Arhiva categoriei: Fără categorie

Numărul românilor care vor călători în destinații exotice se dublează în sezonul 2023-2024. S-au relansat zborurile charter către Maldive

București, 27 septembrie 2023: Numărul românilor care vor călători în destinații exotice se dublează în sezonul 2023-2024. Karpaten Turism, una dintre cele mai mari agenții de turism din România, relansează zborurile charter către Maldive. Acestea vor fi operate între decembrie 2023 și martie 2024 cu Airbus 321 NEO LR, cel mai nou și performant avion din flota HiSky, iar durata zborului direct este de 8 ore, cu plecare din București. Prețurile pornesc de la 1399 euro/persoană, în funcție de hotelul și de opțiunile de masă alese.

,,Suntem încrezători că tot mai multe persoane vor alege Insulele Maldive și în acest sezon, dovadă stă succesul din 2020, când am lansat, în premieră, un zbor către Maldive în plină pandemie. În mai puțin de 3 zile am vândut un avion întreg și am fost nevoiți chiar să suplimentam cu încă două zboruri iar apoi am operat zboruri săptămânale, în colaborare cu Tarom și GullivAir, pe tot parcursul sezonului. De atunci destinațiile exotice au devenit o opțiune tot mai frecventă pentru concedii. Anul acesta am fost motivați să relansăm zborurile charter către Maldive din dorința de a le oferi turiștilor români pachete premium la un raport calitate – preț avantajos, la fel cum oferă toți turoperatorii din vestul Europei. Facem eforturi pentru a contracta cât mai multe hoteluri și a le oferi turiștilor cele mai bune servicii în vacanțele pe care le aleg, grație parteneriatelor de lungă durată cu furnizorii noștri”, a spus Alexandru Mărginean, Manager General Karpaten Turism – Divizia Turism Extern.

În sezonul de iarnă 2022-2023, peste 12.000 de români și-au rezervat o vacanță către destinațiile exotice din portofoliul agenției. Astfel că peste 90% din totalul capacității de anul trecut a fost vândut, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care compania a luat decizia de a suplimenta numărul de curse charter in sezonul toamna-iarna 2023-2024, până la 21.000 de locuri disponibile. Succesul înregistrat de aceste chartere se datorează nevoii turiștilor de a călători confortabil și fără escale către destinații exotice îndepărtate.

Kenya, Zanzibar și Dubai, în continuare în topul preferințelor românilor

Turoperatorulpune la dispoziția românilor și alte chartere către destinații exotice, de care se pot bucura pe perioada toamnă-iarnă. Astfel că, săptămânal, sunt operate zboruri din București către Kenya, Zanzibar și Dubai, dar și către alte destinații de vacanță populare în timpul acestui sezon, precum Hurghada și Sharm el Sheikh din Egipt, Turcia și Tunisia, dar și Laponia, Finlanda în perioada sărbătorilor de iarnă.

În 2023, Karpaten Turism a crescut capacitatea pentru zborurile charter cu 30%, lansând zboruri charter din 15 aeroporturi către unele dintre cele mai îndrăgite destinații de români. Acesta este motivul care i-a adus companiei Premiul 1 la TopHotel Conference & Awards 2023 pentru campania “Ajungi mai repede în destinațiile pe care le iubești! Zboruri charter de pe 15 aeroporturi din țară” la categoria “Cea mai bună inițiativă de a susține Turismul Global”.

Până la finalul lui 2023, compania estimează peste 200.000 de turiști pentru care vor fi operat vacanța în acest an și vânzări totale în valoare de 170 milioane de euro.

AOC Gaming lansează monitorul pentru gaming CQ27G2S/BK cu ecran curbat si rezoluție QHD

București, 26 septembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, anunță AOC GAMING CQ27G2S/BK, un monitor curbat de 27″ (68,6 cm) cu o rezoluție QHD, proiectat meticulos pentru a combina cele mai căutate caracteristici ale scenei de gaming. CQ27G2S/BK atinge punctul culminant pentru jucătorii care caută o experiență acaparantă, o rată de reîmprospătare rapidă de 165 Hz și un ecran curbat de dimensiuni mari. În centrul său se află un panou VA, care oferă un contrast ridicat de 4000:1, ceea ce face din acest monitor o soluție echilibrată pentru diverse genuri de jocuri, filme și multe altele, oferind în același timp performanțe de top la un preț competitiv.

AOC GAMING CQ27G2S/BK: ecran curbat pentru gaming fară egal

Ecran curbat, potențial dezlănțuit

Modelul CQ27G2S/BK prezintă un panou VA cu o curbură 1500R, realizând un câmp vizual panoramic, menit să îi învăluie pe utilizatori într-o experiență captivantă. Cu o rezoluție QHD (2560×1440) și o rată de reîmprospătare rapidă de 165 Hz, jucătorii sunt pregătiți să se bucure de o experiență de joc fluidă. Timpul de răspuns GtG (Grey to Grey) de 4 ms și MPRT de 1 ms (Moving Picture Response Time) garantează că fiecare mișcare este redată cu o claritate de neegalat, indiferent dacă jucătorii explorează jocuri vibrante în lumi deschise sau se angajează în lupte competitive în spații restrânse.

Balanța perfectă: QHD, 165 Hz, 4 ms GtG, curbură 1500R

Culori bogate, curbură subtilă, versatilitate ridicată

Utilizatorii se pot bucura de compatibilitatea cu standardul HDR10. CQ27G2S/BK redă scenele cu o gamă dinamică de culori și un raport de contrast de 4000:1. Imaginile realiste atrag cu adevărat prin intermediul detaliilor captivante. Tehnologia Adaptive-Sync elimină screen tearing-ul, menținând fluiditatea în timpul momentelor intense de joc.

Cu o acoperire sRGB de 99%, CQ27G2S/BK deschide o lume de posibilități dincolo de jocuri. Capacitatea sa cromatică amplifică aventura jocului și potențează proiectele grafice, toate acestea fiind redate cu o acuratețe ridicată a culorilor. Input lag-ul redus al monitorului asigură faptul că acțiunile utilizatorilor se traduc instantaneu în reacții pe ecran, oferind un avantaj competitiv distinct.

CQ27G2S/BK este un monitor adaptabil pentru toate jocurile și sarcinile de zi cu zi, acesta fiind echipat cu un suport ergonomic care oferă reglaje de înălțime, înclinare și pivotare, permițând utilizatorilor să își personalizeze configurația pentru un confort maxim. Fie că se lansează într-o sesiune maraton de jocuri sau se angajează în sarcini de lucru îndelungate, monitorul se adaptează la nevoile utilizatorului.

Pentru lucrul în timpul nopții, tehnologia Flicker-Free și modul Low Blue Light al monitorului contribuie la reducerea oboselii ochilor în timpul utilizării prelungite, asigurând că bunăstarea utilizatorului rămâne o prioritate. Monitorul include, de asemenea, multe funcții orientate către jocuri în OSD-ul său, cum ar fi Shadow Control, care permite jucătorilor să ajusteze nivelurile de umbră pentru o vizibilitate sporită în scenele slab luminate sau invers, sau suprapunerea reticulului (Dial Point) care permite jucătorilor să țintească cu precizie în jocurile FPS în care lipsește reticulul (ținta). Caracteristicile OSD pot fi, ajustate și cu ajutorul software-ului AOC G-Menu.

AOC GAMING CQ27G2S/BK va putea fi achiziționat de la sfârșitul lunii octombrie 2023, la un preț recomandat de 1238 lei.

Preferințele hardware ale pasionaților de tehnologie – Upgrade sau înlocuire?

București, România – Kingston, lider mondial în domeniul produselor de memorie și al soluțiilor tehnologice, și-a propus să afle ce preferă pasionații români de jocuri și calculatoare în ceea ce privește hardware-ul pe care îl dețin. Astfel, în urma sondajului realizat de All For You Consulting și pe baza răspunsurilor date de cei 2705 participanți, s-a putut stabili că mulți dintre aceștia preferă să își schimbe periodic unele componente decât să cumpere un sistem nou. De exemplu, un procent de 86% dintre cei chestionaţi au răspuns că doresc să își actualizeze capacitatea de stocare a PC-ului/laptopului, în timp ce 47% intenționează să actualizeze memoria sistemului la noul standard DDR5.

În contextul economic actual, românii sunt mai atenți la cumpărături. Chiar și pasionaţii de jocuri şi tehnologie merg pe premisa de a-și moderniza periodic sistemul în loc să cumpere unul nou.

Decizia de a actualiza sau de a înlocui componentele unui PC depinde de diverși factori, cum ar fi performanța actuală a PC-ului, bugetul și nevoile specifice. Actualizarea este, în general, o opțiune mai rentabilă și mai ecologică decât înlocuirea întregului PC. Dar când este momentul potrivit pentru a o face? De obicei, această decizie este luată atunci când se dorește o performanță mai bună în anumite domenii, dar există momente în care se dorește prelungirea duratei de viață a sistemului sau bugetul este limitat și un sistem complet nou este prea scump. Actualizările tipice includ opțiuni precum creșterea memoriei RAM, introducerea unui SSD mai rapid, îmbunătățirea plăcii grafice sau înlocuirea procesorului. Cu toate acestea, alegerea între modernizare și înlocuire depinde în cele din urmă de situația fiecăruia. Dacă PC-ul actual încă satisface nevoile utilizatorului iar acesta are de câștigat de pe urma câtorva îmbunătățiri, ar trebui să știți că procesul de upgrade este simplu, nu este atât de costisitor și poate susține PC-ul la parametrii optimi de funcționare pentru o perioadă bună de timp.

Conform informațiilor colectate, pasionaţii de jocuri preferă PC-ul (65,1%) și doar 11,6% se joacă exclusiv pe console. Ținând cont de faptul că unele jocuri sunt exclusiv pe PC sau pe consolă, 23,3% au răspuns că se joacă pe ambele platforme.

În ceea ce privește spațiul de stocare, lucrurile sunt foarte interesante. Spațiul de stocare oferit de consolă nu este satisfăcător pentru majoritatea, iar aceștia se gândesc să îmbunătățească spațiul de stocare. Pentru utilizatorii consolei PS5, o soluție excelentă și din ce în ce mai populară este SSD-ul Kingston FURY Renegade, în special modelul cu radiator. Acesta oferă viteze impresionante de până la 7.300/7.000 MB/s la citire/scriere. Unitățile sunt optimizate pentru a reduce timpii de încărcare a jocurilor și aplicațiilor, pentru a face streaming cu ușurință și pentru a oferi sistemului viteză în utilizarea de zi cu zi. Disponibilă în capacități mari de până la 4TB, unitatea le oferă utilizatorilor posibilitatea de a stoca o bibliotecă extinsă de jocuri.

În aceeași situație se află și cei care dețin PC-uri. Actualizarea la un SSD este una dintre cele mai eficiente modalități de a da o nouă viață unui PC mai vechi sau de a îmbunătăți performanța unuia mai nou. De exemplu, SSD-urile pot reduce semnificativ timpii de încărcare în jocuri, oferind o experiență de joc mai lină și mai plăcută. Pe baza feedback-ului primit, SSD-urile sunt la mare căutare și într-un procent foarte mare, 85,1% dintre respondenți menţionând ca acesta este mediul lor de stocare principal. Acest lucru înseamnă că cei mai mulți dintre ei îl folosesc pentru a rula Windows și aplicațiile de zi cu zi. S-ar putea spune chiar că, în acest moment, un SSD este o componentă vitală pentru un PC de gaming, oferind timpi de încărcare mai rapizi, un gameplay mai fluid și o experiență de joc îmbunătățită în general. Este o investiție înțeleaptă pentru jucătorii care doresc să maximizeze performanța și plăcerea de a se bucura de platforma lor de gaming.

În ceea ce privește tipul de SSD utilizat, SSD-urile SATA sunt încă populare, dar SSD-urile M.2 NVMe au intrat în forță în ultimii ani, oferind o capacitate mare la prețuri accesibile și performanțe extrem de ridicate.

La întrebarea „V-ați îmbunătățit vreodată PC-ul/laptop-ul în loc să cumpărați unul nou?”, 71,6% au răspuns afirmativ, spunând că au îmbunătățit atât spațiul de stocare, cât și memoria RAM. 8,4% au actualizat doar memoria RAM, 11,4% doar stocarea și doar 7,7% au spus că au cumpărat un sistem nou.

Media de stocare a SSD-urilor este de 512 GB, urmată de 256 GB și 1 TB.

Kingston oferă o gamă largă de SSD-uri, inclusiv modele SATA precum KC600, dar și modele PCIe 4.0 de înaltă performanță, cum ar fi Kingston KC3000 sau FURY Renegade SSD. De exemplu, Kingston KC3000 este o unitate care, la lansarea sa, a stabilit noi standarde de viteză (până la 7.000 MB/s) și eficiență. Aceasta este ideală pentru randare 3D, conținut 4K+ sau alte sarcini care operează cu seturi mari de date, fiind un SSD care combină eficient stilul și performanța acolo unde este cel mai necesar.

Alte informații arată că SSD-ul este folosit în medie 3-5 ani și 72% intenționează să cumpere un SSD cu o capacitate de stocare mai mare, iar 97,5% îl consideră esențial pentru jocurile video.

Motivele pentru care se schimbă un SSD sunt cât se poate de firești: se dorește o capacitate mai mare și o performanță mai bună, iar atunci când se cumpără un nou laptop sau PC, capacitatea de stocare a SSD este foarte importantă.

În ceea ce privește memoria RAM, standardul DDR4 este încă popular. Doar 16,5% dintre respondenți au răspuns că au trecut deja la DDR5, dar există un interes mare pentru noul standard, 47,1% dintre persoanele intervievate gândindu-se să treacă la DDR5. Memoria DDR5 a fost proiectată pentru a oferi rate de transfer de date superioare și o lățime de bandă extinsă în comparație cu DDR4. Acest lucru duce la îmbunătățirea performanțelor generale ale sistemului, în special în activitățile care se bazează foarte mult pe memorie, cum ar fi jocurile, crearea de conținut și analiza datelor.

Capacitatea predominantă a memoriei RAM este de 16GB, dar noul standard DDR5 este oferit în capacități mai mari pe modul, astfel că în viitor vom vedea o capacitate dublă a memoriei RAM față de perioada actuală. Există încă laptopuri sau sisteme desktop cu 8GB RAM într-un procent crescut de 21,8% și doar 24,3% au mai mult de 16GB RAM instalată în PC.

Kingston s-a alăturat, de asemenea, revoluției DDR5 cu primele modele lansate în urmă cu un an, fiind disponibile acum module RGB precum Kingston FURY Beast sau Kingston FURY Renegade. În plus, pentru cei care preferă o configurație modernă, există și variante White sau modele simple neiluminate pentru un aspect mai sobru.

Factorii ce exercită o influență care duce la schimbarea componentelor unui PC nu ţin exclusiv de  jocurile video, deși 28% dintre respondenți consideră că acesta este principalul factor. Pentru 43,8% dintre respondenți, productivitatea are întâietate. Această constatare, împreună cu o înclinație puternică spre trecerea la DDR5, subliniază importanța semnificativă acordată muncii și cât de eficient poate fi efectuată de o majoritate substanțială. Se pare că doar 23,6% optează pentru schimbarea componentelor din cauza îmbătrânirii unității.

Întrebați cât de des schimbă o componentă, 85,3% au răspuns că preferă să își modernizeze componentele la fiecare doi ani, în timp ce doar 11,6% au optat pentru a face schimbări la fiecare nouă generație. Merită menționat faptul că acest lucru se aliniază cu perioada de garanție tipică oferită pentru majoritatea componentelor.

Sondajul a fost realizat pe 2705 persoane, dintre care 83,6% din mediul urban. Grupa de vârstă dominantă a fost de peste 35 de ani.

Noul update „Try Galaxy” aduce experiența de utilizare a unui Galaxy Z Flip5 sau Z Fold5 chiar și pe un telefon non-Android

Cu aplicația Try Galaxy, oricine poate descoperi funcțiile principale ale modelelor Galaxy Z Flip5, Z Fold5 și ale interfeței One UI 5.1.1, chiar și fără să dețină un smartphone Galaxy

București, România – 14 septembrie 2023 – Samsung Electronics aduce o actualizare pentru aplicația sa „Try Galaxy”, care le permite utilizatorilor de smartphone-uri non-Android să testeze interfața intuitivă One UI 5.1.1 pe telefoanele lor și să exploreze, astfel, caracteristicile noilor Galaxy Z Flip5 și Z Fold5. Pentru a evidenția pe deplin avantajele ecranului lui Galaxy Z Fold5, actualizarea adusă recent aplicației Try Galaxy le oferă utilizatorilor o funcționalitate nouă care folosește două telefoane conectate pentru a simula experiența de utilizare a unui Z Fold5.

Despre Galaxy Z Flip5 și Z Fold5

După descărcarea aplicației Try Galaxy, utilizatorii pot învăța din tutoriale utile și pot explora aplicațiile și widget-urile așa cum le-ar experimenta pe ecranul de start al unui telefon Galaxy. De asemenea, pot testa alte funcții inovatoare și unice disponibile doar pe un smartphone Samsung Galaxy.

În mod special, aplicația îmbunătățită recent evidențiază caracteristicile cheie ale lui Galaxy Z Flip5, Z Fold5 și ale interfeței One UI 5.1.1:

  • Experiența FlexCam:Utilizatorii pot explora modul FlexCam al Galaxy Z Flip5 și Z Fold5. Prin intermediul aplicației, vor putea experimenta cum aceste dispozitive pliabile deblochează noi capacități, capturând momente memorabile dintr-o varietate de unghiuri creative. Cu cel mai mare ecran frontal din seria Galaxy Z Flip, Galaxy Z Flip5 permite accesul către diferite aplicații, precum și realizarea de selfie-uri, fără a fi nevoie ca telefonul să fie deschis
  • Ecran captivant și multitasking:Utilizatorii pot conecta două dispozitive pentru a crea un singur ecran conectat, simulând în acest fel experiența de utilizare a unui Galaxy Z Fold5. Prin demonstrații video, utilizatorii pot viziona conținut video pe un ecran complet, pentru o experiență cu adevărat imersivă. De asemenea, pot avea parte de productivitate sporită datorită funcționalităților îmbunătățite de drag & drop, pentru multitasking fluent ce permite mutarea conținutului între ecrane.
  • Ecosistem conectat:Utilizatorii pot explora tot ceea ce oferă ecosistemul Galaxy, inclusiv partajarea rapidă între dispozitive apropiate sau îndepărtate, datele de compoziție corporală din Samsung Health atunci când sunt conectate la un Galaxy Watch, precum și multe alte posibilități interesante pe care le oferă produsele Galaxy. Toate acestea sunt prezentate prin intermediul interfeței One UI 5.1.1, care asigură o experiență fluentă și fără întreruperi.

Disponibilitate

Aplicația Try Galaxy a fost descărcată de peste șapte milioane de ori de la lansarea sa în 2022 și până în prezent. Pentru a ajunge la mai mulți utilizatori non-Galaxy din întreaga lume, Try Galaxy este disponibilă acum în 20 de limbi, inclusiv coreeană, cehă, maghiară, spaniolă latino-americană și rusă. Aplicația poate fi descărcată prin scanarea unui simplu cod QR.

Pentru a afla mai multe despre numeroasele beneficii pe care le adduce trecerea către un smartphone Galaxy, vă invităm să accesați www.trygalaxy.com.

Sondaj CURS, la cererea CSALB: Consumatorii de servicii financiare se asteapta sa fie protejati chiar de institutiile de credit

13 septembrie, București. Peste jumătate (56%) dintre consumatorii de produse și servicii financiare consideră că băncile și IFN-urile însele ar trebui să le asigure protecția, prin intermediul unor oferte comerciale transparente, claritatea clauzelor din contract și prin explicațiile oferite consumatorilor,  potrivit unui sondaj CURS la nivel național realizat la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În schimb, două treimi (66%) dintre ei nu știu ce instituție trebuie să le asigure protecția drepturilor pe care le au sau nu se consideră protejați în prezent.

În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia utilizată se bazează pe un univers de eșantionare format din gospodării în care cel puțin un membru al familiei a avut o relație cu o bancă în ultimele 24 de luni. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat  prin interviu față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele colectate nu au fost ponderate.

Întrebați dacă beneficiază de „suficiente măsuri de protecție a drepturilor de consumator de servicii financiare?„, 41% dintre respondenți consideră că nu beneficiază de suficientă protecție, în timp ce 34% spun că drepturile lor ar fi protejate. O pondere importantă (25%) o au consumatorii care nu știu dacă drepturile lor sunt protejate și cine ar fi responsabil de acest lucru.

Băncile sunt văzute ca principala sursă de informație pentru 60% dintre consumatorii care au avut sau estimează că se vor confrunta cu probleme financiare. A doua sursă pentru informarea consumatorilor sunt apropiații (familie, prieteni și colegi), cu 37%, iar mass-media reprezintă prima opțiune pentru 13% dintre respondenții la sondajul realizat de CURS. Banca Națională a României este cea mai accesată instituție/autoritate în privința informațiilor din domeniul financiar-bancar.

56% dintre respondenți cred că cele mai calificate să asigure protecția consumatorilor în relația cu băncile și IFN-urile ar fi chiar băncile și IFN-urile, prin transparența ofertei comerciale. Practic, așteptarea consumatorilor de servicii financiare este ca protejarea drepturilor lor să se facă de către comerciantul care le-a oferit produsul sau serviciul financiar.

Pe locul doi se află ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului) cu 20%, urmată la doar trei puncte procentuale de BNR (Banca Națională a României) cu 17%, deși BNR nu are acest rol, potrivit legii. Doar 3% dintre respondenți cred că Justiția ar fi cea mai calificată, iar 1% cred că nimeni nu ar fi capabil să asigure protecția lor. CSALB nu a fost inclus în opțiunile de răspuns pentru că rolul său este de soluționare amiabilă a problemelor pe care consumatorii le au cu băncile/IFN-urile, dar nu poate avea rol de autoritate de protecție a consumatorilor.

În ceea ce privește modul în care respondenții s-au implicat activ în rezolvarea problemelor lor cu banca sau cu IFN-ul, sondajul relevă că 76% dintre ei s-au dus la instituția financiară să ceară mai multe informații. Astfel, partenerul contractual este prima opțiune a consumatorilor care întâmpină probleme în plata ratelor sau au o nemulțumire în relația cu creditorul. Mai puțini consumatori au ales alte variante de acțiune: 5% au trimis un e-mail către ANPC, 3% au trimis către CSALB o cerere de negociere cu banca, iar 1% au sesizat Banca Națională a României.

În cei 7 ani de activitate de conciliere a relației consumator-bancă/IFN, doar 26% dintre români au auzit de existența Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenți (61%) spun că ar face o solicitare către CSALB pentru a-și soluționa problemele amiabil, gratuit și în afara instanțelor.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „O concluzie relevantă a sondajului realizat de CURS în această vară este că majoritatea consumatorilor români caută și găsesc chiar la bancă soluții care să le asigură protecția drepturilor pe care le au. Oamenii merg către bănci atunci când se informează, precum și atunci când întâmpină probleme la plata ratelor și caută o soluție în acest sens. În cazurile în care nu primesc un răspuns favorabil au și alternativa abordării băncii prin intermediul CSALB. Chiar dacă activitatea CSALB nu este a unei autorități de protecție a drepturilor consumatorilor, ne bucurăm că această entitate, care deservește relația dintre consumatori și sistemul bancar, poate rezolva prompt și eficient problemele care pot apărea în derularea contractelor. Această atitudine a consumatorilor români arată un nivel crescut de încredere în sistemul bancar. Acesta nu mai este perceput doar ca un potențial generator de nemulțumiri, ci este văzut de consumatorii de servicii și produse financiare drept principala sursă de soluții în cazul dificultăților întâmpinate de aceștia“.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Ericsson Mobility Report: Numarul abonamentelor 5G de la nivel global a ajuns, in al doilea trimestru al anului 2023, la aproape 1,3 miliarde

  • Numărul total al abonamentelor de servicii mobile a atins pragul de 8,3 miliarde, în T2 2023

Numărul abonamentelor de servicii mobile 5G de la nivel global a crescut, în cel de-al doilea trimestru al anului 2023, cu 175 de milioane până la aproape 1,3 miliarde, arată o actualizare a ediției din iunie a Ericsson (NASDAQ: ERIC) Mobility Report. Cele mai multe abonamente mobile 5G noi au fost înregistrate în India (+7 milioane în T2 din 2023), China (+5 milioane în T2 din 2023) și SUA (+3 milioane în T2 din 2023).

În plus, conform raportului citat, aproximativ 260 de furnizori de servicii de comunicații (CSP) au lansat servicii comerciale 5G și aproximativ 35 dintre aceștia au lansat rețele 5G Standalone (SA).

De asemenea, în cel de-al doilea trimestru din 2023, numărul abonamentelor mobile înregistrate la nivel global a crescut cu 40 de milioane și a totalizat 8,3 miliarde, în timp ce ponderea abonamentelor mobile (tot la nivel global) a fost de 105%.

Totodată, numărul abonamentelor de date mobile ce includ servicii de broadband a crescut cu aproximativ 100 de milioane în Q2 din 2023, totalizând 7,4 milioane și înregistrând, așadar, o creștere anuală de 5%. Abonamentele de date mobile ce includ servicii de broadband reprezintă în prezent 88% din totalul abonamentelor de servicii mobile.

În același timp, potrivit raportului, numărul de abonamente 4G a crescut cu 11 milioane, până la aproximativ 5,2 miliarde; acestea reprezintă 62% din totalul abonamentelor mobile. Abonamentele WCDMA/HSPA au scăzut cu 85 de milioane, iar abonamentele GSM/EDGE au scăzut, de asemenea, cu 59 de milioane în al doilea trimestru al anului 2023.

Traficul de date în rețelele mobile a înregistrat o creștere de 33% între T2 2022 și T2 2023, ajungând la 134 EB/lună

Conform raportului Ericsson, în perioada cuprinsă între trimestrul 2 din 2022 și trimestrul 2 din 2023, traficul de date înregistrat în rețelele mobile a înregistrat o creștere de 33%, până la 134 Exabytes (EB) lunar. De asemenea, creșterea trimestrială a traficului de date în rețelele mobile (între T1 2023 și T2 2023) a fost de aproximativ 6%.

Creșterea traficului este estimată luând în calcul atât creșterea numărului de abonamente pentru smartphone-uri, cât și creșterea volumului mediu de date/abonament, alimentată în principal de o creștere în ceea ce privește vizionarea de conținut video (cu mențiunea că există diferențe mari în ceea ce privește valorile/nivelurile de trafic de date între piețe, regiuni și furnizorii de servicii).

Graficul de mai jos arată valorile traficului de date înregistrat în rețelele de la nivel global, începând din trimestrul 2 al anului 2016 și până în trimestrul 2 al anului 2023.

Citiți raportul aici.

LINK-URI ASOCIATE:

Ericsson Mobility Report: Q2 2023 update

PDF

Ericsson Mobility Report June 2023

Ericsson Mobility Report

Ericsson 5G

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI ACTIVITATEA NOASTRĂ:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici
Abonați-vă la materialele de pe blogul Ericsson aici
https://twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

DESPRE ERICSSON:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru valorificarea intregului potențial al conectivității. Portofoliul companiei acoperă următoarele segmente: Networks, Cloud Software & Services, Enterprise Wireless Solutions, Global Communications Platform și Technologies & New Businesses. Acest portofoliu este menit să sprijine clienții companiei în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor și să ajute la identificarea unor noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile comunicatiilor mobile și de bandă largă la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa NASDAQ din New York, precum și la NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Philips Monitors prezintă soluții pentru noul an școlar și pentru profesioniștii care se întorc din vacanță

București – 6 septembrie 2023 – Septembrie aduce întotdeauna un impuls de energie de a reorganiza viața și bucuria unui nou început. Copiii se întorc la cursuri, în timp ce familiile își aliniază calendarul cu anul școlar. După vacanța de vară, oamenii își reiau activitatea la birou, gata de noi provocări. Poate că nu este surprinzător faptul că produsele electronice sunt deosebit de solicitate în această perioadă a anului: conform datelor, 45% dintre respondenții din EMEA intenționează să cumpere produse electronice noi, de la laptopuri și tablete la monitoare și accesorii pentru conferințe web.

Pentru a oferi sprijin în această perioadă de activitate intensă, Philips a selectat o gamă de monitoare care pot crește productivitatea la un nivel mai înalt.

Soluții profesionale pentru profesioniști

Întoarcerea la muncă după vacanță necesită un aliat care să sporească activitatea utilizatorilor, sprijinind în același timp toate eforturile lor creative. Profesioniștii au nevoie de cele mai recente și mai rapide opțiuni de conectivitate (precum USB-C sau Thunderbolt 4), de o cameră web și de difuzoare de calitate, de o securitate puternică (recunoaștere facială Windows Hello) și de câteva funcții suplimentare de creștere a performanței, cum ar fi comutatorul KVM integrat MultiClient, care permite comutarea fără efort între surse. Toate aceste caracteristici ar trebui să meargă mână în mână cu tehnologii ergonomice fiabile.

Monitorul Philips 45B1U6900CH este pentru cei care caută cea mai bună soluție pentru videoconferințe. Cu un ecran curbat de 44,5″, monitorul simplifică rutina zilnică de lucru. Acesta include un port USB-C cu un singur cablu de conectare, mufă RJ45, un comutator KVM integrat MultiClient și o cameră web încorporată de 5MP cu funcție de anulare a zgomotului pentru o colaborare ușoară. Acest model dispune, de asemenea, de recunoașterea facială Windows Hello și este disponibil la prețul recomandat de 5862 lei.

Philips 27B1U7903 este un monitor Mini-LED 4K UHD de 27″, cu funcție Thunderbolt 4, care combină performanțele excepționale ale imaginii cu un sistem de andocare printr-un singur cablu și un design elegant. Acest monitor oferă o experiență de vizionare ultra-realistă, precum și cele mai bune configurații multi-monitor datorită construcției sale cu ramă îngustă pe patru laturi și gestionarea integrată a cablurilor. Acest model este disponibil la prețul recomandat de vânzare recomandat de 6417 Lei.

O altă opțiune pentru designerii profesioniști, CAD-CAM, graficienii 3D sau profesioniștii din domeniul fotografiei este Philips 40B1U6903, un monitor de 39,7″ cu funcție Thunderbolt și rezoluție 5K2K pentru un nou nivel de excelență vizuală. Acest model este disponibil la prețul recomandat recomandat de 9171 lei.

Monitoarele Philips 34B1U5600CH de 34″ oferă toate caracteristicile principale necesare pentru a lucra, oferind în același timp imagini luminoase și vii. Tehnologia CrystalClear Quad HD asigură productivitate ridicată alături de comutatorul KVM integrat și funcția de andocare USB-C împreună cu iClient și DisplayPort-Out. Acest model este disponibil la prețul recomandat de vânzare de 3749 lei.

Muncă și studiu în cel mai bun comfort

Odată cu începerea unui nou an școlar, elevii ar putea avea nevoie de un impuls suplimentar pentru a intra în noua rutină. Necesitățile lor includ atât timp pentru studiu, cât și pentru divertisment, ceea ce înseamnă că monitorul perfect trebuie să aibă o varietate de caracteristici. În mod similar, profesioniștii WFH ar beneficia de un model care poate ține pasul cu orele lor lungi de lucru, dar care poate fi folosit confortabil și pentru a naviga pe internet, a retușa fotografii, sesiuni de gaming sau a viziona un film.

Monitorul Philips 16B1P3302D de 15,6″ este o soluție portabilă, ideală pentru sarcini multiple, care încape cu ușurință într-o servietă sau într-un rucsac. În plus, funcția Dual USB-C prezintă două porturi pe partea laterală a monitorului, iar fiecare cablu USB-C poate fi conectat și utilizat simultan. Acest model este disponibil la prețul recomandat de 1373 lei.

Philips 27E1N5600AE reprezintă o soluție completă. Acest model IPS QHD de 27″ oferă conectivitate USB-C, caracteristici ergonomice, răspuns rapid de 1 ms (MPRT) și o vizualizare bogată atât pentru lucru, cât și pentru jocuri. Monitorul este disponibil la prețul recomandat de 1431 lei.

Monitoarele Philips 34E1C5600HE pot îmbunătăți colaborarea la distanță cu ajutorul unei camere web de 5 MP, certificată Windows Hello. Portul USB-C oferă conectivitate ușoară în timp ce ecranul UltraWide QHD de 34″ sporește productivitatea datorită spațiului de desfășurare mai mare. Acest model

Proiectată pentru a susține cele mai solicitante zile, Philips SPT6607B este un kit de tastatură și mouse ergonomic pentru o utilizare fiabilă pe tot parcursul zilei. Această combinație este disponibilă la prețul recomandat 247 lei.

Gama SSD 990 PRO 4 TB de la Samsung Electronics oferă cea mai înaltă performanță și capacitate pentru gameri și creatori

Modelele 990 PRO și 990 PRO cu radiator se laudă cu cele mai bune viteze de citire aleatorie din clasa lor,

de până la 1600K IOPS

SEUL, Coreea – 6 septembrie 2023 – Samsung Electronics Co. Ltd., lider mondial în tehnologia avansată a unităților de memorie, a anunțat astăzi lansarea unui nou produs de 4 terabyți (TB) din gama SSD 990 PRO. Aceasta include o serie de SSD-uri PCIe 4.0 de înaltă performanță, ce se bazează pe tehnologia Samsung V-NAND de a opta generație (V8) și pe varianta îmbunătățită a controlerului brevetat de companie.

Oferind viteze incredibil de rapide și eficiență energetică maximă, gama 990 PRO este optimizată pentru volume masive de date, cum ar fi grafică 3D/4K, analiza datelor și jocuri de înaltă calitate, fiind SSD-ul ideal pentru PC-urile, laptopurile, consolele de jocuri și sistemele de calcul din prezent. Având o rată îmbunătățită a numărului total de byți scriși (TBW), de până la 2.400 TB, gama 990 PRO asigură o fiabilitate și o longevitate SSD crescute, fiind ideale pentru cei cu nevoi privind un volume mari de lucru și o capacitate mare de stocare.

„Gamerii și profesioniștii creativi din prezent au nevoie de SSD-uri de mare capacitate și de înaltă performanță, iar noul SSD 990 PRO de 4 TB de la Samsung este soluția perfectă de stocare pentru a răspunde nevoilor acestora”, a declarat Hangu Sohn, vicepreședinte corporativ al echipei Memory Brand Product Biz de la Samsung Electronics. „Pe măsură ce cererea de conținut de înaltă rezoluție și viteze ultrarapide de procesare a datelor continuă să crească, stocarea NVMe de înaltă performanță a devenit o cerință de bază.”

Cea mai bună performanță și capacitate din clasa lor

Bazându-se pe tehnologia Samsung V8 și pe un controler îmbunătățit, SSD-ul 990 PRO de 4 TB oferă o performanță aproape de limita maximă a interfeței PCIe 4.0, cu viteze de citire secvențială de până la 7.450 megabyți pe secundă (MB/s) și viteze de scriere de până la 6.900 MB/s. Capacitatea mărită recent la 4 TB oferă viteze sporite de citire și scriere aleatorie de până la 1.600K și, respectiv, 1.550K IOPS, ceea ce îl face soluția ideală pentru gameri, profesioniștii creativi și pasionații de tehnologie care caută performanță de top și spațiu de stocare generos.

Cu cea mai rapidă performanță de citire aleatorie dintre SSD-urile de consum cu interfață PCIe 4.0 de pe piață4, unitatea 990 PRO de 4 TB reduce semnificativ întreruperile din timpul jocului și accelerează încărcarea clipurilor video de înaltă calitate, oferindu-le jucătorilor o experiență mai plăcută și un grad mai mare de imersiune. Pentru jocurile high-end care folosesc cea mai recentă tehnologie de încărcare, gama 990 PRO contribuie la reducerea lagului, permițând utilizatorilor să se bucure în timp real de experiența de joc cu un număr mare de cadre pe secundă (FPS) în mod constant.

Eficiență energetică îmbunătățită și control termic de încredere

Gama 990 PRO atinge o eficiență energetică revoluționară, cu o îmbunătățire a performanței de până la 50% în comparație cu gama 980 PRO anterioară. De asemenea, controlerul este prevăzut cu un extra strat de nichel, iar pe partea posterioară a SSD-ului este plasat un distribuitor de căldură, care asigură menținerea optimă a nivelului de temperatură și fluctuații minime de performanță în timp. SSD-ul 990 PRO cu radiator este echipat cu un radiator eficient și subțire, oferindu-le utilizatorilor o experiență de top în ceea ce privește capacitatea de calcul și performanța de gaming. În plus, unitatea este compatibilă cu cele mai recente console de jocuri, astfel încât poate accelera instalarea jocului și timpul de încărcare, prevenind în același timp scăderea performanței ca rezultat al supraîncălzirii.

SSD de 4 TB cu o singură față pentru laptopuri ultra-subțiri

Datorită NAND-ului V8 de 1 TB și înaltă densitate de la Samsung, și tehnologiei companiei de a suprapune memoria, SSD-ul 990 PRO de 4 TB a fost proiectat cu un format M.2 cu o singură față, ceea ce îl face mai subțire decât alte SSD-uri M.2 cu două fețe. Acest lucru îi scutește pe utilizatori de problemele pe care SSD-urile M.2 cu două fețe le pot provoca atunci când sunt instalate pe laptopuri ultra-subțiri, cum ar fi incapacitatea de a instala SSD-ul sau riscul de a deteriora alte componente. Cu un format M.2 pe o singură față, acest design optimizat oferă o capacitate de stocare generoasă și o performanță stabilă.

Software-ul Samsung Magician și disponibilitatea

Software-ul Samsung Magician asigură o performanță optimă a SSD-urilor prin păstrarea actualizată a firmware-ului, a driverelor și a altor setări, oferind în același timp flexibilitatea de a personaliza consumul și optimizarea performanței, în funcție de preferințele utilizatorului. În plus, software-ul acceptă funcționalitatea RGB pentru SSD-ul 990 PRO cu radiator, astfel încât gamerii să aibă posibilitatea de a personaliza culoarea și efectele LED-urilor. Lansată în septembrie 2023, noua versiune a Magician 8.0 va fi o soluție software integrată pentru SSD-uri, SSD-uri portabile, carduri de memorie și unități flash USB.

Modelele de SSD 990 PRO și SSD 990 PRO cu radiator, cu capacitate de 4 TB, vor fi disponibile la începutul lunii octombrie 2023. Modelele de 1 TB și 2 TB din gama 990 PRO sunt deja disponibile pentru achiziționare. Pentru mai multe informații, inclusiv detalii despre garanție, accesează samsung.com/SSD sau semiconductor.samsung.com/internal-ssd/.

Specificații tehnice Samsung SSD 990 PRO | SSD 990 PRO cu radiator

CategorieSamsung SSD 990 PRO | SSD 990 PRO cu radiator
InterfațăPCIe Gen 4.0, x4, NVMe 2.05
FormatM.2 (2280)
Memorie de stocareSamsung V-NAND 3-bit TLC
ControlerControler intern Samsung
Capacitate61 TB2 TB4 TB
DRAMLPDDR4 1 GBLPDDR4 2 GBLPDDR4 4 GB
Viteză de citire/scriere secvențială7până la 7.450 MB/s, până la 6.900 MB/s
Viteză de citire/scriere aleatorie (QD32)7până la 1.600K IOPS, 1.550K IOPS
Software de administrareSoftware-ul Samsung Magician
Criptarea datelorCriptare completă de disc AES 256-bit, TCG / Opal V2.0,Unitate criptată (IEEE1667)
Număr total de byți scriși600 TB1200 TB2400 TB
Garanție9Garanție de cinci ani10

Freestyle Gen 2, cea mai recentă generație a videoproiectorului portabil smart de la Samsung, este acum disponibil în România

Creat îndeosebi pentru cei care urmăresc conținut în aer liber sau în deplasare, Freestyle Gen 2 oferă acum și mai multe opțiuni de utilizare pentru publicul român

Sumar:

  • Videoproiectorul Freestyle Gen 2 a fost lansat la IFA 2023, în cadrul conferinței de presă desfășurate de Samsung pe 31 august;
  • Freestyle Gen 2 este disponibil în România, începând de la prețul recomandat de 3.999 RON,  pe samsung.com/ro sau în ofertele partenerilor;
  • Oferta locală: la achiziția oricărui videoproiector Freestyle Gen 2 de pe site-ul samsung.com/ro, în perioada 1 septembrie – 1 octombrie 2023, utilizatorii vor primi gratuit o baterie externă inclusă în prețul produsului, livrarea gratuită, precum și 24 de rate fără dobândă prin TBI Bank.

București, România – 6 septembrie 2023 – Samsung Electronics a anunțat în cadrul conferinței sale de presă de la IFA 2023, din data de 31 august, disponibilitatea celei de-a doua generații de videoproiector Freestyle – videoproiectorul inteligent portabil care transformă, practic, orice suprafață, chiar și tavanul, într-un ecran de până la 100 de inch (2.5m). Cu Freestyle Gen 2, este mai ușor ca niciodată să iei cu tine oriunde conținutul preferat, fie că vorbim de emisiuni, filme, serile sau, mai nou, jocuri video.

,,Cu Freestyle, videoproiectorul nostru vedetă, aflat acum la a doua generație, aproape orice suprafață de proiecție, din interior sau afară, acasă sau în excursii, poate deveni cu ușurință un «ecran» care oferă conținut pentru divertisment, filme, muzică sau chiar și lumini dinamice ambientale. Freestyle este divertisment la purtător, oriunde și oricând, fiind extrem de portabil și versatil. Are rezoluția FullHD (1080p), diagonala de până la 100” (2.5m), boxă surround de 5W și reglaj automat pentru focus, aliniere și compensarea unghiului de proiecție a imaginii. Conținutul poate proveni din aplicațiile prezente în interfața Smart Samsung, identică cu cea a televizoarelor, sau orice dispozitiv conectat prin Bluetooth sau micro HDMI., a declarat Victor Armășelu, vicepreședinte Samsung Electronics România și Bulgaria.

Într-o eră în care telefoanele mobile au devenit indispensabile, oamenii pun tot mai mult accentul pe mobilitate și au nevoie ca produsele tehnologice pe care le folosesc să fie cât mai simplu de utilizat și mai ales, de transportat. Accesul rapid la conținutul preferat, indiferent de loc sau moment, este foarte important, iar fanii Samsung care duc un stil de viață activ și se află mereu în mișcare se numără printre primii care vor aprecia noul Samsung Freestyle Gen 2. Fie că este vorba despre a se bucura de filmele și serialele preferate cu prietenii și familia într-o atmosferă de cinema în aer liber, de a crea amintiri speciale în locuri inedite sau de a se relaxa în confortul unei camere de hotel fără griji cu privire la confidențialitatea datelor, Samsung Freestyle face ca fiecare experiență să fie cu adevărat memorabilă și ușor de realizat pentru utilizatorii săi.

Gaming și Divertisment Oriunde, Oricând

Construit cu sistemul de operare Tizen, The Freestyle permite utilizatorilor să se bucure de numeroase servicii încorporate: aplicațiile lor preferate de conținut, precum Netflix, HBO, Amazon, Youtube, dar și alte avantaje ale televizoarelor inteligente Samsung, toate într-un singur videoproiector compact și portabil, care cântărește mai puțin de 1 kg.

Samsung Freestyle Gen 2 este un videoproiector, o boxă inteligentă și un gadget de iluminare ambientală, toate încorporate într-un singur dispozitiv ușor și portabil. Când vine vorba de portabilitate, Freestyle Gen 2 cântărește foarte puțin (830 de grame), permițând ca orice spațiu să poată fi schimbat cu ușurință într-un ecran. Spre deosebire de videoproiectoarele convenționale, sub formă de cutie, Freestyle are un suport versatil ce permite rotirea până la 180 de grade, permițând utilizatorilor să urmărească videoclipuri de înaltă calitate oriunde. El poate fi așezat pe masă, podea, perete sau chiar tavan – fără a fi necesar un ecran separat.

În plus, configurarea este simplă, permițând proiecția cu ușurință a emisiunilor preferate, iar acum utilizatorii pot să se bucure și de mii de jocuri populare la înaltă rezoluție pe un ecran mare. Pentru a începe, utilizatorul trebuie doar să sincronizeze controllerul Bluetooth preferat și să configureze videoproiectorul Freestyle. Datorită faptului că dispune și de suport pentru aplicații precum Spotify, YouTube și Twitch, aceștia pot asculta muzică în timp ce se joacă sau își pot urmări streamerii preferați în același timp.

Divertisment on the go, ca pe Smart TV-ul tău de acasă

Freestyle proiectează conținutul preferat pe un ecran de până la 100 de inci (2.5m) cu o imagine clară și bogată în culori, la o rezolutie FHD. El include și un suport de tip cradle pe care utilizatorii îl pot înclina cu o rotație de 180 de grade pentru mai multă flexibilitate în vizualizarea de la podea până la tavan. În plus, Freestyle dispune și de un difuzor integrat, ceea ce crează o experiență audio captivantă. Pentru o utilizare în aer liber, consumatorii pot chiar să conecteze Freestyle la bateria portabilă personală – fără să mai fie nevoie de priză.

Configurarea The Freestyle este extrem de simplă, datorită tehnologiei Auto Leveling, Auto Focus și Auto Keystone, care fac munca grea în locul utilizatorului și reglează automat imaginea pentru cea mai bună experiență de vizionare. Cu tehnologia Samsung PurColor, culorile sunt optimizate automat pentru a oferi o mai bună calitate a imaginii și mai apropiată de realitate. Totodată, utilizatorii pot proiecta conținutul chiar de pe smartphone-ul lor, folosind aplicația SmartThings, iar funcția Smart Calibration va îmbunătăți redarea, reglând culoarea, expunerea și calitatea imaginii pentru cea mai bună experiență de vizionare. De asemenea, o soluție nouă care extinde posibilitățile de utilizare ale Samsung Freestyle pentru generația a 2-a este funcția Smart Edge Blending. Acum, utilizatorii pot conecta două videoproiectoare Freestyle pentru o experiență cinematografică de amploare direct în propria casă. Totodată, dacă utilizatorii doresc să se bucure de vizionarea filmelor împreună, dar în liniște, fără a-i deranja pe cei din jurul lor, acum pot opta pentru conexiunea Multi Bluetooth, conectând două căști bluetooth la Freestyle Gen 2.

Noi posibilități de vizionare, disponibile acum și în România

A doua generație Freestyle dispune de o memorie extinsă, ceea ce permite o experiență mai rapidă și mai facilă a conținutului preferat direct de pe videoproiectorul inteligent. De asemenea, produsul este livrat împreună cu telecomanda Samsung SolarCell, care folosește un panou solar pentru o încărcare ușoară și comodă, fie la interior, fie în aer liber. Aceasta oferă o alternativă sustenabilă la telecomenzile tradiționale alimentate cu baterii, estimându-se că va salva până la 200 de milioane de baterii în următorii șapte ani.

În perioada 1 septembrie – 1 octombrie 2023, utilizatorii interesați de noul model Freestyle se vor putea bucura și de o ofertă locală: la achiziția unui videoproiector Freestyle Gen 2 aceștia vor primi gratuit o baterie externă inclusă în același preț, livrarea gratuită, precum și 24 de rate fără dobândă prin TBI Bank. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați samsung.com/ro.

Sondaj CURS, la cererea CSALB: Refinanțarea, trecerea la IRCC și la dobânda fixă sunt principalele moduri prin care românii și-au diminuat ratele la credite

6 septembrie, București. Doar 21% dintre consumatorii români de produse și servicii financiare spun că au avut în 2022 și 2023 probleme în relație cu băncile și IFN-urile, potrivit unui sondaj CURS la nivel național, realizat în luna iulie, la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cu toate acestea, creșterea costului vieții (în special din cauza utilităților și a scumpirii alimentelor) i-a afectat pe majoritatea consumatorilor români, iar mai mult de jumătate dintre ei au găsit ca rezolvare reducerea cheltuielilor. Aproape o treime dintre cei chestionați indică economisirea drept soluție la rezolvarea problemelor financiare.

În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia utilizată se bazează pe un univers de eșantionare format din gospodării în care cel puțin un membru al familiei a avut o relație cu o bancă în ultimele 24 de luni. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat  prin interviu față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele colectate nu au fost ponderate.

Cauza problemelor financiare și soluțiile pentru rezolvarea lor

Două treimi dintre respondenți (70%) indică utilitățile ca principala sursă a problemelor financiare, iar 54% sunt de părere că prețurile la alimente și medicamente reprezintă principala sursă a problemelor cu care se confruntă. Ratele la credite sunt indicate de 51% dintre respondenți, iar 40% au indicat costurile cu combustibilul și transportul drept sursa care le afectează cel mai mult cheltuielile. 15% din cei chestionați spun că nu au probleme financiare.

În ceea ce privește modul în care respondenții încearcă să gestioneze sau să rezolve problemele financiare generale (nu doar cele cu banca), datele relevă că 55% dintre ei au redus cheltuielile asociate consumului de alimente, utilități și vacanțe, în timp ce 29% economisesc și își fac un fond de rezervă sau de urgență. De asemenea, 26% dintre respondenți spun că și-au luat un job în plus pentru a face față problemelor financiare, iar pentru 20% informarea și auto-educația reprezintă una dintre soluțiile folosite pentru rezolvarea problemelor financiare.

Unde apar problemele cu băncile și care sunt rezolvările găsite de consumatori

În perioada 2022-2023, majoritatea respondenților (76%) spun că nu au avut probleme în relație cu creditorii. 13% dintre români spun că au avut probleme în trecut cu băncile, dar acum nu mai au, iar 6% se confruntă cu probleme și în prezent. În perioada 2022-2023, 3% dintre consumatori au avut sau au probleme cu IFN-urile.

În raport cu băncile/IFN-urile creditul de consum sau creditul de nevoi personale reprezintă principala sursă de probleme pentru 54,3% dintre respondenți, în timp ce creditul ipotecar sau imobiliar (cu garanție imobiliară) reprezintă principala sursă de probleme pentru 24,1% dintre ei.

În ceea ce privește modul în care respondenții (care au avut probleme în relația cu banca sau IFN-ul în perioada 2022-2023) și-au rezolvat aceste probleme, 33% au reușit să refinanțeze, să restructureze sau să reeșaloneze creditul, 17% au trecut de la ROBOR la IRCC, în timp ce 16% au trecut de la dobândă variabilă la dobândă fixă. O pondere importantă (13%) o reprezintă cei care au încercat/reușit să negocieze cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB atunci când au întâmpinat o problemă în relație cu instituția de credit.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Sondarea opiniei publice este unul dintre cele mai importante  instrumente pe care îl putem folosi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de servicii financiare. Analiza oferită de CURS, o instituție prestigioasă în sondarea opiniei publice, reflectă modul în care românii au reacționat la problemele financiare cu care s-au confruntat în ultimii doi ani. Din fericire, trei sferturi dintre consumatori nu au avut nicio problemă cu băncile sau IFN-urile în ultimii doi ani, deși ratele la credit sunt pe locul trei, după scumpirea utilităților și a alimentelor, în ceea ce privește sursa problemelor financiare cu care se confruntă românii. Acest lucru arată că, în fața dificultăților generate de creșterea costului vieții, consumatorii s-au grăbit să caute soluții, nu țapi ispășitori. Fie că și-au refinanțat creditele, au modificat anumiți parametri contractuali, trecând de la dobânda variabilă la cea fixă ori de la indicele ROBOR la IRCC, consumatorii de produse și servicii financiare s-au implicat activ în reducerea ratelor la credite. Ne bucură faptul că soluția negocierii cu banca sau IFN-ul, prin intermediul CSALB, este pe lista celor mai importante opțiuni pe care le-au avut consumatorii în depășirea acestei perioade dificile.

În acest an, până la începutul lunii septembrie, peste 2.000 de consumatori au solicitat prin intermediul CSALB o negociere cu banca sau IFN-ul pentru rezolvarea problemelor din contractele aflate în derulare. Până în acest moment băncile au acceptat să intre în peste 520 de negocieri, iar IFN-urile doar în patru. În afară de aceste negocieri, în aproape 400 de cazuri mai simple din punctul de vedere al problemelor reclamate, părțile s-au înțeles direct, după sesizarea CSALB. Majoritatea acestor înțelegeri directe (aproximativ 260 de cazuri) sunt preferate de IFN-uri“.