Arhiva lunii octombrie 2023

Perioada de înscriere în competiția Solve for Tomorrow a fost prelungită până pe 10 noiembrie

București, România, 31 octombrie 2023

Samsung Electronics România anunță prelungirea perioadei de înscriere în competiția dedicată tinerilor hotărâți să construiască un viitor sustenabil. Elevii de liceu cu vârste între 16 și 18 ani se pot înscrie, individual sau alături de alți 4 prieteni, în cea de-a treia ediție Solve for Tomorrow până la data de 10 noiembrie (23:59:59), completând formularul disponibil pe site.

Sunt așteptate proiecte în cadrul celor patru categorii ale competiției: Mediu Înconjurător, Diversitate și Incluziune Socială, Educație și Dezvoltare Durabilă. Mai mult detalii puteți afla din regulamentul actualizat al competiției, disponibil aici.

Ediția de anul acesta a competiției este organizată în parteneriat cu Junior Achievement România și cu sprijinul Google România și Impact Hub Bucharest.

Canon România a oferit cursuri gratuite, de fotografie, liceenilor de la Colegiul Național “Grigore Moisil”, din București.

Aceștia reprezintă a treia generație de absolvenți a Programului Canon dedicat Tinerilor.

București, 25 octombrie 2023 – Elevii au îmbinat orele din programa școlară cu workshopurile de fotografie, organizate de Canon. Proiectele fotografice, realizate de ei, au fost prezentate în cadrul vernisajului de la Galeria de Artă Galateca, ce a avut loc pe 23 octombrie.

Workshopurile intensive de fotografie s-au desfașurat la Colegiul Național “Grigore Moisil”, pe o perioadă de șase săptămâni. Elevii au avut la dispoziție echipamentele Canon, cu ajutorul cărora au putut să exerseze noile aptitudini de comunicare vizuală și să-și rezolve temele primite de la fotojurnalista Ioana Moldovan, ghidul lor în această incursiune în lumea fotografiei. În cadrul cursurilor, elevii au documentat, prin fotografiile lor, unele dintre cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă (ODD), stabilite de Națiunile Unite. Rezultatul muncii lor a putut fi admirat în cadrul vernisajului de la Galateca, ce a avut loc pe 23 octombrie. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 1-30 noiembrie, la parterul ParkLake Shopping Center (Str. Liviu Rebreanu 4, București ).

Ioana Moldovan, mentorul tinerilor, a supervizat întregul proces creativ și a susținut cele șase  workshopuri intensive, ce au avut atât o componentă teoretică, cât și practică. “Orice inițiativă care deschide această lume a fotografiei pentru tinerii pasionați, care facilitează contactul cu alți fotografi, este, pentru mine, esențială. M-am bucurat să lucrez cu adolescenții de la Grigore Moisil, m-au entuziasmat curiozitatea și dedicarea lor. E o experiență pe care as repeta-o oricând”.

“Este o dorință mai veche de a avea în curricula școlară cursuri de fotografie, am îmbrățișat imediat propunerea Canon România”, a declarat Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național „Grigore Moisil”. “Elevii noștri sunt implicați în multe activități extrașcolare, colegiul având inclusiv un Club de Fotografie. Interesul față de acest domeniu exista, însă ne lipseau echipamentele foto și experiența unui profesor. Ioana i-a îndrumat pe elevi, le-a oferit noțiunile de bază, a răspuns tuturor întrebărilor pe care ei le-au avut, le-a oferit un cadru de învățare. Cred ca acest tip de educație complementară este ideală la vârsta lor și ne bucurăm că am avut ocazia să ne implicăm în acest proiect”.

Programul Canon pentru Tineri este un program internațional, ce se desfășoară din 2015 în Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Sunt peste 5500 de copii implicați în acest proiect, din 25 de țări. În România ne aflăm la cea de-a treia ediție. “Sper ca acest program să crească în România, iar impactul să fie pe termen lung. La nivel mondial, investim  constant în proiecte de educatie și competiții ce au ca scop formarea noilor generații de fotografi. Suntem încântatați că putem contribui în plan local și prin Programul pentru Tineri, implicându-ne în formarea adolescenților. Este o mare responsabilitate, dar și o mare bucurie, ce ne dă energia să continuăm”, a declarat  Petronius Secăreanu, Director General Canon România.

Programul are obiectivul de a crește impactul social, prin ilustrarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), și dezvoltarea complementară a viitoarei generații, prin cursurile intensive de fotografie organizate. Demersul face parte din campania globală “Inspiring a World of change”, și deservește pilonul de comunicare “For the Future of the People”.

Lucrările elevilor de la Colegiul Național Grigore Moisil” vor fi expuse pe tot parcursul lunii noiembrie la parterul ParkLake Shopping Center (Str. Liviu Rebreanu 4, București ). Aici găsiți mai multe detalii.

Xiaomi anunță seria Xiaomi 14 , Xiaomi HyperOS și alte produse AIoT la Beijing

Xiaomi a prezentat seria Xiaomi 14 și Xiaomi HyperOS, sub tema „Leap Beyond the Moment” și a dezvăluit ecosistemul inteligent „Human X Car X Home”, alături de Xiaomi 14, Xiaomi 14 Pro și alte produse AIoT. Mai multe informatii aveți la link-ul următor: https://www.mi.com/global/discover/article?id=3048

Mai mult, compania a anunțat și noul Xiaomi HyperOS, ce propulsează ecosistemul său inteligent de dispozitive personale, mașini și produse pentru casă. Xiaomi HyperOS promite o nouă experiență de utilizare și va fi preinstalat pe seria Xiaomi 14, Xiaomi Watch S3, Xiaomi TV S Pro 85″ MiniLED și alte dispozitive de pe piețele sale interne. Detaliile integrale sunt disponibile aici: https://www.mi.com/global/discover/article?id=3047

Peek & Cloppenburg deschide magazinul cu numărul 10 la Iaşi, în ansamblul Mixt Palas

https://www.facebook.com/Vizual.Art

Primul magazin P&C din Iaşi şi al 10-lea din România și-a întâmpinat deja primii clienţi ȋn ansamblul Palas, din centrul oraşului.

În acest weekend (26-29 Octombrie), renumitul retailer multi-brand din industria fashion Peek & Cloppenburgsărbătorește marea deschidere din Iaşi. Clienții sunt invitați să se bucure de muzică live, vor fi răsfățați în lounge-ul de beauty special amenajat, se vor dezmierda cu dulciuri, băuturi răcoritoare si se vor bucura de activităţi atractive. În plus, atât membrii activi ȋn cadrul programului de loialitate, cât si cei care se vor ȋnscrie beneficiază de discount-uri exclusive de 20% la cumpărăturile efectuate pe durata celor 4 zile, la ȋntreaga gamă de produse.

Anto. fotograf

În prezent, P&C este prezent ȋn 16 ţări: Germania, Austria, Elvetia, Olanda, Polonia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi din 2022 şi ȋn Belgia.

Suntem fericiti de invesţia ȋn primul magazin din Iaşi pe care l-am inaugurat astăzi ȋn ansamblul mixt Palas. Chiar şi după atâţia ani de P&C ȋn România investim constant în dezvoltarea magazinelor și serviciilor pe care le oferim. Suntem mulţumiţi de parcursul P&C ȋn România şi bucuroşi să le aducem clienţilor noştri portofoliul cu deja binecunoscutele branduri ȋn cadrul celui de-al 10- lea magazin din ţară, aici ȋn Iaşi. Ne dorim ca ȋn Iaşi, destinaţia finală a anului 2023 din planul nostru de expansiune, să fim cel puţin la fel de bine primiţi aşa cum am fost ȋn Timişoara, Cluj sau Constanţa. În romanticul Iaşi, orasul celor 7 coline, cu importantă semnificaţie ȋn istoria şi moştenirea noastră culturală, sperăm să devenim o sursă de inspiraţie cu ultimul concept de magazin şi să aducem cele mai noi trenduri ȋn modă. În acelaşi timp, Iaşi este un centru universitar renumit care atrage mulţi tineri din toate colţurile tării şi chiar şi de peste hotare, iar acest concept li se potriveşte foarte bine având ȋn portofoliul nostru un departament dedicat lor, boutique cu branduri precum Guess, Tommy Jeans, CK Jeans, G-Star şi Review. Acest magazin se adresează nu doar ieşenilor, ci tuturor locuitorilor din regiune, iar poate astfel identificăm şi alte oportunităţi ȋn zonă.

P&C Opening Iasi_c Kristof Puller (3)_A

Nu este o coincidenţă deschiderea magazinului cu numărul 10 ȋn Iaşi, 10 ȋnsemnând performanţa, excelenţa, iar acest lucru ne motivează să devenim din ce ȋn ce mai buni pentru clienţii noştri.menționat  Alina Șerban Regional Sales Manager Peek & Cloppenburg.

  • Noul concept de magazin

În noul magazin de 3400 de mp din ansamblul mixt Palas ce este dispus pe două etaje – mezanin pentru femei şi etajul dedicat bărbaţilor, P&C va oferi peste 100 de branduri sub acelaşi acoperiş, astfel clientii ȋşi pot găsi ţinuta potrivită stilului personal pentru orice ocazie. Acest lucru este posibil printr-o coordonare atentă a gamei de produse ce include atât branduri exclusive, cât şi renumitele branduri internaţionale.

P&C Opening Iasi_c Kristof Puller (5)_A

Noul magazin are un design mai plăcut și facil în identificarea pieselor preferate, iar unul dintre punctele principale de atracţie ȋl reprezintă segmentul de sport-fashion adresat tinerilor, un trend ȋn creştere cu piese ce pot fi integrate ȋn ţinutele zilnice, iar noul magazin răspunde cu eficienţă cerinţei segmentului tânăr. P&C continuă dezvoltarea reţelei sale de magazine pe pieţele deja existente, urmărind ȋn acelaşi timp şi noi pieţe ȋn Europa de Est.

Al 10 lea magazin P&C intenţionează să le ofere clienţilor o stare de bine, un spațiu ideal pentru a găsi inspirația alegerii unei ținute care să îi reprezinte, aceștia având la dispoziție o varietate de colecții premium de la branduri de top – Hugo, Boss, Tommy Hilfiger, Joop!,  Polo Ralph Lauren, Marc Cain, CK Jeans, Tommy Jeans, dar şi branduri exclusive P&C precum Jake*s, Review, McNeal şi Christian Berg.

Anto. fotograf

Discount-uri speciale și activități atractive la deschidere

Timp de patru zile, oaspetii se vor bucura de diverse surprize la vizita ȋn noul magazin. Inaugurarea este sărbătorită de joi până duminică, iar membrii activi ȋn cadrul programului de loialitate, cât şi cei care se vor ȋnscrie beneficiază de discount-uri exclusive de 20% la cumpărăturile efectuate pe durata celor 4 zile, la ȋntreaga gamă de produse.

Huawei prezintă o nouă soluție smart pentru detectarea incendiilor prin 5G, AI și drone

[București, 26 octombrie 2023] Huawei, în colaborare cu startup-ul PROBOTEK și prin rețeaua 5G Cyta, a prezentat pe 19 octombrie, în Cipru, sistemul smart pentru detectarea incendiilor, sub umbrela proiectului „Smart green village”. Soluția a fost implementată în Parcul Athalassa și prezentată în fața oficialilor guvernamentali, reprezentanților din mediul academic și organizațiilor non-guvernamentale.

Cipru este una dintre țările mediteraneene expuse la veri cu temperaturi foarte ridicate, ceea ce duce la creșterea numărului de incendii în păduri. Tehnologiile noi, precum 5G, inteligența artificială și dronele pot detecta incendiile înainte ca acestea să se producă. Astfel, viața și locuințele oamenilor din împrejurimile pădurilor pot fi protejate.

În deschiderea evenimentului, Andreas Christou, vice-director general al Departamentului pentru Păduri, a ținut un discurs în numele președintelui Republicii Cipru, Nikos Christodoulidis, Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Mediului, Petros Xenofontos, și directorului general al Departamentului pentru Păduri, Charalambos Alexandrou, declarând:,,Inițiativa aceasta arată gradul înalt de implicare al Huawei Technologies în protejarea pădurilor. În lupta împotriva incendiilor nu există loc pentru amânare și nimeni nu e lăsat în urmă. Suntem bucuroși să vedem acțiunile sectorului privat în această direcție, în special prin programul inovator pentru detectarea incendiilor „Smart Green Village”, realizat de Huawei.”

,,Huawei a dezvoltat o dronă care detectează fumul și focul, ca răspuns imediat la incendiile din zonele semimontane și montane. Dispozitivul funcționează prin inteligență artificială sub acoperirea rețelei 5G Cyta, ceea ce contribuie la rezultate remarcabile. Astfel de inițiative au un rol important în dezvoltarea oreșelor inteligente din Cipru. Odată ce provocările actuale sunt rezolvate cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație, calitatea vieții cetățenilor noștri se va îmbunătăți exponențial”, susține Philippos Hadjizaharias, Ministru Adjunct al Cercetării, Inovației și Politicii Digitale.

Ofițerul Comercial Șef al Cyta, George Metzakis, a declarat: ,,Rețeaua 5G Cyta va fi instrumentul principal în proiectul destinat detectării incendiilor, furnizând o conexiune de mare viteză și latență scăzută, aspecte esențiale în transmiterea datelor în timp real. Privind spre viitor, dezvoltarea rețelei 5G deschide posibilități nelimitate în dezvoltarea orașelor inteligente. Este o schimbare majoră și ne bucurăm să fim în fruntea acestei tehnologii revoluționare”.

Radoslaw Kedzia, vicepreședintele Regiunii Europene Huawei, a subliniat că Huawei va continua să facă eforturi în aducerea de noi inițiative și soluții care pot contribui la rezolvarea problemelor sociale și ale celor de mediu, atât din Cipru, cât și din întreaga Europă: ,,Tehnologia n-ar trebui să fie în opoziție cu natura. Dimpotrivă, ar trebui să o ajute să prospere. Credem că ultimele tehnologii, precum inteligența artificială, cloud și 5G pot fi integrate rapid și pot fi aplicate în diferite industrii. Lucrul acesta facilitează transformarea digitală și dezvoltarea socio-economică pe termen lung, aducând beneficii majore întregii societăți.”

Evenimentul s-a desfășurat în colaborare cu Darwin’s Circle sub tema „Viena Tech for Green Initiative”, un program dedicat dezvoltării tehnologiilor și soluțiilor pentru atingerea planurilor de sustenabilitate. În cadrul discuțiilor cu experții, Nikolaus Pelinka, fondatorul Darwin’s Circle, subliniază rolul semnificativ al tehnologiei în tranziția spre mai bine: ,,Noi, la Darwin’s Circle, credem că tehnologia și inovația sunt cele mai importante instrumente către un viitor sustenabil. Împreună cu partenerul nostru fidel, Huawei, precum și cu alte companii și instituții, am stabilit inițiativa Vienna Tech4Green. Ne concentrăm asupra rolului esențial al ultimelor tehnologii în reducerea emisiilor de carbon, protejarea mediului și crearea unei lumi mai bune. Urmează să discutam despre măsurile necesare pentru a ne atinge obiectivele.”

Sistemul pentru detectarea incendiilor a fost implementat prima oară în 2022, la Atena, în Grecia. De atunci, acesta a fost testat și îmbunătățit, motiv pentru care, anul acesta este introdus în Cipru, o țară care se confruntă cu problema incendiilor forestiere. Implementarea sistemului în Cipru face parte dintr-un program de contribuție socială pe termen lung sub umbrela „Smart & Green Village”. Acesta își propune să ofere conexiuni extinse și educație în zonelor rurale din Cipru.

Aqurate, prin integrarea cu platforma eCommerce MerchantPro, crește valoarea medie a comenzilor The Home cu 16%

  • Sesiunile de cumpărare influențate de Aqurate Personalize au avut o rată de conversie de 5 ori mai mare

Timișoara, 25 octombrie 2023 Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI) care crește conversiile din eCommerce prin interpretarea datelor, anunță că, odată cu integrarea soluției Personalize în magazinul online de mobilier și accesorii The Home, valoarea medie a comenzilor înregistrate de acesta a crescut cu 16%. Integrarea s-a realizat prin platforma de eCommerce MerchantPro, pe care TheHome.ro își desfășoară operațiunile încă din 2019.

Mai mult, în cele patru luni de colectare a informațiilor după integrarea Aqurate Personalize în magazinul online The Home, statisticile arată că sesiunile de cumpărare influențate de soluția AI au avut o rată de conversie îmbunătățită de cinci ori.

„Suntem mulțumiți când vedem un impact pozitiv al soluției nostre în rândul magazinelor care ne-au ales ca parteneri. În acest caz, recomandările noastre inteligente de produs au influențat nu mai puțin de 42% din tranzacțiile derulate de utilizatorii The Home” – declară Vlad Marincaș, CEO Aqurate.

Portofoliul The Home include peste 100.000 de produse și 200 de branduri de mobilier și accesorii. The Home a evoluat de la un proiect exclusiv online, la un magazin online însoțit și de trei showroom-uri, două dintre acestea situate în Cluj-Napoca și unul în București.

„Ne concentrăm permanent pe extinderea și optimizarea platformei MerchantPro, alături de dezvoltarea și integrarea unor soluții inovatoare, cu scopul principal de a ne ajuta clienții să atingă cel mai bun nivel de performanță. Acest lucru este susținut în principal de automatizări, dar și de integrarea rapidă și agilă a unor soluții precum Aqurate, ce furnizează rapid rezultate clare și un impact pozitiv asupra afacerilor”, adaugă Arthur Rădulescu, CEO și fondator MerchantPro.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.

Integrarea Aqurate cu platforma MerchantPro s-a realizat la începutul anului 2023. The Home a fost printre primele magazine online care au utilizat această funcționalitate.

Cele peste 2000 de magazine active în România care utilizează platforma SaaS MerchantPro pentru operațiunile zilnice de eCommerce au acces la un ecosistem deschis, bazat pe o suită completă de funcționalități și  pe capacități extinse de personalizare și dezvoltare la cerere.

LACALUT® Black & White pentru gingii sanatoase si dinti de un alb natural!

Dacă te-ai întrebat vreodată care este cauza apariției unor pete pe dinți, care ulterior capătă nuanțe tot mai închise, iar dinții în timp devin sensibili la alimentele foarte calde sau foarte reci, află că este vorba despre o demineralizare a lor. Acest fenomen reprezintă pierderea calciului și fosforului – dar și a altor minerale – din smalț. Și nu aspectul estetic este cea mai mare problemă, ci faptul că această demineralizare are, ca și consecințe mai grave, evoluția spre carii și eroziune dentară.

Pentru a preveni aceste distrugeri, igiena dentară este esențială. Ambele aspecte ale aceleiași probleme, îngălbenirea dinților și demineralizarea lor, pot fi combătute eficient prin folosirea cu perseverență, zilnic, a pastei de dinți LACALUT® Black & White, cu tehnologie bifazică. Formula pastei de dinți conține cărbune activ, cel care îndepărtează petele de suprafață fără a deteriora smalțul dinților și poate preveni apariția unor viitoare pete, este antiviral și antifungic, și, în plus, are un efect de „absorbție” a unora dintre bacteriile care provoacă respirația urât mirositoare.

În afară de cărbune activ, LACALUT® Black & White mai conține hidroxiapatită, fluorură de sodiu și micele active. Hidroxiapatita sprijină procesul de remineralizare a smalțului dentar, activează formarea stratului protector al smalțului și stimulează procesul de refacere a acestuia. Fluorura de sodiu previne apariția cariilor, are acțiune antibacteriană și mineralizează dinții, formând un strat protector, iar micelele active elimină placa bacteriană și previn apariţia tartrului.

Știai că…

…. îngălbenirea dinților se mai poate produce și ca urmare a consumului de alimente și băuturi colorate (cafea, ceai, vin roșu, cola, fructe de pădure, roșii și sosuri), a fumatului, neglijării igienei dentare sau a administrării unor medicamente, cum ar fi de exemplu tetraciclina, în perioada dezvoltării dinților permanenți?

Călătorii cu avionul către destinațiile preferate, acum direct din aplicația 24pay

24pay extinde gama de servicii disponibile în aplicație și oferă de acum utilizatorilor şi posibilitatea de a achiziționa bilete de avion către cele mai populare destinații. Noul serviciu este lansat în parteneriat cu agenția de turism Accent Travel & Events și se adresează tuturor utilizatorilor aplicaţiei ce sunt în căutare de oferte avantajoase pentru călătorii cu avionul către destinații din toată lumea.

Cei care își planifică următoarele vacanțe sau deplasări, ori sunt interesaţi de un city-break de ultim moment pot începe căutarea prin 24pay. O mulţime de zboruri și destinații sunt disponibile acum direct din aplicație, printr-un proces de achiziție sigur şi rapid, direct de pe telefonul mobil.

Pentru a identifica oferta care răspunde cel mai bine nevoilor lor, utilizatorii pot accesa sub-meniul „Bilete de avion” din meniul principal al aplicației, urmând apoi să completeze datele necesare zborului – orașul de plecare, destinația, zilele de plecare și de retur, numărul pasagerilor şi informaţii legate de aceştia. De asemenea, aplicația pune la dispoziţie opțiunea de date flexibile pentru a vizualiza cele mai bune oferte dintr-un anumit interval de timp.

Achiziția se face după completarea datelor de facturare și achitarea prețului afișat, biletele de avion şi factura fiind trimise automat dupa finalizarea plăţii, atât pe e-mail cât şi în secţiunea „Portofel” din aplicaţie. Tranzacțiile se realizează sigur și rapid, toată experiența de plată fiind extrem de intuitivă. În plus, pentru achizițiile de bilete de avion prin aplicația 24pay nu există comisioane de tranzacționare.

„Prin semnarea acestui parteneriat deschidem un nou segment de business în portofoliul 24pay, extrem de important pentru noi și foarte ofertant pentru utilizatorii aplicației. Ne-am dorit mult lansarea acestei funcționalități, de aceea ne bucurăm să o şi putem anunţa acum oficial. 24pay este o aplicaţie care deja se bucură de foarte multă popularitate pe zona „Transport”: încă de la data lansării, ea a fost rapid adoptată pentru achiziţia biletelor şi abonamentelor de transport public; recent am anunţat şi disponibilitatea plăţilor pentru călătorii cu trenul; iar acum, transportul aerian este segmentul ce urmează în mod natural şi completează opţiunile disponibile. 24pay este deci un partener de nădejde indiferent de tipul călătoriei, ruta aleasă sau mijlocul de deplasare. Această nouă lansare este în linie cu obiectivele principale ale aplicației, de a oferi experiențe de plată sigure şi rapide pentru o gamă cât mai variată de servicii. De acum, utilizatorii beneficiază de mii de zboruri către destinații populare direct în aplicație și, în doar câțiva pași, pot achiziționa biletul de avion în siguranță, rapid și fără comisioane de tranzacționare.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint România şi 24pay.

„Integrarea noului modul de achiziție a biletelor de avion în aplicația 24pay reprezintă o excelentă oportunitate pentru strategia Accent Travel & Events, respectiv integrarea serviciilor de turism prin soluţii tehnologice inovatoare, la îndemâna utilizatorilor în orice moment, din orice colț al lumii. Acesta este un obiectiv care, prin parteneriatul cu 24pay, iată, se concretizează prin efortul fantastic al celor două echipe. Este o satisfacție enormă pentru echipa noastră să le putem oferi utilizatorilor pasionați de călătorii, diverse explorări culturale și de agrement, dar și celor care călătoresc frecvent cu alte scopuri, un instrument facil de utilizat și de încredere. Suntem încrezători că utilizatorii aplicației vor descoperi cât de curând toate beneficiile utilizării acestui serviciu, rapid și sigur. Ceea ce ne-a diferențiat în parcursul nostru este angajamentul față de clienți prin excelență și inovație, empatie și servicii de calitate iar, în acest demers, 24pay este partenerul ideal, “a perfect match”, aș adăuga, pentru că împărtășim cu ei aceleași valori. Suntem bucuroși că am pornit împreună cu ei în această călătorie și îi invităm pe toți utilizatorii aplicației să descopere cât mai multe destinații pe care și le-au pus pe lista lor de dorințe”, a declarat Lucian Boronea, CEO Accent Travel & Events.

24pay este un e-wallet complet, ce permite efectuarea de plăţi pentru o gamă variată de servicii: achitarea facturilor lunare, reîncărcare electronică, plata parcării, şedinţe de fitness. 24pay este aplicația pentru transport în comun cu cea mai mare extindere la nivel național, disponibilă în prezent în 18 orașe din întreaga țară, compania anunţând recent şi parteneriatul cu CFR Călători pentru cumpărarea biletelor de tren. Soluția este dezvoltată de compania PTP Online și deținută în prezent de PayPoint România.

Despre 24pay

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play,  App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard. Sistemul 24pay a fost pus la dispoziție în mod gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea aplicației, astfel încât călătorii să beneficieze de o metodă unitară, rapidă și sigură de a achita transportul public, oriunde în țară.

Despre PayPoint

PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 19.000 de locații în care clienții pot efectua plăți, precum: facturile pentru utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu sau servicii de securitate.

Heyo Club: noua platformă de influencer marketing, cu peste 5.000 de membri și o profilare detaliată a fiecarui utilizator; investiție de 50.000 Euro

  • Platforma eficientizează comunicarea pentru branduri globale, locale sau antreprenoriale din domenii precum alimente și băuturi, cooking, frumusețe și îngrijire personală, îngrijirea casei, fashion, lifestyle, distracții și călătorii, retail, Horeca sau sănătate
  • Heyo Club este un produs Hello Group, servicii de comunicare full-service, fondat în 2010.

București, 19 octombrie 2023 Heyo Club, lansată astăzi, este noua platformă de social engagement și influencer marketing care grupează peste 5.000 de creatori de continut și  profesioniști din variate piețe, profilează în detaliu fiecare membru și, din primele teste executate pentru companiile care au accesat serviciile pre-lansare, aduce cu peste 20% mai multe înscrieri în campaniile de promovare a vânzărilor. Investiția în versiunea inițială a platformei se ridică la 50.000 de Euro.

„Credem mult în autenticitate și în microinfluencers. Credem în comunitățile autentice și, prin rezultate, demonstrăm valoarea reală a accesului la grupurile variate de oameni care chiar urmăresc și au încredere în creatorii de conținut. Venim cu o soluție care asigură companiilor o segmentare detaliată, cu multiple opțiuni de profilare, eficientă nu doar pentru campanii de recenzie, testare, promovare, ci și mistery shopping, conversii și vânzări. Suntem la început, dar nivelul rapid de afiliere a membrilor la platformă, diversitatea profilelor, afinitatea pe care o putem genera  si campaniile derulate pana in prezent ne dau încrederea să spunem că avem o resursă de marketing eficientă și inovatoare, pentru rezultatele clientilor nostri”, declară Marilena Istrătescu, Fondator Heyo Club.

Specifică Heyo Club este nu doar profilarea rafinată, prin care orice brand își poate găsi vocea potrivită, dar și calitatea conținutului și miza pe integrarea naturală și credibilă a produselor comunicate. Heyo Club implică și o componentă puternică de curatoriat, vizibilă de la strategie și concept, până la execuție si evaluare a rezultatelor.

Principalele categorii reprezentate de membrii platformei includ: alimente și băuturi, cooking, frumusețe și îngrijire personală, îngrijirea casei, fashion, lifestyle, distracții și călătorii, retail, Horeca sau sănătate.

Heyo Club este un produs Hello Group, agenție full-service fondată în 2010. Heyo Club are la bază expertiza extinsă de creator de experiențe a agenției, cu o componentă puternică de trade marketing, și capitalizează pe achiziția de know-how digital și influencer marketing. Rezultatul este o platformă completă, utilă pentru orice afacere din România, de la corporații până la afaceri locale și antreprenoriat.

Profilul membrului Heyo Club

Primii 5.000 de membri Heyo Club înseamnă 48% părinți, 70% posesori de animale de companie, 30% pasionați de sport, 34% oameni care se relaxează gătind, iar 33% sunt pasionați de grădinărit si activitati DIY.

Profilarea detaliată pe specializări arată ca 7% din membri lucreaza in educație, 6% in domeniul medical și farmaceutic și 5% în Horeca.

Categoria de vârstă de 18-25 de ani domină, numeric, membrii, cu 55% din total, iar persoanele de 30-45 de ani echivalează cu 40% din totalul platformei, în prezent.

Dintre aceștia, 7% au deja peste 20.000 de followers în platformele de social media. 72 % din membri au conturi de Facebook, la egalitate cu cei care au conturi de Instagram, TikTok fiind folosit de 34% din membri.

Segmentarea geografică

Dacă București și Ilfov însumează 29,4% din totalul membrilor înscriși în platformă, podiumul este completat de Moldova, cu 16,5%, și Muntenia, cu 13,8%.

La mică distanță urmează Transilvania, cu 13,3%, apoi Oltenia, cu 6%, Dobrogea, cu 5,5%, Banat cu 4,5% și Bucovina, cu 4,4%.

Heyo Club este platforma de social engagement și influencer marketing care sprijină creșterea și vizibilitatea mărcilor, prin accesul la talente speciale, profesioniști și micro influenceri segmentați cu precizie, prin instrumente eficiente de marketing. Mai multe informații sunt disponibile la www.heyoclub.ro și www.facebook.com/club.heyo.

Zyxel Networks lansează primul punct de acces WiFi 7 pentru a rezolva problemele legate de viteza și securitatea WiFi

Noul punct de acces WiFi 7 WBE660S oferă viteze de cinci ori mai mari decât cele ale generației anterioare, alături de gestionarea în cloud și securitatea wireless edge.

18 octombrie 2023 – Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea securizate și bazate pe cloud, a anunțat astăzi lansarea primei sale soluții WiFi 7  WBE660S pentru furnizorii de servicii gestionate (MSP) și întreprinderi mici și mijlocii (IMM) Oferind tehnologie de nivel enterprise, performanță excepțională și management și securitate fără întreruperi bazate pe cloud. Modelul WBE660S va putea fi achiziționat începând cu sfârșitul lunii octombrie 2023.

Satisfacerea cerințelor de conectivitate în continuă evoluție

Punctul de acces wireless WiFi 7 de la Zyxel Networks este conceput pentru a ajuta companiile să răspundă cererii tot mai mari din zonele cu densitate mare, cum ar fi birourile, sălile de clasă, stadioanele și nodurile de transport. Cu arhitectura sa radio triplă, WBE660S suportă viteze de până la 22Gbps, de cinci ori mai rapid decât generația anterioară de WiFi (WiFi 6/6E), datorită canalului mai larg de 320MHz (exclusiv pentru dispozitivele WiFi 7), care nu numai că îmbunătățește debitul general, dar crește și capacitatea (mai multe dispozitive), prin valorificarea spectrului de 6GHz. În plus, includerea unui uplink LAN Multi-Gig care suportă până la 10GbE, deblocând întregul potențial al rețelelor 10GbE.

Performanță

Echipat cu platforma Wi-Fi 7 Qualcomm  ® Networking Pro 1220 Wi-Fi 7, WBE660S oferă o putere de calcul robustă și asigură operațiuni fără probleme chiar și în cele mai solicitante scenarii. Cele trei antene inteligente 4×4 optimizează performanța WiFi prin modelarea inteligentă a modelelor de antenă pentru a se adapta inteligent la fiecare mediu, atenuând interferențele.

Designul exclusiv RF-first al Zyxel Networks, care încorporează tehnologiile Advanced RF Filter și Advanced Cellular Coexistence, minimizează și mai mult interferențele de la canalele WiFi adiacente și rețelele mobile 4G/5G – care sunt adesea întâlnite în mediile cu densitate mare. Designul nu numai că asigură o performanță optimă pe toate canalele, dar profită la maximum de creșterile de debit oferite de 4K QAM (exclusiv pentru WiFi 7).

Management simplificat și securitate mai puternică cu Nebula Cloud

Gestionarea și securizarea unei rețele critice, de mare densitate, cu un spațiu minim de manevră pentru probleme de rețea poate fi extrem de dificilă. Integrat perfect cu cloud-ul Nebula de la Zyxel Networks, WBE660S vine cu funcții de nivel enterprise, de exemplu WiFi Health, WiFi Aid și Connect & Protect Plus (CNP+), cu o licență Nebula Pro Pack de un an inclusă.

WiFi Aid rezolvă automat problemele de acces la rețea pe parcursul întregului proces de conectare a clienților wireless, iar CNP+ oferă o securitate sporită împotriva încălcărilor la punctul de acces – securizând marginea wireless în punctul în care cel mai mult trafic al utilizatorilor intră în rețea.

„Platforma  Qualcomm Networking Pro 1220 oferă astăzi caracteristici Wi-Fi 7 de ultimă generație, dispune de un sistem de calcul puternic, un design arhitectural construit pentru medii de infrastructură complexe”, a declarat Ganesh Swaminathan, vicepreședinte și director general, Wireless Infrastructure and Networking, Qualcomm Technologies, Inc. „Prin colaborarea noastră continuă cu Zyxel, suntem mândri să oferim o platformă care este ideală pentru întreprinderile foarte aglomerate, pentru întreprinderile mici și mijlocii și care stabilește reperele industriei în ceea ce privește performanța rețelelor.”

„WBE660S este o evoluție importantă pentru MSP care caută să rezolve congestia WiFi în cele mai dificile locații”, a declarat dl Kell Lin, Senior Associate Vice President al Zyxel Networks. „În calitate de pionieri WiFi 7, am valorificat puterea inovațiilor wireless și am combinat-o cu arhitectura noastră unică de produse pentru a aborda provocările de conectivitate cu care se confruntă companiile. Cu managementul cloud Nebula care îmbunătățește ușurința de utilizare, Zyxel Networks este mândru să fie lider în a aduce WiFi 7 la mai multe domenii și să le ajute să beneficieze de noua eră a conectivității.”

Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați:

https://www.zyxel.com/global/en/products/wireless/be22000-wifi-7-triple-radio-nebulaflex-pro-access-point-wbe660s .