Ambele dispozitive integrează cea mai recentă tehnologie V-NAND în 64 de straturi și controlerul MJX ce oferă performanță și fiabilitate maximă
București, România – 23 Ianuarie 2018 – Samsung Electronics a lansat astăzi noile SSD-uri (Solid State Drives) 860 PRO și 860 EVO, cele mai performante produse din gama SATA a companiei. Ele sunt dedicate utilizatorilor care au nevoie de viteză și fiabilitate în utilizarea diverselor aplicații, de la munca de zi cu zi pe calculator, până la operațiunile de grafică și transferuri mari de date. Construind pe succesul înregistrat de modelele 850 PRO și 850 EVO, primele SSD-uri cu tehnologie V-NAND destinate utilizatorilor finali, noile 860 PRO și 860 EVO vin cu performanțe de vârf în industria SSD-urilor SATA și aduc îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește viteza de procesare, fiabilitatea, capacitatea și compatibilitatea.
„Noile SSD-uri 860 PRO și 860 EVO integrează cele mai noi chipuri de 512Gb și 256Gb V-NAND în 64 de straturi, memorie DRAM mobilă de până la 4GB LPDDR4 și un nou controler MJX, îmbunătățind experiența de utilizare, atât pentru clienții casnici, cât și pentru companii„, a declarat Un-Soo Kim, Senior Vice President al Brand Product Marketing, Memory Business la Samsung Electronics. „Samsung va continua să aducă inovații semnificative în industria SSD-urilor consumer și să alimenteze creșterea generală a pieței în anii următori”.
Pe măsură ce dimensiunile fișierelor continuă să crească datorită fotografiilor de înaltă rezoluție și a videoclipurilor 4K, necesitatea unor transferuri rapide de date și a unei performanțe constante a devenit esențială pentru utilizatori. Pentru a satisface această nevoie, modelele Samsung 860 PRO și 860 EVO suportă viteză de citire de până la 560 MB/s și viteză de scriere de 530 MB/s[1]. SSD-urile oferă o fiabilitate de neegalat cu o garanție de cinci ani[2] sau până la 4.800 TBW[3] pentru 860 PRO și până la 2400 TBW[4] pentru EVO 860. Noul controller MJX permite, de asemenea, o comunicare mai rapidă cu sistemul gazdă. Controlerul este suficient de puternic pentru a gestiona spațiul de stocare al unei stații de lucru, îmbunătățind în același timp compatibilitatea cu sistemul de operare Linux.
Modelul 860 PRO este disponibil în variantele de 256GB, 512GB, 1TB, 2TB și 4TB[5]. Modelul de 4TB asigură, spre exemplu, spațiu suficient pentru până la 114 ore și 30 de minute de video-uri 4K Ultra HD. Modelul 860 PRO este disponibil la dimensiunea de 2,5 inci, fiind compatibil atât cu PC-uri, laptop-uri, stații de lucru, cât și cu dispozitive de stocare NAS.
Modelul 860 EVO este disponibil în variantele de 250GB, 500GB, 1TB, 2TB și 4TB[6], atât în formatul de 2,5 inci, potrivit pentru majoritatea PC-urilor desktop și laptop, cât și în formatele mSATA și M.2 pentru sisteme ultra-slim compatibile. EVO 860 își menține performanța de top de până la șase ori mai mult decât predecesorul său, datorită tehnologiei Intelligent TurboWrite[7], cu viteze de citire și scriere de până la 550 MB/s și respectiv, 520 MB/s[8].
SSD-urile 860 PRO și 860 EVO sunt disponibile la partenerii oficiali din România începând cu ultima săptămână din Ianuarie.
Pentru mai multe informații, accesați www.samsung.com/SSD.
Specificații
Categorie | 860 PRO | 860 EVO |
Interfață | SATA 6 Gbps | |
Format | 2.5-inci | 2.5-inci, mSATA, M.2 |
Tip chip | Samsung V-NAND MLC (2bit) | Samsung V-NAND MLC (3bit) |
Controler | Samsung MJX Controler | |
Memorie Cache | 4GB LPDDR4 (4TB)
2GB LPDDR4 (2TB) 1GB LPDDR4 (1TB) 512MB LPDDR4 (256/512GB) |
4GB LPDDR4 (4TB)
2GB LPDDR4 (2TB) 1GB LPDDR4 (1TB) 512MB LPDDR4 (250/500GB) |
Capacitate | 4TB, 2TB, 1TB, 512GB, 256GB | [2.5-inci] 4TB,2TB,1TB,500GB,250GB
[M.2] 2TB, 1TB, 500GB, 250GB [mSATA] 1TB, 500GB, 250GB |
Citire/Scriere secvențială | Până la 560/530 MB/s | Până la 550/520 MB/s |
Citire/Scriere aleatorie (QD32) | Max. 100K IOPS / 90K IOPS | Max. 98K IOPS / 90K IOPS |
Consum în mod sleep | 2.5 mW pentru 1TB
(Până la 7 mW pentru 4TB) |
2.5 mW pentru 1TB
(Până la 7 mW pentru 4TB) |
Software de management | Samsung Magician | |
Garanție în TB scriși pentru fiecare capacitate | 4TB: 4,800 TB
2TB: 2,400 TB 1TB: 1,200 TB 512GB: 600 TB 256GB: 300 TB |
4TB: 2,400 TB
2TB: 1,200 TB 1TB: 600 TB 500GB: 300 TB 250GB: 150 TB |
Garanție | 5 ani sau până la 4,800 TBW | 5 ani sau până la 2,400 TBW |
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.
[1] Performanțele pot varia în funcție de versiunea firmware a SSD-ului, hardware-ul și configurația sistemului. Măsurători de performanță bazate pe CrystalDiskMark v.5.0.2 și IOmeter 1.1.0.
[2] Cinci ani sau TBW, oricare survine mai întâi. Pentru mai multe detalii despre garanție vă rugăm consultați documentul de garanție inclus în pachet.
[3].4 TBW garantat pentru modelul 860 PRO: 300 TBW pentru modelul 256GB, 600 TBW pentru modelul 512GB, 1,200 TBW pentru modelul 1TB, 2,400 TBW pentru modelul 2TB și 4,800 TBW pentru modelul 4TB.
TBW garantat pentru 860 EVO: 150 TBW pentru modelul 250GB, 300 TBW pentru modelul 500GB, 600 TBW pentru modelul 1TB, 1,200 TBW pentru modelul 2TB și 2,400 TBW pentru modelul 4TB.
[4].61GB=1,000,000,000 biți conform IDEMA. O anumită parte a capacității poate fi utilizată pentru fișiere de sistem și pentru întreținere, astfel încât capacitatea efectivă poate fi diferită decât cea indicată pe eticheta produsului.
[5] Dimensiunea buffer-ului TurboWrite variază în funcție de capacitatea SSD-ului; 12GB pentru modelul 250GB model, 22GB pentru modelul 500GB, 42GB pentru modelul 1TB și 78GB pentru 2/4TB. Pentru mai multe detalii despre TurboWrite, vă rugăm vizitați www.samsungssd.com.
[6] Performanța poate varia în funcție de versiunea firmware a SSD-ului, hardware-ul și configurația sistemului. Măsurătorile performanțelor de scriere secvențiale se bazează pe tehnologia Intelligent TurboWrite. Măsurători de performanță bazate pe CrystalDiskMark v.5.0.2 și IOmeter 1.1.0. Performanțele succesive de scriere după Intelligent TurboWrite sunt 300 MB/ pentru 250/500GB și 500 MB/s pentru 1TB.