FivePlus Solutions sprijină antreprenorii prin servicii gratuite pentru un management eficient al campaniilor Google Ads și Facebook Ads

solidaritate-cu-mediul-de-afaceri-PPC-mare

Antreprenoriatul românesc trece printr-o perioadă dificilă din cauza crizei declanșate de răspândirea virusului COVID-19. Un număr mare de antreprenori este forțat să-și închidă activitatea sau să reducă din resurse, fie ele umane sau materiale.

Se fac prioritizări în ceea ce privește alocarea de bugete, iar de cele mai multe ori, bugetele de marketing sunt primele care au de suferit. Însă, există riscul ca aceste decizii să fie pripite, fără existența unei analize care să determine cea mai bună strategie pentru următoarea perioadă.

Deși este de înțeles instinctul de a stopa promovarea în această perioadă, păstrarea campaniilor active poate reprezenta un atu în lupta cu o competiție slabă.

Astfel, Agenția FivePlus Solutions vine cu o nouă acțiune de susținere a mediului de business. Suntem alături de companiile care au nevoie de ajutor oferind servicii Google Ads si Facebook Ads gratuite. Prin intermediul acestor servicii, afacerile vor putea să își optimizeze corect investițiile în promovarea online sau vor obține consultanță pentru reorganizarea strategiei din online.

Acest sprijin face parte dintr-o serie de campanii realizate de agenția FivePlus Solutions pentru business-urile care se luptă să-și păstreze activitatea. Prima inițiativă a pornit prin oferirea de servicii SEO gratuite, iar în funcție de disponibilitate, vom încerca să venim cu inițiative noi pentru sprijinirea business-ului românesc.

Serviciile pe care le oferim sunt de auditare a conturilor de promovare Google Ads, respectiv Facebook Ads și de consultanță privind promovarea în mediul online. Am ales aceste variante pentru că este important să ne aliniem noilor cerințe ale pieței; consumatorii și-au schimbat comportamentul de cumpărare, s-a realizat trecerea de la achizițiile din offline la cele din online ș.a.m.d.

Analiza realizată în cadrul auditului contului de promovare va putea identifica sincopele apărute în cadrul promovării, dar și bineînțeles noile oportunități. Vor fi sugerate recomandări de strategii și implementări care să conducă la îmbunătățirea performanțelor.

Chiar dacă unele business-uri nu mai pot susține promovarea în această perioadă este bine să se pregătească pentru momentul în care lucrurile se vor îndrepta și vor trebui să reintre în lupta cu concurenții din domeniu.

Dacă ești antreprenor sau reprezinți o companie și ai nevoie de îndrumări în gestionarea campaniilor de promovare PPC poți apela la serviciile pe care noi, agenția de marketing online FivePlus le oferim gratuit.

Accesează pagina campaniei și alege unul dintre serviciile de promovare online gratuite oferite de specialiștii noștri.

Este important ca în această perioadă să fim solidari și să încercăm să contribuim la susținerea sectoarelor afectate de pandemia COVID-19. De altfel, încurajăm toate inițiativele care au rolul de a susține economia și de a lupta împotriva răspândirii virusului.

Împreună putem salva economia românească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *