multiple dispozitive direct pe fir. Switch-ul poate fi dăruit în special persoanelor care au afaceri mici și au nevoie de o modalitate ușoară pentru a crește viteza serverului de rețea și a conexiunilor principale.
Nu în ultimul rând, adaptorul USB 3.0 UE306 este un dispozitiv pliabil și portabil, ideal pentru laptop. Acesta oferă o soluție rapidă USB 3.0 și Gigabit, pentru a asigura viteze mari de transfer, și este compatibil și cu Nintendo Switch. Iar cu adaptorul SuperSpeed de la USB-C 3.0 la USB-A TP-Link UC400 poți să adaugi mai ușor un port USB-A 3.0 dispozitivelor tale, având compatibilitate universală.
Despre TP-Link
Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.
Ecranul cu tehnologie avansată fără reflexie (A.R.T.) garantează performanțe anti-strălucire și anti-reflexie pentru fotografii profesioniști
București, România – Decembrie 2022 – BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, a anunțat că monitorul PhotoVue SW321C a devenit primul monitor din lume certificat de TUV Rheinland pentru performanțe anti-strălucire și anti-reflex remarcabile, garantând rezultate profesionale pentru fotografi și editori video.
„Utilizând panoul A.R.T. care respectă certificarea TUV Rheinland, BenQ SW321C este primul monitor ce asigură profesioniștilor un afișaj care elimină strălucirea și reflexia pentru a simula pe ecran experiențele vizuale ce imită textura hârtiei”, a declarat Conway Lee, președinte al BenQ Corporation. „În plus, cu software-ul exclusiv BenQ Paper Colour Sync, se păstrează consistența culorilor de la ecran la imprimare.”
Dezvoltat de producătorul de ecrane AU Optronics, A.R.T. oferă imagini realiste și clare, folosind pe suprafața ecranului un strat anti-reflexie ce ajută la protecția ochilor, oferind un confort ridicat în condiții de iluminare ambientală variate. Astfel, A.R.T. a devenit primul beneficiar al certificării “fără reflexie” din partea TUV Rheinland, cea mai importantă autoritate mondială în materie de testare și certificare a siguranței.
Bazată pe numeroase reglementări internaționale stricte, certificarea anti-reflexie de la TUV Rheinland recunoaște în mod semnificativ performanța superioară a raportului de contrast ambiental (ACR) al SW321C, asigurând o calitate superioară a imaginii în condiții de iluminare puternică și de diverse surse de lumină ambientală.
Fiind de ani de zile printre cele mai populare monitoare profesionale pentru fotografi și editori video, BenQ SW321C dispune de tehnologia exclusivă AQCOLOR pentru performanțe de culoare la standarde industriale, cu uniformitate și consistență a culorilor calibrate de experți, oferind cea mai bună platformă pentru editare foto și tipărire.
BenQ SW321C utilizează panoul A.R.T. pentru a produce un efect asemănător cu cel al hârtiei. Acest efect împreună cu software-ul BenQ Paper Colour Sync, asigură că fotografiile arată pe ecran exact ca cele de pe hârtie.
Oferind fotografilor și videografilor cele mai bune experiențe creative, cu o consistență a culorilor care simulează textura hârtiei pe ecran, BenQ va utiliza panoul A.R.T. pe toate modelele sale SW, pentru o performanță cromatică de neegalat, dincolo de standardul industriei.
Despre BenQ (Corporation)
Întemeiată pe viziunea corporativă „Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, BenQ Corporation este lider mondial în furnizarea de soluții și tehnologie umană, având ca scop îmbunătățirea fiecărui aspect al vieții consumatorilor. Pentru a-și realiza viziunea, compania se concentrează pe aspectele care contează cel mai mult pentru oamenii de astăzi – stilul de viață, afaceri, asistență medicală și educație – cu speranța de a oferi oamenilor mijloacele de a trăi mai bine, de a crește eficiența, de a se simți mai sănătoși și de a îmbunătăți învățarea. Astfel de mijloace includ un portofoliu extins de produse și tehnologii încorporate orientate către utilizatori, de la proiectoare digitale la monitoare, afișaje interactive de format mare, produse audio, produse cloud pentru consumatorii finali, comunicații mobile și iluminare lifestyle. Because it matters.
Despre BenQ Group
BenQ Group este o corporație puternică cu venituri de peste 22 de miliarde de dolari, compusă din aproape 20 de companii independente care operează în peste 30 de țări în numeroase industrii, cu o forță de muncă combinată de peste 100.000 de angajați. Fiecare membru al grupului este un lider recunoscut în propriul său domeniu, contribuind la resursele vaste ale BenQ Group, la cercetarea și dezvoltarea extinse și punctele forte strategice distincte. Prin valorificarea specializării verticale a fiecărei companii pentru a crea o scalare reală pe piețele orizontale, BenQ Group controlează un lanț valoric extrem de eficient, cu capacitatea de neegalat de a furniza componente critice și soluții de clasă mondială în următoarele industrii: TFT-LCD, energie verde, chimicale fine și materiale avansate, iluminat, design IC, componente de precizie, integrare de sistem, afaceri de marcă și servicii. Grupul se angajează în afaceri profitabile și sustenabile care împărtășesc viziunea sa de lungă durată Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life. Companiile BenQ Gruop sunt: BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (cel mai mare producător mondial de panouri TFT-LCD de dimensiuni mari), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, BenQ ESCO Corp., BenQ Materials Corp., BenQ Guru Corp., BenQ Medical Center, BenQ Medical Technology Corp., BenQ AB DentCare Corp., Daxin Materials Corp., Dazzo Technology Corp., Darwin Precisions Corp., Lextar Electronics Corp., LILY Medical Corp. și Raydium Semiconductor Corp.
Anul 2022 a început promițător la capitolul vânzărilor de apartamente și case, cu un record al numărului mediu de pagini vizualizate de potențialii cumpărători, semn al interesului crescut pentru achizițiile imobiliare. Cu toate acestea, cererea s-a temperat pe parcursul anului, iar interesul unui segment de români s-a reîndreptat către piața chiriilor, care a înregistrat creșteri remarcabile. Conform datelor Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, în luna noiembrie 2022 s-a înregistrat cel mai mic număr din ultimii 3 ani la anunțurile active din categoria chiriilor.
Piața chiriilor a devenit tot mai efervescentă
Odată cu debutul pandemiei și al stării de urgență din anul 2020, s-a remarcat un număr tot mai mare de anunțuri active în categoria de chirii, cu un vârf atins în luna octombrie, atunci când climatul era unul instabil, iar studenții nu s-au mai întors la facultate la fel ca în anii anteriori.
După acest moment a urmat o scădere consecventă a numărului mediu de anunțuri active, deși numărul de inserții a rămas stabil, astfel că în noiembrie 2022 a ajuns cu 25% mai mic decât în noiembrie 2021,potrivit datelor Storia.ro.
Începând din vara anului 2022, s-a remarcat faptul că numărul mediu de pagini vizualizate de potențialii chirași e similar sau peste cel din 2021, însă numărul de anunțuri active este mai scăzut, semn că anunțurile cu proprietăți de închiriat sunt vizitate mai frecvent. În noiembrie 2022 numărul mediu de pagini vizualizate este cu 8% mai mare decât în 2021, iar în perioada ianuarie-noiembrie 2022 au fost vizualizate cu 1% mai multe pagini decât în aceeași perioadă a anului 2021.
Totodată, durata medie în care anunțurile la apartamentele de închiriat au rămas active pe platformă a fost cu 17% mai scăzută comparativ cu cea din 2021, iar pentru case cu 13% mai scăzută. Această activitate arată că locuințele au fost închiriate mai rapid, de aici scăderea duratei de viață a anunțurilor, respectiv scăderea duratei de tranzacționare.
Deși au existat mai puține anunțuri, s-au înregistrat mai multe contactări, iar aceasta este încă o dovadă a interesului pentru categoria de închirieri. În perioada ianuarie-noiembrie a acestui an, numărul mediu al contactărilor a crescut cu 19%, iar în noiembrie 2022 s-a înregistrat o creștere de 47% comparativ cu noiembrie 2021.
Segmentul vânzărilor e privit cu multă precauție
În timp ce categoria chiriilor a devenit în 2022 foarte efervescentă, vânzările au fost tratate cu mai multă precauție, ca urmare a instabilităților marcante ale acestui an – războiul din Ucraina, creșterile costurilor de construcție, inflația galopantă, criza energetică. Acești factori au erodat veniturile disponibile ale românilor și au făcut costul de finanțare mai greu accesibil pentru un segment din populație, convingând o parte dintre cumpărători să privească cu mai multe rezerve achiziția unei locuințe.
În primele 3 luni din 2020, interesul pentru apartamente și case de vânzare era crescut, iar rata dobânzii de referință era scăzută, ceea ce s-a reflectat într-un număr de anunțuri active scăzut (record în aprilie 2020). Începând cu luna mai se observă impactul pandemiei, care a condus la o creștere a numărului de anunțuri active, adică al anunțurilor vizibile pe platformă, cu un vârf în octombrie 2020, urmat iar de scăderi.
Anul 2022 a început cu un interes crescut pentru proprietățile de vânzare, manifestat printr-un record de vizite și pagini vizualizate în categorie. Începând cu luna februarie însă, numărul de pagini vizualizate în categorie s-a menținut constant sub cel din 2021. Comparativ cu 2020, numărul rămâne mai mare cu 19%, dar față de 2021, scăderea e de 21%.
În ce privește durata medie de viață a anunțurilor, debutul a fost tot unul optimist, însă începând cu luna aprilie a început să crească, întrucât o parte dintre potențialii cumpărători au devenit reticenți după izbucnirea războiului. După o perioadă de expectativă, vara a înregistrat o revenire ușoară, urmată de o nouă creștere a duratei necesare pentru tranzacționare începând cu octombrie. Astfel că în noiembrie 2022 durata medie de viață a anunțurilor a crescut cu 14% față de luna noiembrie 2021 în cazul apartamentelor de vânzare, și cu 19% în cazul caselor, potrivit datelor Storia.ro. La nivelul întregului an, apartamentele au stat cu 17% mai puțin timp pe site, iar casele cu 4% mai mult.
La capitolul contactărilor pentru proprietățile de vânzare s-au observat scăderi (cu 19% mai puține contactări în medie în 2022 versus 2021), dincolo de sezonalitatea provocată de perioadele de concedii și sărbători, semn că potențialii cumpărători au acționat cu mai multă precauție în 2022. Totuși, numărul de contactări a fost mai mare decât cel din 2020, fiind creșteri de 44% în perioada ianuarie-noiembrie 2022 față de anul 2020.
Rata anuală a inflaţiei este de 16,8% în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 (conform INS), IRCC trimestrial a crescut de la 1.25% în T1 2021 la 4.06% în T2 2022, iar Indicele ROBOR la trei luni este cotat la 7,93% (versus 2.73% la finalul anului trecut), iar cel la șase luni este cotat la 7.86%. Valoarea medie pentru IRCC în trimestrul trei (iulie-septembrie) este de 5,71% pe an, valoare care se va aplica la calcularea ratelor care au în componență IRCC după 1 ianuarie 2023. În ciuda faptului că dobânzile și inflația fac apartamentele mai puțin accesibile, în continuare există un segment semnificativ de cumpărători cu venturi cash, dar și rate accesibile pentru o bună parte dintre doritori. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în perioada ianuarie-noiembrie 2022, la nivel național s-au vândut 160.539 de unități individuale, cu 12% mai puține decât în 2021, dar cu 30% mai multe decât în 2020 (2021 având cu 49% mai multe tranzacții decât 2020, considerat an record).
***
Despre Storia.ro
Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecăruicartier în parte.
Start-up-ul românesc SPLASH a adăugat, la finalul acestui an, serviciul de ride-hailing în portofoliul de soluții de transport alternativ. SPLASH devine, astfel, încă un jucător pe această piață, pe lângă Uber sau Bolt.
Lansarea serviciul de ride-hailing vine ca răspuns la nevoile și problemele actuale ale pieței de transport alternativ din România, precum și ca urmare naturală a dezvoltării brandului de închiriere de trotinete.
Cu o investiție estimată la peste 1 milion de euro în primul an, SPLASH țintește să ajungă la 50.000 utilizatori activi doar pe serviciul de ride-hailing, până la finalul lui 2023.
Splash își propune să schimbe direcția actuală a pieței printr-o abordare mai personală și mai apropiată de nevoile consumatorilor și partenerilor. Serviciile vor avea la bază o filosofie nouă, care pune accent pe normalitate, corectitudine și calitate, pentru o experiență bună pentru toate părțile implicate.
Brandul colaborează deja cu peste 2.000 de șoferi în București, dar și în alte orașe, precum Bacău, Constanța și Cluj, fiind în plin proces de dezvoltare a bazei de șoferi în toată România.
”Vorbim de o piață unde contactul se face direct între client și partener, dar asta nu înseamnă că pentru integratorul de soluții, adică aplicația de ride-sharing, nu există responsabilitate. Nu putem controla 100% ce se întâmplă, dar ne dorim să aducem plus valoare față de jucătorii existenți pe piață prin ascultarea activă a problemelor clienților noștri și suport pentru rezolvare, un proces de selecție și control mai bine pus la punct, dar și pentru șoferi, prin comisioane mai mici și campanii de susținere”, a declarat Cosmin Doroftei, cofondator & CEO SPLASH.
Despre SPLASH
Splash Mobility, compania din spatele brandului, are capital 100% românesc și activează de peste 4 ani cu servicii de închiriere de trotinete. Flota SPLASH are, în prezent, peste 1000 de trotinete electrice.
Serviciile de ride hailing sunt oferite prin aceeași aplicație folosită pentru închirierea trotinetelor. Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play sub numele Splash – Smart Rides, având 100.000 de utilizatori activi și aproape 150.000 de descărcări.
Printre milioanele de căutări pe care le-au făcut pe eMAG în 2022, clienții au căutat soluții la situații de viață și lucruri foarte precise
Liceul, prima călătorie cu avionul, primele arcuri defecte de la Tesla sau o investigație privind o presupusă aventură a partenerului de viață sunt doar câteva astfel de situații
București, 22 decembrie 2022. 2022 este anul în care oamenii au continuat să prețuiască timpul lor, astfel că au căutat produse și servicii care să îi ajute să rămână conectați de oriunde ar fi. Printre cele mai căutate produse au fost cele din zona tech, precum laptopuri, căști, smartwatch, ceasuri sau iPhone 13, dar și cele pentru casă și pentru familie, precum frigidere, aspiratoare sau seturi LEGO.
În plus față de articole necesare pentru ei și cei dragi, românii au căutat pe eMAG și răspunsuri la întrebări existențiale precum „de ce e greu să iubești” ori „cum te poți proteja de energiile negative” sau „ce să nu faci la liceu”. Topul căutărilor neașteptate este completat și de o serie de dorințe speciale, precum „mărțișor manele” și „tricouri care nu se udă” și confirmă faptul ca oamenii vin pe eMAG nu doar pentru shopping, ci și pentru a se informa.
Top căutări neașteptate pe eMAG în 2022:
Categoria Dileme vechi (și nu prea)
de ce nu-s romanii ca nemtii?
de ce nu mananca gainile decat paine?
de ce e greu sa iubesti
ce sa nu faci la liceu
de ce imi apar in cos 2 obiecte vreau numai unu
de ce imi indica curent pe impamintare in casa?
cum faci sa mearga magazin play pe laptop
cum fac print cu iphone 8
cum fac sa mearga mai repede windows 10
ce sa faci pe avion
nevasta mi-a spart contul ce sa fac ajutor
Categoria Tehnologia pentru toți
aspirator sa spala covor singur robot
arcuri tesla model 3
vreau poze cu ceas pe taci
vreau sa descarc tiktok
ceas de mana poti raspunde la el
rechin pe telecomandă
trotinete 50-100 ani
ceas cu care pot sa sun si sa trimit sms pe whatsApp
flori care pot ramine in pamant pe timp de iarna
pc uri care merge bine fortnite
casti cu urechi de pisica cu microfon cre se conecteaza la tableta
Categoria Pentru asta există Tazz
ardei copti maxim
oferte cartofi
carte de gatit one piece
fasole batuta tensiune colesterol
cartofi animale suceava
ciorba radauteana jamila
paine pt ciorba fasole
linguri mari ciorba pt barbate
carte de gatit world of warcraft
snitel de pui de la mcdonald’s
Categoria Care mușcă din dușmani
aparat pacanele cu manele full hd sau 4k sau 3d sau 2d
martisor manele
sticluta bebe cu manele
Havebord cu manele
emblema bmw pt tort
Categoria La Șoimul speriat
primavara cu numele Roxana
arata si miroase bine toata ziua!
puicute outoare în mehedinti
diamant de pus la gat cand faci sex
gel pentru cresterea maxima a libidoului feminin
tot felu de prezervative
soim speriat pasari
Categoria Când rufele nu se mai spală în familie
placuta de paza cu cainele e ok nevasta e agresiva
o nevasta ce ar trebui sa faca daca crede ca baba-su are amant
ce sa iei la sora ta
sort pentru cupluri
tricou cu numele sotului meu te iubesc de la sotia ta catalina
vreau sa imi spioneze sotul daca are amanta ce microfon gasesc sa il cos in haina
camera de filmat care pot sa vad prin telefon ce se intampla
Categoria O lume minunată
carucioare de papusi ieftine in care pot sa doarma
ce sa iau sa nu mai se inflitreze pipi in pat
papusi bebelusi care par adevarati
bebelusi mare cumparat
bentita bebelusi urechi clapaunge
hainute de bebelusi adevarati
loc sa doarma pisica
Categoria În pas cu moda
parfumuri fete cinci stele
parfumuri arabesti de la luis varel la emag
adidasi alexandru maquin
tricouri care nu se uda
jeordane
tomi filingen ceas
manechin de bos
chiloti cu picior pt ca sa nu te iriti
Categoria E loc de „Bună ziua”!
buna ziua aceasta. tableta samsung tab a 7 lite suporta jocul pubg mobile???
buna ziua as avea nevoie de cineva care lucreaza in farmacie vreau sa ai adresez o intrebare in privat multumesc
buna ziua daca eu ma aflu in afara tarii si as vrea sa fac rata la o centrala termica gaz
Categoria Mica publicitate
vand aspirator rowenta clean&steam, folosit de cateva ori
tractoare jud suceava de vanzare
air bus
chit pentru reparat fisuri si aschii de pe parbriz masina
cumpar monede foarte vechi
cumpar net
cumpar capre
m-a interseaza s-a cumpar doua presuri de spate pentru autobasculanta 8×4 marca ford
Categoria Bitcoin
bitcoin pe internet
moneda bitcoin ieftina
se merita sa investesc in bitcoin
bitcoin moneda de aur
nft in carti
nft televizor
nft bored
Categoria Nu știi când ai nevoie
sac bila
protectie energii negative
drenaj cizme
sala pentru caini
coperta braking bad
plex care pot sa-l porti dupa tine fara sa il bagi in priza
TOP 10 căutări pe eMAG în 2022
laptop
iphone 13
căști
aspirator
frigider
smartwatch
lego
ceas
samsung
pantofi sport
Despre eMAG
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 21 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.
București, 22 decembrie 2022:Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația SufletEȘTI au vizitat, pe parcursul lunii decembrie, vârstnicii din municipiul Onești, din satele Dumbrava, Brătești, Deleni, Capătu, Bârsănești și Poiana Sărată şi de la Mănăstirea Caşin din județul Bacău, pentru a le curăța hornurile și a le asigura necesarul de lemne pentru iarna grea. Voluntarii au ascultat povești de neimaginat și au văzut ce înseamnă singurătatea, neputința și sărăcia. Deși viața pe care o duc bătrânii din aceste sate este extrem de dură, asta nu i-a oprit să ofere bunătate și un zâmbet timid celor care au venit în ajutorul lor.
Bugetul necesar pentru proiectul „Cald în vatră”, a ajuns la 35.000 de euro și a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.
„Am demarat proiectul „Cald în vatră” cu multă speranță și optimism că vom putea îmblânzi puțin iarna grea și friguroasă, pentru vârstnicii din mai multe sate din județul Bacău, oferindu-le lemne de foc și curățând coșurile de fum, însă nu am fost cu adevărat pregătiți să vedem atât de multă tristețe, neputință și gol, în același loc. Deși suntem fericiți pentru că am reușit să le oferim o bucurie, am plecat de la ei cu inima strânsă, însă cu promisiunea că vom reveni”,au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Pentru 31 de bunici din satele de lângă Onești, Asociația Zi de Bine alături de Asociația SufleEȘTI și cu ajutorul unei echipe de coșari, au curățat coșurile de fum și au oferit lemne pentru întreaga iarnă. Datorită celor aproape 300 de donatori care au vrut să se implice, cele două asociații au suplimentat numărul de beneficiari, astfel încât au ajuns cu pachete cu bunuri alimentare, produse de igienă și haine, la 50 de vârstnici. Mai mult decât atât, 12 voluntari trecuți de prima tinerețe au croșetat, la Centrul Comunitar ZI de BINE, șosete și căciuli pentru fiecare beneficiar în parte.
„De câte ori îi vizităm, mai descoperim câte o nevoie. Și oricât ne-am dori, nu le putem rezolva pe toate. Dar faptul că iarna asta vor fi în siguranță la căldură, ne face să pornim mai departe cu inima împăcată dar și cu promisiunea de a ne întoarce la ei” a declarat Mihai Zarzu, fondatorul Asociației SufletEȘTI, Onești.
În România rurală datele privind casele care iau foc din cauza coșurilor necurățate sunt îngrijorătoare. În 2020, numărul incendiilor din această zonă a ajuns la 110, iar anul trecut s-au înregistrat 196 de astfel de cazuri. Coșurile curățate necorespunzător au fost cauza principală de incendiu în 22 de cazuri în anul 2020, iar în 2021 numărul a fost de 54, conform datelor din zonă.
O parte din poveștile locuitorilor din județul Bacău pot fi citite pe pagina de facebook a Asociației Zi de Bine.
Pe parcursul acestui an, Asociația Zi de Bine a implementat 24 de proiecte sociale, 12 la nivel naţional şi alte 12 prin filiala Zi de BINE Moldova, în valoare totală de peste 700.000 de euro.
În plus, la începutul lunii aprilie, a fost înființat și Centrul Comunitar Zi de Bine, care a fost amenajat în doar 3 săptămâni și pregătit să acomodeze comunitatea ucraineană. În perioada aprilie – decembrie, peste 3000 de ucraineni au trecut pragul centrului, pentru care au fost ținute peste 3000 de ore de ateliere, cursuri și evenimente gratuite.
Toate proiectele susținute de Asociația Zi de Bine și respectiv Zi de Bine Moldova, pot fi găsite aici – https://www.zidebine.ro/
Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.
Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.