Lumanari de nunta

Cununia religioasă este cel mai important moment din moment din viața oricărui creștin, ea reprezintă un legămant sacru față de persoana iubită. Este un moment deosebit cu însemnătate spirituală, morală și binecuvântat de Dumnezeu. Nunta reprezintă momentul încheierii unui capitol din viață și deschiderii capitolului familiei.

Imediat după buchetul miresei atenția cade asupra lumânărilor de nuntă decorate de asemenea cu buchete de flori. Nu se poate oficia ceremonialul religios fără aceste obiecte  încărcate cu o semnificație spirituală. Ele sunt aprinse de către preot și purtate de către domnișoara de onoare și cavalerul de onoare care se află în fruntea alaiului.

123casda

Sunt un simbol  frumos al dragostei care i-a adus aproape pe miri și lumina înțelepciunii nașilor, a părinților spirituali care vor fi alături de tânărul cuplu. Experiența nașilor i va călăuzi pe tineri la începutul vieții de familie, împreună reușind să treacă peste orice dificultate.

Pe lângă rolul care il au din punct de vedere spiritual, aceste lumânări au de asemena un rol estetic și trebuie gândite și alese cu atenție.

Lumanarile de nunta se împodobesc cu un buchet flori care se potrivește armonios cu buchetul miresei. Construția lumânărilor poate fi după modelul grecesc, însemnând un corp gol întărit cu o tijă metalică și având în partea superioară 10cm de ceară. Altă variantă este modelul românesc realizată în totalitate din ceară. De reținut este faptul că modelul de lumânări românesc are greutate mai mare.

cadasdqw12

Unique Decor vine în sprijinul îndrăgostiților în ceea ce privește alegerea aranjamentelor cele mai frumoase care să le aducă un plus de bucurie în cadrul celui mai important eveniment din viața lor.

Accesați site-ul pentru a vedea modele de buchete ce pot fi create pentru evenimentul special pe care il organizați.

Fie că e vorba de nuntă sau botez Unique Decor vă pune la dispoziție o gamă largă de aranjamente florale  pentru lumânari și de asemenea modele unice de lumânari care vor completa experiența vizuală, astfel vei avea parte de experiența frumoasă dorită de tine alături de persoana aleasă.

12casdasda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *