20th Century Fox, Panasonic și Samsung realizează experiența desăvârșită de vizionare cu tehnologia HDR10+

București, 8 ianuarie 2018 – 20th Century Fox, Panasonic Corporation și Samsung Electronics anunță noi detalii cu privire la programul de certificare și logo asociat platformei deschise de metadate dinamice HDR fără redevențe, numită HDR10+, care a fost inițial anunțată anul trecut la IFA.

Platforma HDR10+ va fi în curând disponibilă companiilor producătoare de conținut, televizoarelor Ultra HD, Blu-ray playerelor, producătorilor de set-top box-uri, precum și comercianților de SoC (placă de bază cu procesor și placă video integrată), în schimbul unei taxe administrative nominale. Companiile vor putea vedea noul logo, se vor putea documenta despre cum pot obține licența pentru program și informații despre specificațiile finale și documentele pentru folosirea programului și se vor putea înscrie pentru a primi o notificare atunci când specificațiile tehnice pentru HDR10+ vor fi disponibile, la adresa www.hdr10plus.org. În plus, aplicațiile de generare a metadatelor pentru Blu-ray UHD a fost dezvoltată în parteneriat cu alte companii și va fi în curând disponibilă creatorilor de conținut, astfel că playerele Blu-ray UHD vor putea fi incluse. Detalii cu privire la transferul de conținut și formatul interfeței pentru linia de creare de conținut vor fi făcute publice în curând.

HDR10+ va oferi cu adevărat o experiență HDR de cea mai înaltă calitate prin intermediul unui program de certificare care va asigura redarea cu acuratețe a conținutului, respectând intenția creativă a regizorilor. De asemenea, deoarece mijloacele de producție au fost îmbunătățite, creatorii vor încuraja o producție mărită a conținutului HDR premium.

Programul de licență HDR10+ va pune la dispoziția companiilor interesate specificațiile tehnice și de testare necesare pentru a implementa tehnologia HDR10+ într-un mod care asigură atât cea mai înaltă calitate a imaginii cât și abilitatea producătorului de a aplica maparea culorilor într-un mod inovativ. Programul vine cu un certificat prin care se garantează că produsele HDR10+ au o calitate excelentă a imaginii și că redau intenția regizorilor și a directorilor de imagine. Un produs cu un astfel de certificat va avea logo-ul HDR10+,  prin care se garantează calitatea excelentă a imaginii.

Printre aspectele cheie ale programului se numără:

  • Beneficii pentru producătorii de electronice (ex. TV, UHD Blu-ray, OTT STb etc), distributorii de conținut, producătorii de SoC, editorii de conținut și furnizorii de instrumente pentru crearea de conținut
  • Licența nu este per unitate.
  • O taxă anuală nominală pentru producătorii de electronice, producătorii de SoC și distribuitorii de conținut
  • Specificații tehnice, specificații de testare, logo/ghid logo HDR10+, brevet de la cele trei companii implicate direct în ceea ce privește detaliile tehnice și de testare.
  • Certificatul pentru produse va fi emis de o a treia companie, un centru autorizat de testare.

Odată ce programul de licență HDR10+ este deschis, cele trei companii fondatoare vor încorpora această tehnologie în toate filmele Ultra HD care vor apărea, în anumite televizoare,  în Ultra HD Blu-ray playere și alte produse.

A fost important pentru noi să creăm un sistem deschis care este flexibil și care oferă o experiență cinematografică mai aproape de intenția creativă a cineastului”, a declarat Danny Kaye, vicepreședinte executiv la 20th Century Fox și managing director al Laboratorului de Inovație Fox.

Împreună cu Samsung și Panasonic, avem ca obiectiv standardizarea procesului de licențiere, astfel încât să le fie mai ușor partenerilor, inclusiv creatorilor de conținut și producătorilor de televizoare și alte electronice, să încorporeze această tehnologie și să îmbunătățească experiența cinematografică pentru toate tipurile de public”.

Sprijinul pentru HDR10+ este în creștere și companiile sunt nerăbdătoare să aplice specificațiile 3C și programul de certificare. Peste 25 de companii din mai multe industrii și-au exprimat interesul în a sprijini platforma HDR10+, întărindu-i astfel drumul spre succes.

Amazon Prime Video, este primul furnizor de streaming care va beneficia de HDR10+, astfel toată librăria Prime Video HDR este disponibilă în HDR10+. Catalogul Prime Video HDR10+ include sute de ore de conținut printre care: The Grand Tour, The Marvelous Mrs. Maisel, Jean-Claude Van Johnson, The Tick and The Man in the High Castle și alte sute de titluri cu licență.

De asemenea, și Warner Bros Home Entertainment, după ce a analizat timp de un an, va folosi HDR10+ pentru a livra conținut pe televizoarele Samsung, Panasonic și alte televizoare 4K HDR compatibile cu tehnologia HDR10+. ”Warner Bros a fost mereu preocupată să furnizeze consumatorilor cea mai bună experiență de entertainment la domiciuliu”, a declarat Jim Wuthrich, președintele Americas and Global Strategy, Warner Bros Home Entertainment. ”Cu HDR10+, WB poate aduce cu o mai mare acuratețe viziunea cineastului și vastul nostru catalog de peste 75 de titluri 4K HDR în casele consumatorilor cu o gamă largă de televizoare compatibile cu HDR10+”.

Noua tehnologie HDR10+ optimizează calitatea imaginii pentru următoarea generație de ecrane prin folosirea mapării culorilor pentru a reflecta variații ale luminozității, saturației culorii și contrastului de la cadru la cadru sau de la scenă la scenă, ceea ce duce la o experiență a vizionării îmbunătățită. Tehnologia HDR10+ optimizează performanța multor televizoare 4K UHD, permițând playback-ul pe o gamă largă de televizoare de ultimă generație și apropiind experiența vizionării a consumatorului de intenția creativă originală a filmelor de la Hollywood.

Punând laolaltă know how-ul și tehnologia celor trei companii fondatoare, HDR10+ are potențialul de a livra beneficii considerabile din perspectiva calității imaginii atât pentru consumatori, cât și pentru creatori”, a declarat Toshiharu Tsutsui, directorul Diviziei de Business a televizoarelor Panasonic. ”În consecință, anticipăm un mare sprijin pentru HDR10+”.

Samsung și-a luat un angajament cu privire la inovațiile tehnologice ale televizoarelor noastre și HDR10+ reprezintă o evoluție în materie de calitate a imaginii pentru cea mai bună experiență de vizionare posibilă”, a declarat Jongsuk Chu, vicepreședinte senior al Visual Display Business la Samsung Electronics. ”De asemenea, am creat platforma HDR10+ pentru a încuraja evoluții viitoare și astfel să continuăm să livrăm tehnologie îmbunătățită în anii care urmează”.

20th Century Fox, Panasonic și Samsung vor face demonstrații tehnice ale tehnologiei HDR10+ la CES 2018. Jurnaliștii acreditați sau cei interesați de program pot face o programare pentru a vizita 20th Century Fox la adresa de email chriss.bess@fox.com. Jurnaliștii acreditați pot vedea demonstrația tehnologiei HDR10+, realizată de Panasonic în spațiul destinat din cadrul MGM Grand Conference Centre. De asemenea, o demonstrație va fi ținută și la evenimentul Samsung First Look la Enclave Las Vegas, pe 7 ianuarie.

Pentru a afla mai multe despre programul de licență HDR10+, vă invităm să contactați biroul administrativ la info@hdr10plus.org.

 

Despre Twentieth Century Fox Home Entertainment

Twentieth Century Fox Home Entertainment, LLC (TCFHE) este o companie lider mondial în marketing, vânzări și distribuție a tot ceea ce produce sau achiziționează Fox, inclusiv părți terțe precum parteneriatele pentru filme sau programarea televizoarelor. În fiecare an, TCFHE își extinde portofoliul de produse globale multi-premiat prin introducerea de conținut nou de entertainment prin intermediul unor formate deja consacrate sau în curs de dezvoltare, inclusiv DVD, Blu-Ray, Digital și VOD. Twentieth Century Fox Home Entertainment este o companie subsidiară a 20th Century Fox, o companie a 21st Century Fox.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi a echipamentelor industriale. Sărbătorind în 2018 100 de ani la înfiinţarea sa, compania Panasonic este activă la nivel global, fiind prezentă acum în peste 495 de sucursale şi 91 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 61,711 miliarde EUR în anul încheiat la 31 martie 2017. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă mai bună şi o lume mai bună pentru clienţii săi.

Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați: http://www.panasonic.com/ro

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și construiește viitorul cu idei și tehnologii revoluționare. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, electronicelor ce pot fi purtate, tabletelor, electrocasnicelor digitale, sistemelor de operare de rețea, sistemelor LSI și soluțiilor LED.  Pentru cele mai noi știri, vă rugăm să accesați Samsung Newsroom la adresa http://news.samsung.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *