Samsung Electronics anunță rezultatele trimestrului IV și ale anului 2017

Ultimul trimestru din 2017 a înregistrat un profit net de 12.26 trilioane woni (11,4 mld. dolari) și o cifră de afaceri de 65.98 trilioane woni (61,54 mld. dolari)

Profitul operaţional înregistrat a atins 15.15 trilioane woni (14,13 mld. dolari)

București, România – 8 Februarie 2018 – Samsung Electronics a înregistrat o cifră de afaceri de 65.98 trilioane woni (61,54 mld. dolari) și un profit operaţional de 15.15 trilioane woni (14,13 mld. dolari) în cel de al patrulea trimestru din 2017.

În total, pentru întregul an 2017, Samsung Electronics a raportat o cifră de afaceri de 239.58 trilioane woni (223,45 mld. dolari) și un profit operațional de 53.65 trilioane woni (50 mld. dolari).

Rezultatele bune înregistrate în trimestrul patru al anului trecut s-au datorat diviziei de componente, cea mai mare contribuție având-o categoria de memorii DRAM și NAND. Acest lucru s-a datorat cererii puternice de dispozitive performante de memorie pentru servere și stocare mobile.

Divizia Display Panel, care produce ecrane OLED și LCD, a înregistrat o creștere a livrărilor de panouri OLED pentru smartphone-uri premium, dar profitabilitatea pentru panourile LCD a scăzut datorită sezonalității slabe, care a atenuat vânzările.

Pentru divizia de comunicații IT & Mobile (IM), profitul din divizia Mobile au scăzut din cauza majorării investițiilor în marketing, în condiții de sezonalitate puternică. Livrările totale de smartphone-uri au scăzut din cauza optimizării gamei de modele low-end, în timp ce livrările produselor flagship, precum Galaxy Note 8, au crescut față de trimestrul anterior. Pe divizia de rețele, investițiile LTE ale clienților au fost mai mari în prima jumătate a anului, generând câștiguri mai slabe în cea de a doua parte.

De asemenea, divizia Consumer Electronics, care cuprinde televizoare și electrocasnice, a avut rezultate bune în trimestrul patru. Câștigurile în categoria de televizoare au crescut pe parcursul trimestrelor datorită vânzărilor de produse premium (inclusiv ultra large-size și QLED). În cazul aparatelor de uz casnic, au fost înregistrate profituri mari pe parcursul anului ca urmare a cererii de mașini de spălat de înaltă calitate și cuptoare venită din America de Nord și din Europa.

Pentru primul trimestru din an sunt prognozate cereri puternice pentru produsele de memorie utilizate în centrele de date, în ciuda sezonalității scăzute care caracterizează această perioadă. Livrările de semiconductoare se vor mări, deoarece comenzile pentru AP și senzorii de imagine pentru dispozitivele flagship sunt estimate să se îmbunătățească.

În primul trimestru, compania se așteaptă ca divizia Mobile să-și sporească câștigurile, datorită avansului pe vânzările de produse flagship, odată cu lansarea Galaxy S9. Divizia Samsung TV își propune să fie profitabilă prin extinderea vânzărilor de produse premium și prin lansări de modele noi. În același timp, divizia Digital Appliances se va concentra pe realizarea câștigurilor prin creșterea vânzărilor de produse premium și consolidarea activității de marketing.

În 2018, cererea pentru dispozitivele de memorie NAND va rămâne puternică, în condițiile în care piața va rămâne stabilă. Samsung va extinde producția de dispozitive V-NAND în 64 de straturi, în special la fabrica din Pyeongtaek. În ceea ce privește memoriile DRAM, compania se așteaptă la o creștere accentuată a cererii, datorită noilor centre de date și va mări competitivitatea produselor prin migrarea tehnologiei de 10nm. Referitor la divizia de fonderie, Samsung își va consolida poziția de lider tehnologic.

În 2018, pentru divizia Display Panel, compania se așteaptă ca OLED să fie tot mai dominant în industria smartphone-urilor și să aibă noi întrebuințări în domeniile auto și IT, dar și pe segmentul de afișaje pliabile. Pe zona de panouri LCD, compania se va concentra pe satisfacerea nevoilor pieței pentru televizoare de dimensiuni foarte mari și la rezoluție mare, dar și pe consolidarea parteneriatelor cu clienții strategici.

În 2018, pentru divizia Mobile, compania va continua să crească câștigurile prin vânzările de produse premium și prin menținerea profitabilității produselor din gama mid-range și low-end.

Pentru divizia CE, în acest an, vânzările de televizoare de dimensiuni mari vor continua să crească pe măsură ce piața mondială se pregătește pentru evenimente sportive internaționale importante, printre care Cupa Mondială FIFA și Jocurile Olimpice de Iarnă. Segmentul Digital Appliances se așteaptă să își îmbunătățească câștigurile prin extinderea relațiilor B2B și a vânzărilor online.

Cheltuielile totale de capital (capex) realizate în 2017 au fost de 43,4 trilioane woni. Investițiile în segmentul Display Panel au atins suma de 13,5 trilioane woni, în timp ce divizia de semiconductori a ajuns la 27,3 trilioane woni. În total, valoarea investiției a crescut anual datorită contribuțiilor realizate în fabrica de la Pyeongtaek și a eforturilor de a răspunde cererii pentru activitatea din cadrul diviziei de fonderie și a panourilor flexibile OLED. Planul de capital Samsung pentru anul 2018 nu a fost încă finalizat.

Pe termen mediu și lung, Samsung se așteaptă la o cerere crescută pe divizia de componente. Pentru diviziile stabilite, compania așteaptă noi oportunități pe zona de software, dispozitive interconectate și servicii bazate pe inteligență artificială și Internet of Things.

În divizia de semiconductori, deoarece se așteaptă o creștere a cererii pentru servicii AI, pentru produse de memorie de înaltă densitate pentru serverele cloud, dar și pentru chipset-urile necesare din sistemul electric auto, Samsung își va crește competitivitatea tehnologică cu procese și soluții de vârf.

Divizia de panouri OLED își va consolida competitivitatea în segmentul premium prin lansarea de panouri pliabile și se va concentra pe extinderea de noi aplicații în domenii precum cele auto, prin valorificarea tehnologiei și a competitivității costurilor.

În ceea ce privește divizia Mobile, Samsung își va îndrepta eforturile spre a se diferenția cu telefoanele inteligente ce vor adopta tehnologii de vârf, cum ar fi ecranele OLED pliabile. De asemenea, compania își va îndrepta atenția spre noi divizii legate de AI/IoT prin fortificarea ecosistemului bazat pe Bixby și tehnologia Samsung 5G.

Divizia CE își va consolida poziția de lider pe piața TV prin aplicarea noilor tehnologii, precum 8K și Micro LED. De asemenea, Samsung va îmbunătăți și conectivitatea și facilitatea utilizării aparatelor electrocasnice prin extinderea utilizării Bixby.

Divizia de semiconductoare menține câștiguri puternice

Divizia de semiconductoare a înregistrat profituri operaționale de 10,90 trilioane woni pe venituri consolidate de 21,11 trilioane woni, pentru trimestrul patru.

Divizia Memory a obținut câștiguri puternice datorită condițiilor favorabile de pe piață. Pentru categoria NAND, cererea generală a fost mare datorită sezonalității puternice a produsele mobile, în special a produselor de înaltă densitate și datorită cererii solide pentru servere SSD. Samsung și-a consolidat profiturile și a raportat câștiguri mari răspunzând rapid nevoii de produse de memorie cu densitate mare pentru modelele mobile lansate recent și pentru servere SSD.

Pentru categoria DRAM, cererea pe toate aplicațiile a crescut de la an la an pe fondul caracterului sezonier de vârf. Cererea pentru servere a rămas puternică datorită extinderii platformelor cloud, a centrelor de date noi și a tendințelor pentru produsele cu capacitate mai mare. Cererea de mobile a rămas, de asemenea, puternică datorită creșterii conținutului, și lansării unor noi modele flagship. Compania a înregistrat venituri bune, satisfăcând cererea pentru produse diferite, cum ar fi server DRAM cu capacitate mare, de peste 64 GB și LPDDR4X cu putere redusă, precum și prin gestionarea flexibilă a mixului de produse.

Privind primul trimestru pentru NAND, cererea de servere SSD, venită de la principalii furnizori de cloud, se așteaptă să rămână puternică în ciuda unei sezonalități scăzute, iar tendința pentru smartphone-urile de ultimă generație va continua. Prin urmare, este așteptat ca cererea globală să rămână constantă de la an la an. În ceea ce privește oferta, se estimează că aceasta va fi limitată în ciuda extinderii industriei spre produsele dezvoltate pe 64 de straturi. Samsung se va concentra pe accelerarea tranziției spre cele 64 de straturi și pe întărirea diferențierii produselor prin soluțiile bazate pe tehnologia V-NAND. În 2018 se așteaptă condiții stabile de piață și o cerere puternică, iar compania se va concentra pe producția în masă a V-NAND, consolidând în același timp poziția de lider tehnologic printr-o creștere a următoarei generații de produse dezvoltate pe 64 de straturi.

În ceea ce privește categoria DRAM în primul trimestru, previziunile sunt ca cererea pentru centre de date să echilibreze sezonalitatea lentă. Pentru 2018, cererea de servere se așteaptă să fie constantă datorită construirii unor noi centre de date și creșterii utilizării memoriei. De asemenea, este de așteptat ca cererea mobilă să evolueze datorită creșterii cerințelor pentru jocuri de înaltă performanță, pe dispozitive AI și upgrade-uri hardware, cum ar fi camerele duale. Samsung va încerca să sporească competitivitatea costurilor prin migrarea pe categoria de 10nm și extinderea vânzărilor de servere DRAM de capacitate mare.

Pentru divizia de sisteme LSI, câștigurile au încetinit pe măsură ce vânzările de procesoare mobile și senzori de imagine au scăzut, influențate de sezonalitatea scăzută. În primul trimestru, Samsung va încerca să crească producția de procesoare mobile pentru telefoane premium și să-și extindă vânzările de senzori de citire rapidă (FRS) cu 3 straturi. În 2018, cererea pentru senzori de imagine este de așteptat să crească, deoarece vânzătorii de smartphone-uri cresc adoptarea de camere duble și de senzori de imagine FRS. Compania are ca obiectiv să înregistreze câștiguri mari prin vânzările sporite de procesoare mobile și prin extinderea ofertelor pentru aplicațiile IoT, VR, dar și a aplicațiilor pentru automobile.

Pentru divizia Foundry (de fonderie), câștigurile au scăzut datorită sezonalității slabe. În primul trimestru se estimează creșterea câștigurilor datorită producției celei de-a doua generație de procesoare de 10nm, destinate smartphone-urilor flagship din acest an, cât și cererii tot mai mari pentru cipurile de criptare. În 2018, Samsung va oferi procesoare de 8nm și 11nm pentru a satisface nevoile clienților și pentru a începe o producție de risc de 7-nano. În plus, Samsung va crește capacitățile de producție în masă pentru noile serii S3 și S4, inclusiv procesoare mobile și senzori de imagine.

Creșterea trimestrială a diviziei Display

Divizia Display Panel a înregistrat 11.18 trilioane woni în venituri consolidate și 1.41 trilioane woni în profitul operațional pentru al patrulea trimestru. Deși veniturile realizate de panourile LCD au coborat din cauza scăderii ASP-urilor, afectate fiind de sezonalitatea scăzută, veniturile totale pentru divizia Display au crescut de la an la an, datorită creșterii comenzilor de panouri OLED pentru smartphone-urile flagship.

În 2018, OLED este de așteptat să devină panoul principal pe piața smartphone-urilor, în special în segmentul high-end. Samsung va depune eforturi pentru a răspunde în mod activ cerințelor clienților și va diferenția tehnologia LCD LTPS, dar va căuta și noi surse de creștere.

În ceea ce privește categoria LCD în 2018, în timp ce compania prevede incertitudini ale pieței datorită concurenței, Samsung are ca obiectiv să-și solidifice poziția oferind produse diferențiate bazate pe calitatea sa de lider in tehnologie. În plus, Samsung își va consolida parteneriatele strategice și va extinde vânzările de produse cu valoare adăugată.

În ceea ce privește primul trimestru, există posibilitatea ca divizia OLED să fie afectată de scăderea cererii din cauza sezonalității slabe și de intensificarea concurenței pe categoria LTPS LCD de pe piața smartphone-urilor. Pentru a-și asigura profitabilitatea, Samsung se va concentra pe gama de smartphone-uri flagship și pe extinderea portofoliului de clienți. În plus, compania va spori producția de panouri OLED flexibile.

Pentru categoria LCD, chiar dacă se așteaptă o scădere a cererii LCD în primul trimestru din cauza condițiilor de sezonalitate scăzută, compania prevede o utilizare stabilă datorită creșterii cererii de televizoare de dimensiuni mari și de înaltă rezoluție (influențată în prima jumătate de evenimente sportive majore). Samsung se va concentra, de asemenea, pe reducerea costurilor și îmbunătățirea producției, precum și pe extinderea produselor cu valoare adăugată, cum ar fi UHD, produse de dimensiuni mari și produse Quantum Dot.

Divizia mobilă a înregistrat vânzări mari în cazul flagshipurilor

Divizia de comunicații IT & Mobile, în trimestrul al patrulea, a înregistrat venituri consolidate de 25,47 trilioane woni și profituri operaționale de 2,42 trilioane woni.

În timp ce numărul total de comenzi pentru smartphone-uri a scăzut, comparativ cu ultimul trimestru, vânzările de smartphone flagship, cum ar fi Galaxy Note8, au crescut. Profiturile diviziei mobile au scăzut din cauza creșterii activităților de marketing, pe fondul unei sezonalități puternice.

Pentru anul 2018 se așteaptă ca cererea pentru smartphone-uri să crească datorită creșterii cererii de înlocuire a smartphone-urilor premium. Pentru a extinde vânzările de smartphone-uri premium, Samsung va consolida competitivitatea produselor prin diferențierea caracteristicilor și serviciilor de bază, cum ar fi camera foto și Bixby și va întări programele de vânzare și magazinele experimentale. În plus, Samsung va continua să-și optimizeze gama de produse de la cele mid la low-end și să sporească productivitatea, pentru a obține o creștere calitativă a diviziei smartphone-urilor.

În primul trimestru, pe fondul previziunilor legate de cererea slabă pentru smartphone-uri și tablete, compania se așteaptă să-și crească livrările de smartphone-uri, fiind susținută de lansările recente ale Galaxy A8 și A8+ și de următoarea lansare a flagshipului Galaxy, ce va avea loc luna viitoare. Se așteaptă ca atât vânzările, cât și profitul operațional să crească de la an la an datorită creșterii ASP.

Pentru divizia de rețele, a doua jumătate a anului 2017 a înregistrat câștiguri slabe ca urmare a finalizării, în prima jumătate a anului, a investițiilor LTE de la marii parteneri internaționali. Samsung își propune să-și consolideze afacerile prin furnizarea de stații de bază LTE, în principal în America de Nord, în primul trimestru. Pentru anul 2018, compania se va concentra pe continuarea extinderii ofertei de soluții 5G pe piețele majore, inclusiv Coreea, SUA și Japonia.

Divizia Consumer Electronics, centrată pe produse premium

Divizia Consumer Electronics, incluzând diviziile Visual Display și Digital Appliances, a înregistrat în trimestrul patru 12.72 trilioane woni în venituri consolidate și 0.51 trilioane woni în profitul operațional.

În al patrulea trimestru, piața mondială a TV-urilor a crescut anual cu două cifre datorită sărbătorilor de la sfârșitul anului, însă anul trecut piața a scăzut din cauza cererii reduse din partea Americii de Nord, Chinei și Orientului Mijlociu. În aceste circumstanțe, câștigurile au scăzut ușor anual din cauza reducerii gamei mid-end și low-end, precum și a prețurilor scăzute, datorate intensificării concurenței. Cu toate acestea, câștigurile au crescut trimestrial datorită vânzărilor mari de produse premium, în timpul sezonului de vârf de la sfârșitul anului.

În ceea ce privește piața TV în 2018, așteptările sunt legate de cererea în creștere pentru ecrane ultra-large și televizoare, influențată de evenimente sportive importante. Pe măsură ce piața premium continuă să se extindă, compania intenționează să-și întărească noua gamă, inclusiv televizoarele QLED de dimensiuni mari, precum și televizoarele 8K. De asemenea, Samsung va oferi experiențe noi și va crește valoarea televizoarelor prin introducerea Bixby și a serviciilor SmartThings.

În primul trimestru, cererea TV este așteptată să scadă atât anual, cât și trimestrial, influențată fiind de sezonalitatea scăzută. Cu toate acestea, Samsung își va consolida poziția de lider pe piață în segmentul premium prin extinderea vânzărilor de produse premium și aducerea pe piață a unor noi produse.

Pentru divizia Digital Appliances, în trimestrul al patrulea, piața a înregistrat creșteri anuale moderate, datorită creșterii continue în America de Nord și a redresării economice din Europa și CSI. Veniturile companiei au crescut mult pe parcursul anului datorită vânzărilor puternice de produse premium, inclusiv mașina de spălat FlexWash și cuptorul Flex Duo cu Dual Door, disponibile doar pe anumite piețe.

Privind în perspectiva anului 2018, Samsung se va concentra pe consolidarea afacerilor B2B și prin extinderea canalelor de distribuție, inclusiv cele online. În primul trimestru, compania își va extinde gama premium cu noi produse (noul frigider Family Hub și mașinile de spălat cu tehnologie QuickDrive) și își va dezvolta activitățile de marketing la nivel mondial.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

* Notă: Detaliile privind cheltuielile de capital ale Samsung Electronics și rentabilitatea acționarilor vor fi puse la dispoziție atunci când informațiile au fost depuse la autoritatea de reglementare financiară, înainte de conferința privind câștigurile din trimestrul patru.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *