gv1-3-hour-battery

Cinema la purtător cu noul proiector LED WiFi BenQ GV1

BenQ GV1 este de mărimea unei căni și funcționează foarte simplu, direct prin Wi-Fi, Bluetooth și USB-C

București, România – Februarie 2019 – BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piața de proiectoare cu tehnologie DLP®, lansează modelul GV1. Acesta oferă adepților ultimelor tendințe în materie de lifestyle o modalitate cu totul nouă de a se bucura de divertisment în format “big-picture”, în orice locație.

Compact și ușor, noul videoproiector portabil vine alimentat de o bateria internă şi este capabil să proiecteze filme sau orice alt tip de conţinut multimedia. Pentru asta se foloseşte de o conectivitate versatilă, ce include un modul Wi-Fi şi Bluetooth, precum şi un port USB-C™ DisplayPort. Bateria inclusă este capabilă să ofere o funcţionare continuă de până la 3 ore, garantând o durată de viaţă de peste 20.000 de ore.

“BenQ GV1 este un centru de divertisment, asamblat într-o carcasă de dimensiunea unui pahar mare de cafea,” a declarat Steve Chu, Președinte al BenQ Europe. “Fără a fi nevoie de cabluri sau chiar şi de Wi-Fi, el proiectează rapid conținut audio-video de mari dimensiuni,  oriunde, oferind opțiuni noi de divertisment pentru diverse stiluri de viață.”

Portabilitatea lui GV1 și faptul că este imediat gata de funcționare, oferă noi oportunități de vizionare a conținutului multimedia, în aproape orice locaţie. Introducerea unui pivot în partea superioară a carcasei, precum şi a unei funcţii de corecție automată a „trapezului”, simplifică instalare, oferind un setup uşor şi posibilitatea de înclinarea a lentilei la un  unghi de 15˚. Astfel proiecţia poate fi plasată cu uşurinţă la o înălțime confortabilă pentru privire.

GV1 asigură versatilitate şi ușurință în utilizare prin intermediul conectivității Wi-Fi și Bluetooth, sau chiar prin intermediul unui hotspot wireless direct, atunci când nu este disponibilă o conexiune Wi-Fi. Pe lângă acestea, BenQ GV1 include un port USB-C capabil să ruleze conținut prin DisplayPort over USB (cu ajutorul DisplayPort Alternate Mode) și este gata să redea fișiere media direct de pe un stick USB-C.

Ca şi suport audio, GV1 vine echipat cu un difuzor de 5W, însă cu o simplă atingere de buton oferă şi opțiunea de boxă portabilă prin Bluetooth.

Utilizând un sistem de proiecție DLP, bazat pe tehnologia câștigătoare a premiului Academy Award of Merit Oscar 2015, folosită în 90% din cinematografele digitale din lume, BenQ GV1 oferă calitatea inconfundabilă DLP, culori precise și claritate, alături de o sursă de lumina LED care funcționează impecabil timp de 30.000 de ore.

Pentru a afla mai multe despre proiectorul BenQ GV1, vă rugăm să accesați: https://www.benq.eu/en-eu/projector/portable/gv1.html

BenQ GV1 este disponibil în România, la un preț recomandat de 1998 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>