ELKO Romania anunţă lansarea seriei de switch-uri Allied Telesis x550 dedicată migrării la standardul 10 Gigabit Ethernet

Allied.JPG
Performanţa ridicată, funcţiile variate Layer 3, dimensiunile reduse şi consumul scăzut de energie transformă switch-urile din Seria x550 în soluţia ideală pentru centre de date şi companii.

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuţia unei game largi de echipamente și soluții IT, anunţă lansarea unei noi game de switch-uri stivuibile Allied Telesis, Seria x550, cu avantajul migrării flexibile la standardul 10 Gigabit Ethernet.

În ciuda entuziasmului manifestat faţă de standardul 10 Gigabit Ethernet, multe companii de nivel mediu s-au aflat în imposibilitatea de a adopta pe scară largă această tehnologie din cauza costurilor, a densităţii reduse de porturi şi a consumului ridicat de energie. Allied Telesis adresează aceste probleme şi furnizează o soluţie de tranziţie uşoară la aplicațiile 10G, cu o familie de produse ce oferă densitate de porturi şi configuraţii media flexibile, cu performanţe prietenoase cu mediul înconjurător – totul împachetat într-o formă fizică ce ocupă doar jumătate dintr-o unitate de rack, permițând alăturarea a două echipamente într-o singură unitate.

Seria x550 este alcătuită din trei modele de switch-uri:

Model Configuraţia Porturilor Disponibilitate
x550-18XTQ 16 x 1G/10G RJ-45 cu 2 x 40G QSFP+ Imediată
x550-18XSQ 16 x 1G/10G SFP+ cu 2 x 40G QSFP+ Imediată
x550-18XSPQ 8 x 1G/10G SFP+ şi 8 x 1G/10G RJ-45 PoE+ cu 2 x 40G QSFP+ La comandă Q4, 2017

Toate switch-urile din seria x550 suportă stivuire flexibilă, ce permite utilizatorului să aleagă viteza şi tipul conexiunii pentru stivă: fibră optică 40G, fibră optică 10G sau cupru 10G. Dacă utilizatorul optează pentru o conexiune cupru 10G, pentru interconectare pot fi folosite cabluri standard Cat.6A drept cabluri de stivuire, reducând considerabil costurile de conectivitate.

Platforma x550 oferă conectivitate în stivă pentru până la patru unităţi, iar switch-urile din stivă pot fi conectate la distanţe semnificative prin conexiuni de fibră optică, ceea ce transformă Seria x550 în soluţia perfectă pentru agregare distribuită, foarte flexibilă, sau pentru noduri de reţea care suportă aplicaţii de recuperare automată în caz de eşec.

Noile direcții de dezvoltare precum Internet of Things sau virtualizarea aplicaţiilor au redefinit parametrii infrastructurii IT, determinând o creștere fără precedent a numărului de conexiuni și o extindere a lățimii de bandă care să susțină acest flux de informație. În acest context, devine tot mai dificil pentru majoritatea companiilor să asigure conectivitate și performanță imediată. Soluțiile propuse de Allied Telesis vin în întâmpinarea acestor deziderate, fiind concepute pentru a oferi flexibilitate și scalabilitate unei infrastructuri IT, cel mai adesea eterogene”, declară  Andrei Gavriliu, Product Manager, ELKO Romania.

Pe lângă furnizarea unei soluţii de agregare flexibile şi performante, modelul x550-18XSPQ este o soluţie ideală pentru implementarea reţelelor wireless 802.11ac Wave2. Combinaţia dintre suportul PoE+, puterea de până la 30W per port şi capabilitatea 2.5G NBASE-T facilitează conectivitatea uşoară, cu lăţime de bandă maximă pentru cele mai noi Access Point-uri de mare viteză.

James Mustarde, Vicepreşedinte Marketing Allied Telesis, a declarat: “Scopul nostru este să ajutăm managerii IT să îşi optimizeze costurile fără a face compromisuri în materie de capacitate, performanţă şi securitate, iar seria x550 este ideală pentru acest lucru”.

Prevăzute cu AlliedWare Plus şi Autonomous Management Framework™ (AMF), switch-urile x550 permit organizaţiilor să construiască reţele 10 Gigabit extrem de rezistente şi sigure, care pot fi administrate uşor şi operate eficient, cu un cost total redus. Soluțiile se află în portofoliul ELKO Romania, fiind disponibile la comandă începând cu acest trimestru.

Despre Grupul ELKO și ELKO Romania

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 180 de producători și oferind o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 7000 de companii, producători de calculatoare, integratori de sisteme din 30 de țări în Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a grupului în 2016 s-a ridicat la 1460 milioane de dolari.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *