În mai puțin de un an, ROCA X a susținut nouă inovații care promit să ajungă în top jucători din piața tech

ghjghj

ROCA X, proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum, a susținut în mai puțin de un an de la înființare dezvoltarea unui număr de 9 start-up-uri. Proiectul ROCA X mizează pe mixul dintre inovație în piață și compatibilitate cu viziunea sa, care creează un mediu predictibil și sănătos pentru testarea tehnologiilor dezvoltate. Cu alte zece tranzacții în pipeline, ROCA X promite să devină în cel mai scurt timp ambasador al transformării digitale la nivel european.

„Suntem convinși că tehnologia este pedala care va accelera toate sectoarele din economia românească. Dincolo de trend-urile globale, avem două modele de referință care demonstrează că acest lucru se întâmplă: Polonia – o piață efervescentă în care statul a pus la bătaie peste 1 miliard de Euro pentru investiții în tehnologie și unde în prezent există 100 VC-uri și acceleratoare și Israel – o țară care s-a reinventat prin tehnologie și a cărei evoluție ne dă un orizont pentru ce ar putea deveni România. Am interacționat în această perioadă atât cu industria tech locală, cât și cu ecosisteme tech europene și din Israel și am înțeles foarte multe despre ingredientele cheie necesare dezvoltării domeniului tehnologiei si despre impactul pe care această dezvoltare îl poate avea asupra unei economii”, a declarat Andrei Cionca, Fondator ROCA X.

ROCA X înțelege că sursele financiare existente sunt insuficiente pe o piață dinamică, în care insight-ul și viziunea valorează mai mult decât capitalul. Ca atare, ROCA X își concentrează resursele către nevoia principală a unui start-up de tehnologie, aceea de a depăși varianta beta, de testare și perfectare, în cel mai scurt timp.

„Diferența dintre o idee genială și un start-up de succes o face piața, unde se calibrează valoarea ideii și vandabilitatea produsului, ideal într-un timp cât mai redus. ROCA X se asigură că start-up-urile din cadrul proiectului nostru ard pe repede înainte etapele intermediare de dezvoltare. E o cursă contra-cronometru foarte intensă la finalul căreia se întâmplă conversia de la idee la produs. Pentru tinerii antreprenori, colaborarea cu ROCA X vine cu șansa de a face istorie. Pentru noi, vine cu responsabilitatea să facem acest lucru posibil”, a declarat Alexandru Bogdan, Senior Investment Manager ROCA X

Susținerea afacerilor viitorului acoperă echilibrat piața de tehnologie

Proiectul ROCA X nu este focusat pe o anumită nişă, ci are în vedere mai multe domenii din piaţa de tech: AI, finTech, propTech, cât şi tendinţele nou apărute în tehnologie, derivate din dimensiunile noi ale dezvoltării societăţii şi umanităţii.

Cea mai recentă tranzacție ROCA X este yeParking, prima platformă de park sharing, care are potențialul de a deveni un Waze al parcărilor, instalat pe toate telefoanele șoferilor români și nu numai. Aplicația va fi implementată pentru început la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, unde va deveni metoda alternativă de plată pentru GoToParking, modernizând astfel experiența de parcare pentru cei aproximativ 2.100 de șoferi care tranzitează zilnic aeroportul.

Tot o premieră este și Milluu, prima platformă de management E2E a relațiilor chiriaș – proprietar, ce și-a propus să revoluționeze piața imobiliară din România. Platforma de real estate a fost înființată de Florin Stoian, același om de afaceri care a fondat StarTaxi și Yellow Menu.

Din punct de vedere financiar, Frisbo este cea mai mare tranzacție ROCA X, făcută în cadrul unei runde de 1.2 milioane de Euro în platforma de smart efulfillment. ROCA X anticipează în acest caz și un beneficiu indirect, prin eficientizarea operațiunilor comerciale digitale desfășurate de start-up-urile din companiile partenere, totodată considerând afacerea un atu datorită dezvoltării accelerate a pieței de e-commerce din România în ultimii trei ani.

Proiectul ROCA X include și un software care promite să revoluționeze medicina – MedicAI, start-up-ul de tehnologie care își propune să schimbe modul în care colaborează echipele medicale multidisciplinare cu pacienții lor printr-o platformă online. MedicAI folosește inteligența artificială pentru a revoluționa imagistica medicală și serviciile colaborative din această zonă.

Alte afaceri care fac parte din proiectul ROCA X la momentul actual sunt: Beez – binecunoscuta soluţie de cashback; Feeel – platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate; Feexers – marketplace pentru servicii de household & beauty; Betmarkets – o soluţie ce transformă pariurile sportive în instrumente de investiţie; PatchAI, asistent virtual pentru pacienţii implicaţi în teste clinice.

Pentru viitorul apropiat, ROCA X urmărește să includă în proiect alte 10 companii, aflate în stadii avansate de analiză. Dintre ele putem mentiona, la acest moment: un tool de microlearning aplicat în zona de business, o soluție tip RPA (Robotic Process Automation), care dezvoltă tehnologii menite să automatizeze procesele repetitive în companii, și nu în ultimul rând un start-up din zona de renewable/green energy.

ROCA X activează în principal în etapele inițiale de dezvoltare (Pre-Seed şi Seed funding), acestea fiind zonele cel mai puţin acoperite de sursele financiare existente pe piață si care contribuie semnificativ la dezvoltarea ecosistemului de inovatie. De aceea, pe lângă etapa iniţială de dezvoltare, ROCA X își păstrează receptivitatea pentru runde ulterioare de susținere financiară a companiilor din proiect, care să le asigure creşterea accelerată dorită.

Pentru mai multe informații despre ROCA X: https://rocax.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *