De Ziua Culturii Naționale, Fundația Rădăcini Grup a lansat proiectul „Bibliotecă pentru școala mea”, prin care promovează lectura în rândul elevilor din mediul rural

50 de școli gimnaziale vor primi sponsorizări de până la 5000 de lei, iar elevii vor fi recompensați cu premii speciale

București, 16 ianuarie 2023

Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de susținere a elevilor din mediul rural și a lansat, de Ziua Culturii Naționale, un nou proiect de educație prin lectură – „Bibliotecă pentru școala mea”.  Scopul acestui proiect pilot, desfășurat în următoarele 12 luni, este de a promova lectura în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural, oferindu-le cărți relevante pentru vârsta lor, precum și de a le stimula creativitatea.

Suntem încântați să lansăm acest nou proiect de cultivare a gustului pentru lectură în rândul elevilor din mediul rural. Odată cu citirea acestor cărți atractive pentru vârsta lor sperăm să le încurajăm gândirea critică, precum și exprimarea liberă a impresiilor, sentimentelor și trăirilor prin modalități variate și creative ”, a declarat Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup.

În acest proiect se pot înscrie 50 de școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Școlile selectate vor primi inițial un pachet gratuit de cărți adecvate pentru elevi cu vârste curpinse între 11 și 15 ani, urmând să organizeze cercuri de lectură prin care să stimuleze citirea cărților de cât mai mulți elevi. Aceștia vor fi încurajați să prezinte apoi cărțile prin modalități creative alese de ei, prin desen, pictură, poezie, scenariu, lectură expresivă, material video etc..

Vor fi premiate prin sponsorizări școlile cu cei mai activi și creativi elevi, iar premiile acordate constau în cărți în valoare de 5000 de lei (premiul I), 3500 de lei (premiul al II-lea) sau 2500 de lei (premiul al III-lea). Școlile premiate își vor alege titlurile necesare pentru a-și completa și îmbogăți biblioteca. De asemenea, elevii participanți vor fi recompensați cu premii speciale pentru creativitatea dovedită.

„Bibliotecă pentru școala mea” s-a lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2023, când s-a dat startul și înscrierii școlilor în program. Proiectul pilot se va desfășura pe parcursul unui an. Mai multe detalii se regăsesc la: https://radacini.ro/grup/fundatie

Prin acest proiect, Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de sprijin al elevilor din mediul rural, cel mai cunoscut program derulat fiind acordarea de burse dedicate elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural. Aflat la cea de-a opta ediție (care va fi lansată curând), proiectul se adresează elevilor de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate, pe care îi încurajează, prin oferirea de burse pe toată perioada liceului, să meargă la colegii de prestigiu din marile orașe și să își continue performanța școlară. Până în prezent au beneficiat de acest program cca. 120 de elevi.

Despre Fundația Rădăcini Grup

Fundația Rădăcini Grup a fost înființată cu scopul de a contribui activ la dezvoltarea comunității și de a demonstra spirit civic și implicare față de cei din jur. Misiunea urmărită este aceea de a sprijini categoriile sociale care au nevoie de ajutor, indiferent de necesitățile acestora – educaționale, materiale, de sănătate.

Fundația Rădăcini Grup susține numeroase proiecte educaționale, de sănătate, concursuri școlare sportive și culturale.

Despre Rădăcini Grup

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărcile Mazda, Suzuki, Volkswagen, Skoda, Opel, Citroen, Peugeot și Honda, cu centre auto integrate în București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați și Ploiești.

O altă divizie care a devenit tot mai complexă în ultimii ani este Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului. Un nume reprezentativ din portofoliul companiei este Aviației Tower, proiect rezidențial premium, dezvoltat în două faze, în zona de Nord a Capitalei. Un alt proiect imobiliar este 303 by Rădăcini care este destinat, în principal, familiilor care caută intimitate și refugiu în natură, în apropierea unor puncte de interes.

Grupul deține și o divizie specializată în comercializarea de echipament și utilaje industriale, dar și în activitatea de formare profesională în domeniul auto.

Totodată, o direcție strategică a grupului este cea de responsabilitate socială, coordonată de Fundația Rădăcini Grup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *