HUAWEI AppGallery își extinde categoria de gaming cu un nou nume: Jocul Homescapes, disponibil în magazinul virtual

Reduceri și oferte exclusive disponibile pentru pasionații de gaming, cu ocazia lansării

București, 18 martie 2021 – HUAWEI AppGallery anunță lansarea unui nou nume în categoria de gaming, alături de o serie de reduceri și cadouri speciale pentru utilizatori. Jocul Homescapes, parte din seria Playrix, este disponibil deja pentru utilizatorii din întreaga lume și îi invită să se bucure de o experiență captivantă și de beneficii exclusive.

Homescapes, cunoscut pentru modul de joc walk-through, este cel de-al doilea nume din seria Playrix Scapes care se alătură magazinului virtual, Gardenscapes fiind primul joc din portofoliu care a debutat în AppGallery în decembrie anul trecut. Acesta a  înregistrat un număr de peste 3 milioane de descărcări în întreaga lume, fiind apreciat de pasionații de gaming pentru experiența interactivă oferită.

Suntem încântați să le oferim jocul popular Homescapes mai multor jucători din întreaga lume prin parteneriatul cu AppGallery. După lansarea cu succes a jocului Gardenscapes, așteptăm cu nerăbdare să aflăm feedback-ul utilizatorilor Huawei și acum.”, declară Maxim Kirilenko, Chief Business Development Director, Playrix.

Noii jucători care se alătură HUAWEI AppGallery vor putea obține cadouri exclusive în valoare de 5,49 euro pentru a acoperi trei ore de viață în joc pentru distracție nelimitată, 10.000 de monede și pot beneficia de două promoții pentru moneda Star. În mod similar, utilizatorii HUAWEI AppGallery deja existenți se pot bucura de o serie de promoții cu cupoane și cadouri în valoare de până la 10 euro.

În plus, jucătorii Homescapes, inclusiv cei fără dispozitive Huawei, au șansa de a revendica o reducere suplimentară de 35% a pachetelor de începători și ucenici, în perioada 10-18 martie.

Fanii Playrix din întreaga lume sunt întâmpinați cu provocările cunoscute de restaurare tip puzzle, precum și cu nenumărate funcții noi de explorat, inclusiv boostere unice și combinații explozive. Jucătorii au acces la mii de opțiuni de design pentru a-și crea propria casă, dispunând de libertatea maximă de a-și explora creativitatea în mod interactiv.

Huawei, sprijin important pentru parteneri

Fiind una dintre platformele de aplicații globale cu cea mai rapidă creștere, HUAWEI AppGallery oferă sprijin important dezvoltatorilor. Echipa dedicată a venit în întâmpinarea Playrix cu sprijinul operațional de care a avut nevoie pentru fiecare lansare – atât Gardenscapes, cât și Homescapes.

Sprijinul și îndrumarea pe care echipa noastră le-a primit din partea Huawei în procesul de lansare în AppGallery au fost excelente și suntem încântați să putem oferi un alt joc popular de puzzle match-3 utilizatorilor magazinului virtual.”, completează Maxim Kirilenko, Business Development Director, Playrix.

Homescapes reprezintă un exemplu de calitate a modului în care un joc poate beneficia de HMS Core, fiind integrat cu kitul IAP care garantează o experiență perfectă pentru utilizatori și dezvoltatori.

Despre HUAWEI AppGallery

În total, HUAWEI AppGallery conține peste 2.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Magazinul virtual vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, MyEdenred, Raiffeisen Smart Mobile, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care se numără eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat magazinului virtual se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, Takeaway, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM și Bolt.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French, Korean, Spanish sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Deși în AppGallery sunt deja prezente alternative ale Google Maps, precum TomTom Go sau MAPS.ME, Huawei propune și o soluție proprie – Petal Maps – care oferă și posibilitatea de a stabili navigarea cu vizualizări 2D și 3D. De asemenea, instrumentul oferă funcțiile clasice ale acestui tip de aplicații, precum căutarea celei mai rapide rute sau starea traficului în timp real. Pentru a îmbunătăți performanța, Petal Maps folosește tehnologii precum Super GNSS și algoritmi de recunoaștere a imaginilor pentru a îmbunătăți precizia și pentru a le prezenta utilizatorilor cele mai eficiente și mai puțin aglomerate rute. De asemenea, integrează controlul prin gesturi pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiți să atingă ecranul atunci când gestionează navigarea și să se bucure, în același timp, de una dintre caracteristicile de ultimă oră ale celor mai noi dispozitive din portofoliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *