Arhiva zilei de 30 mai 2023

Dyson Dust Study 2023, date in premiera pentru Romania: majoritatea romanilor nu urmeaza o rutina de curatenie, desi cunosc pericolele la care se expun

Dyson1

Sondajul Dyson Dust Study din 2023 dezvăluie că, în ultimul an, a existat o reducere semnificativă a numărului de persoane care mențin un program regulat de curățenie. Acesta sugerează că, pe măsură ce pandemia COVID-19 rămâne o amintire, oamenii fac curățenie din ce în ce mai puțin.

  • În ultimul an, numărul persoanelor care mențin o rutină de curățenie s-a diminuat cu 15%
  • 60% din numărul total de respondenți au recunoscut că sunt motivați să facă curățenie doar atunci când observă murdărie sau praf vizibil,însă praful microscopic, cum ar fi părul de animale de companie și alergenii, poate avea un impact mai mare asupra sănătății și bunăstării lor, față de particulele care pot fi văzute cu ochiul liber
  • Conștientizarea a ceea ce se poate găsi în praful din locuințe este redusă. Doar 33% dintre cei intervievați spun că știu că polenul poate fi prezent în praf. De asemenea, 32%, declară că știu despre prezența potențială a acarienilor.

București, 24.05.2023: Dyson Dust Study 2023 anunță date în premieră pentru România: majoritatea românilor nu urmează o rutină de curățenie, deși cunosc pericolele la care se expun. Rezultatele studiului Dyson în România arată că 53% dintre respondenții români fac curat atunci când observă praf în casă sau murdărie pe podea și 45% dintre aceștia afirmă că fac curățenie ca parte dintr-o rutină. Cu toate acestea, cea mai importantă motivație (40%) pentru care românii fac curățenie este pentru a se asigura că toate persoanele din locuințe rămân sănătoase.

Dyson3

,,Așa cum am descoperit în Dust Study Romania, majoritatea românilor spune că este motivată să facă curățenie doar atunci când observă murdărie vizibilă sau praf. Acest procent este puțin mai scăzut față de media globală. Motivațiile pentru curățenia locuințelor s-au mutat de la rutină la reacție, deoarece acest lucru coincide cu sfârșitul pandemiei de COVID-19 și o revenire la viața normală, la activitățile pe care le aveam înainte, unde timpul nu ne permitea să avem o rutină. Este important să facem curățenie în mod regulat pentru că multe particule de praf, inclusiv bacteriile, acarienii și polenul au dimensiuni microscopice și nu sunt vizibile cu ochiul liber”, a declarat doctor Matthew Lee, microbiologist Dyson.

,,Trebuie să facem tot posibilul pentru a reduce această epidemie de boli alergice prin măsuri de control ale poluării atât în interior cât și în interior. Recomand tuturor pacienților alergici să facă tot efortul pentru a asigura un mediu în interiorul caselor cât mai puțin poluat și, de asemenea, să ia și măsuri asupra mediului, adoptând un stil de viață sănătos, cu cât mai puține surse de poluare”, a declarat doctor Brîndușa Petruțescu, medic primar alergolog și imunolog.

Studiul global Dyson, realizat de peste 30.000 de persoane din 39 de țări, arată că, după pandemie, frecvența  cu care oamenii fac curățenie la nivel mondia în scădere. 60% dintre respondenți recunosc acum că fac curățenie doar atunci când văd praf sau murdărie vizibilă. Acest număr a crescut cu 20% față de anul trecut. În plus, în timp ce 41% susțin că urmează un program regulat de curățenie, acest număr a scăzut cu 15% față de anul trecut, ceea ce indică faptul că oamenii sunt din ce în ce mai puțin disciplinați în ceea ce privește curățenia programată.

Dyson Dust Study  investighează obiceiurile de curățenie și analizează înțelegerea oamenilor asupra prafului din locuințe și impactului pe care îl poate avea acesta asupra sănătății și bunăstării lor. De exemplu, studiul arată faptul că atunci când vine vorba de instrumentele folosite la curățenie, românii se declară conservatori, cu 69% dintre respondenți care declară că aleg să folosească mătura, 66% care folosesc mopul umed și 52% care folosesc un aspirator cilindric cu sac. Doar 24% dintre români dețin un aspirator în locuințe și petrec, în medie, 30 de minute aspirând.

Dyson Dust Study 2

Impactul prafului asupra sănătății, mai puțin cunoscut de români

Studiul realizat de Dyson arată că oamenii nu dețin informații în legătură cu ce conține praful pe care îl curăță din locuințe și cât de mult poate acesta să afecteze sănătatea. 55% dintre locuințe la nivel global au o persoană care suferă de alergii, dar foarte puțini sunt conștienți de prezența în praf a unor factori care induc alergii comune. Doar 33% dintre cei intervievați știu că polenul poate fi prezent în particulele de praf, iar 32% știau despre prezența potențială a acarienilor.

Românii sunt mai precauți atunci când vine vorba de prezența particulelor nocive în praf. 41% dintre respondenți sunt îngrijorați de virusurile din locuințe și 28% dintre aceștia declară că au grijă să nu aducă virusuri de afară în casă.

Asigurarea unui mediu sănătos este principalul motiv la nivel global pentru care oamenii doresc să curețe  praful din locuințele lor. În timp ce mulți oameni presupun că, dacă praful și murdăria sunt eliminate, atunci problema este rezolvată, curățarea cu aspiratorul este inutilă fără o filtrare temeinică.

,,Sperăm că cel mai recent studiu global privind praful va continua să încurajeze oamenii să se gândească la ceea ce poate să locuiască în praful din locuințele lor și la modul în care acest lucru ar putea avea un impact asupra bunăstării lor. Cel mai bun mod de a elimina praful este prin utilizarea unui aspirator cu o tehnologie eficientă de filtrare și etanșare, pentru a vă asigura că tot ceea ce aspirați rămâne prins și nu este expulzat înapoi în casă”, Monika Stuczen, cercetător științific în domeniul microbiologiei la Dyson.

Filtru HEPA vs. produsul HEPA

Studiul Dyson privind praful relevă faptul că gradul de conștientizare a filtrelor este, în general, scăzut și, în ciuda faptului că a devenit un cuvânt la modă în timpul pandemiei, doar 1 din 4 persoane consideră că știu ce înseamnă HEPA (Aer cu particule de înaltă eficiență). În România 30% dintre respondenți cunoșteau această denumire, mai exact 64% dintre români declară că sunt conștienți că filtrele HEPA au capacitatea de a capta eficient particulele nocive de aer printr-un mecanism de difuzare.

O concepție greșită este aceea că orice aparat echipat cu un filtru HEPA este un produs HEPA. Conform ASTM, un institut de standardizare de top la nivel mondial, nu este suficient ca doar filtrul final, de după motor, să fie de calitate HEPA. Fiecare filtru și fiecare garnitură de pe întreaga mașină trebuie să fie de calitate HEPA pentru a fi considerat un produs HEPA.

Anul acesta România este pentru prima dată inclusă în studiul global Dyson, acest lucru fiind marcat de evenimentul care a avut loc la Galeria Galateca, în cadrul căruia au fost prezentate datele studiului. La eveniment au participat Matthew Lee, microbiolog Dyson, dr. Bogdan Ivănescu, creatorul platformei media medicale Doctor MIT, dr. Mihail Pautov, medic specialist chirurg și gazda emisiunii Medicool și dr. Brîndușa Petruțescu, medic alergolog și imunolog. Aceștia le-au vorbit invitaților despre infecțiile respiratorii și cele mai comune alergii care pot apărea din cauza prafului casnic. Evenimentul a fost moderat de Paula Rusu.

Dyson Dust Study 1

DESPRE STUDIUL DYSON GLOBAL DUST 2023

Dyson Global Dust Study 2023 este un sondaj online de 15 minute, realizat de 33.997 de respondenți din 39 de țări. Lucrările de teren au fost efectuate între 11 ianuarie și 6 februarie 2023, iar datele au fost ponderate la nivel „global” pentru a fi reprezentative pentru diferite dimensiuni ale populației.

Studiul anual Dyson Global Dust Study urmărește să înțeleagă comportamentele de curățenie ale oamenilor, gradul de conștientizare asupra prafului casnic și înțelegerea impactului potențial pe care acesta îl poate avea asupra sănătății și bunăstării fiecăruia. În 2021, din cauza creșterii numărului de proprietari de animale de companie ca urmare a COVID-19, domeniul de aplicare al studiului a fost extins pentru a surprinde înțelegerea oamenilor cu privire la corelația dintre deținerea de animale de companie și praful din gospodărie, care a fost realizată de 32.282 de respondenți din 33 de țări din întreaga lume.

DESPRE DYSON 

Dyson este o companie globală de cercetare și tehnologie cu operațiuni de inginerie, cercetare, dezvoltare, producție și testare în Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Mexic, China și Filipine. După ce a început totul într-o magazie din Marea Britanie, compania Dyson a crescut constant de la înființarea sa în 1993. Astăzi, compania are un sediu global în Singapore și două campusuri tehnologice în Marea Britanie, care se întind pe o suprafață de peste 800 de acri în Malmesbury și Hullavington. Din 1993, Dyson a investit peste 1 miliard de lire sterline în birourile și laboratoarele sale din Wiltshire, care găzduiesc cercetarea, proiectarea și dezvoltarea viitoarei tehnologii Dyson. Dyson este deținută de familie și are peste 14.000 de angajați la nivel global, inclusiv o echipă puternică de 6.0000 de ingineri. Compania vinde produse în 84 de piețe, în peste 300 de magazine Dyson Demo, dintre care 50 au fost deschise în întreaga lume în 2021, inclusiv un nou magazin Dyson Virtual Reality Demo.

Pentru noutăți, consultați pagina Dyson Romania.

Trei din patru conexiuni mobile din Romania implica tehnologii de retea mai avansate si mai rapide, in crestere cu 15% in ultimul an. Solutiile de securitate end-to-end, una dintre prioritatile Huawei

Cloud computing technology and online data storage for business network concept.

București, 29 mai 2023: Trei din patru conexiuni mobile din România implică tehnologii de rețea mai avansate și mai rapide, în creștere cu 15% în ultimul an. Soluțiile de securitate end-to-end, una dintre prioritățile Huawei.

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud. Compania se angajează să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.

În conformitate cu legile și reglementările aplicabile în țările în care operează și cu standardele internaționale, Huawei a creat un sistem eficient, durabil și fiabil de asigurare a securității cibernetice și a protecției vieții private, întrunind cerințele autorităților de reglementare și ale clienților, precum și la cele mai bune practici din domeniu. Valorile Huawei legate de securitatea cibernetică sunt: integritate și încredere, responsabilitate și abilitate și deschidere și transparență.

Invitată la dezbaterea „Digitalizare și securitate cibernetică”, în cadrul evenimentului Bucharest Leader’s Summit, Adina Grosu, Cyber Security and Privacy Officer la Huawei România, a vorbit despre importanța digitalizării serviciilor publice, atât în cadrul autorităților publice centrale, cât mai ales, în cadrul autorităților publice locale, precum și despre nevoia de educare a funcționarilor publici pentru a deveni competenți din punct de vedere digital. Mai mult, Adina Grosu a reliefat rolul indispensabil pe care rețelele 5G îl au în implementarea proiectelor de digitalizare și dezvoltarea noilor tehnologii.

„Tehnologia 5G oferă un potențial imens, latență redusă și viteze foarte mari, însă, ca oricare nouă tehnologie, nu este lipsită complet de riscuri. Cu toate acestea, standardele de securitate 5G sunt îmbunătățite continuu, iar riscurile generale sunt controlabile. Prin urmare, toate aceste beneficii variate, pe care dezvoltarea rețelelor 5G le implică, sunt cu mult superioare unor riscuri pentru care au fost identificate deja soluții.”, a spus Adina Grosu, Cyber Security and Privacy Officer la Huawei România.

Huawei și-a construit și implementat propriul sistem global de securitate cibernetică și de asigurare a confidențialității în toate domeniile. Acest sistem acoperă politici, procese, instrumente, tehnologii și standarde.

În ultimii 30 de ani, Huawei a furnizat servicii pentru peste 3 miliarde de persoane din întreaga lume, sprijinind operațiunile stabile a peste 1500 de rețele ale operatorilor în mai mult de 170 de țări și regiuni. În tot acest timp, am contribuit la consolidarea domeniului securității cibernetice la nivel mondial, iar practicile noastre de securitate cibernetică au fost recunoscute de clienții noștri.

Panelurile din cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: The Future is Now”, moderate de Cristi Selaru – Institutul Național de Statistică, au avut invitați precum: Dragoș Cristian Vlad – Președintele Autorității pentru Digitalizarea României și General de Brigada Maxim Dobrinoiu – Șeful Diviziei de Securitate Interna STS,  Maria Manuela Catrina – adjunct al Directorului DNSC și Adina Grosu – Cyber Security and Privacy Officer Huawei România, dar și Cristin Nicolae Popa – Director Executiv Monitorizare și Control, ANCOM, Ciprian Teleman- ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării în perioada decembrie 2020- septembrie 2021, Dragoș C.-L. Preda – Secretar de Stat pentru Telecomunicații 2020-2021, CEO Radiocom 2021-2022, DBA ORBIS CONECTO, Yugo Neumorni – CISA, MBA, Președinte CIO Council, Sergiu Zaharia – Director Cyber Strategy Advisory, Deloitte Romania și Bogdan Panait – Fondator Lex Data.