Căștile Technics wireless EAH-F70N și EAH-F50B Pentru a revigora muzica pe care o iubiți

  • Reproduc în mod fidel nuanțe delicate și sunet dinamic
  • Emit un bas puternic și o ambianță spațială
  • Reproducere wireless echivalentă sunetului de înaltă rezoluție, grație LDAC/apt-X HD

 

București, 18 februarie 2019 – La Convenția Panasonic, Technics prezintă două noi modele de căști wireless, EAH-F70N și EAH-F50B. Lansarea globală a acestor două produse a avut loc la CES din acest an. Ambele modele au fost dezvăluite pentru prima dată publicului european în Frankfurt.

Modelele de căști sunt compatibile cu LDAC/apt-X HD pentru reproducerea wireless echivalentă sunetului de înaltă rezoluție*1. Printr-o rigiditate mare și un grad ridicat de amortizare internă, utilizarea unor difuzoare dinamice de 40 mm, constând din diafragma performantă cu film compozit (CPF) și structura precisă de control al aerului permite noilor modele să reproducă în mod fidel nuanțele muzicale delicate și sunetul dinamic. Modelul EAH-F70N conține funcția originală de anulare activă a zgomotului de fundal pe bandă largă, permițând imersiunea în muzică, în practic orice mediu. Atât EAH-F70N cât și EAH-F50B propun pieței actuale o nouă formulă de a savura sunetul Technics în aer liber.

O experiență muzicală wireless care generează senzații reale de energie și expansiune a spațiului.

Difuzor dinamic de 40 mm cu diafragmă nouă

Această diafragmă este realizată folosind recentul film performant din compozit (CPF) laminat cu o multitudine de materiale speciale pentru rigiditate mare și un gard ridicat de amortizare internă. Rezultatul este un bas puternic care pare să urce din adâncuri și o ambianță spațială care vă conferă senzația că vă aflați într-o sală de concert. Pentru a maximiza efectele acestor caracteristici, forma diafragmei a fost concepută cu o atenție minuțioasă la detalii.

Domul special cu formă de glonț a realizat o rigiditate îmbunătățită. Caracteristicile naturale și liniare de înaltă frecvență conferă un sunet curat și finisat. Forma muchiei a fost optimizată prin simulări pentru a obține un grad superior de liniaritate pe întreaga gamă de intrare, de la sunetele slabe la cele puternice. Toate nuanțele delicate ale muzicii și dinamica realistică sunt redate cu fidelitate.

O structură precisă a controlului aerului

Simularea detaliată și ajustarea fină au fost repetate pentru a obține o structură precisă a controlului aerului, care permite un flux de aer optim. Cele două porturi concepute cu grijă și construcția originală creează un flux de aer precis pentru a scoate în evidență capabilitățile difuzorului de a reproduce o gamă largă de frecvențe.

Calitatea echivalentă sunetului de rezoluție înaltă* chiar și în varianta wireless

Căștile suportă LDAC™, Qualcomm® și apt-X™ HD, oferind un răspuns excelent și o rezoluție ridicată chiar și într-o configurație wireless pentru a reproduce cu acuratețe și fidelitate o calitate echivalentă sunetului de înaltă rezoluție*1.

*Atunci când sunt conectate prin Bluetooth®, LDAC suportă până la 96 kHz/24 bits și apt-X HD suportă până la 48 kHz/24 bits (reproducere de înaltă rezoluție la conectarea prin cablu).

 

 

Reducerea zgomotului de fundal într-o varietate amplă de scene

Anularea activă hibridă a zgomotului – 3 moduri (doar la EAH-F70N)

Sistemul hibrid de anulare a zgomotului combină două sisteme diferite pentru a realiza o performanță superioară de reducere a zgomotului de fundal. Un selector pe trei niveluri permite selectarea efectului de anulare a zgomotului în funcție de situația de utilizare.

Sistemul hibrid de anulare a zgomotului folosește două sisteme: sistemul feedforward care utilizează un microfon montat pe exteriorul carcasei și sistemul feedback care utilizează un microfon în apropierea driverului, pentru a fi mai aproape de timpan. În plus, circuitul a fost proiectat inițial pentru a oferi o performanță îmbunătățită de anulare a zgomotului.

Funcționare inteligentă și continuă

Senzor de purtare (doar la EAH-F70N)

Atunci când vă îndepărtați căștile de pe cap, muzica se oprește. Atunci când le plasați la loc pe cap, muzic a este reluată pentru o funcționare confortabilă, fără întreruperi.

Amplificatorul de sunet ambiental (doar la EAH-F70N)

Această funcție vă permite ascultarea sunetelor de fundal precum anunțurile din tren sau din aeroport, prin simpla atingere a exteriorului carcasei, fără a fi necesar să vă îndepărtați căștile de pe cap.

Activare comandă vocală

Această funcție activează asistența vocală precum Siri pe iPhone. Prin comandă vocală puteți efectua un apel telefonic, puteți selecta muzica pe care doriți să o ascultați* în combinație cu un serviciu de streaming muzical sau puteți verifica vremea sau instrucțiuni de ghidare în trafic.

* Atunci când utilizați un serviciu de streaming muzical poate fi necesar să conectați funcția de asistență vocală cu contul respectiv sau să vă abonați la serviciul cu tarif forfetar.

Design stilat și confort la purtare

Mecanism cu articulație sferică 3D

Mecanismul cu articulație sferică permite adaptarea tridimensională a căștilor pentru poziționarea optimă în funcție de fiecare formă anatomică a urechilor, într-un unghi confortabil. Buretele pentru urechi este confecționat din spumă poliuretanică moale, foarte flexibilă.

Materiale de înaltă calitate

Părțile exterioare sunt confecționate din aluminiu. Tratamentul cu alumite și finisarea prin centrifugare scot în evidență calitatea superioară a materialului. Logotipul Technics este gravat cu laser și colorat. Fiecare detaliu reflectă designul de calitate superioară.

Mecanism de pivotare și pliere

Datorită mecanismului de pivotare și pliere, căștile sunt ușor de transportat și de depozitat.

Burete pentru urechi 3D

Forma bureților pentru urechi este concepută ergonomic iar spuma poliuretanică foarte flexibilă utilizată în interior permite mularea perfectă a căștilor pe ureche. Buretele pentru urechi asigură o izolare sporită și o performanță de amplificare a sunetului, la un confort sporit.

 

NOTĂ PRIVIND MARCA

Marca și logotipurile Bluetooth® sunt mărci înregistrate ale Bluetooth SIG, Inc. iar orice utilizare a acestor mărci de către Panasonic Corporation se realizează pe bază de licență. Alte mărci și denumiri comerciale sunt cele ale respectivilor proprietari.

LDAC este o marcă comercială a Sony Corporation.

Qualcomm aptX este un produs al Qualcomm Technologies International, Ltd.

Qualcomm este o marcă comercială a Qualcomm Incorporated, înregistrată în Statele Unite și în alte țări, utilizată cu permisiunea proprietarului. aptX este o marcă comercială a Qualcomm Technologies International, Ltd., înregistrată în Statele Unite și în alte țări, utilizată cu permisiunea proprietarului.

Pentru mai multe informații vă invităm să consultați: technics.com, sau să urmăriți technics.global pe Facebook sau @technics pe Twitter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *