AGON by AOC extinde parteneriatul cu echipa FURIA Esports la nivel global

București, 19 iulie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT, extinde parteneriatul cu celebra organizațíe FURIA Esports. Această colaborare, care a început local în São Paulo la începuturile organizației, devine globală, reflectând creșterea dinamică și popularitatea echipei.

Istoria FURIA

Fondată în 2017, FURIA a devenit rapid o senzație globală în esports. Ajungând în semifinalele IEM Rio Major 2022, echipa a depășit toate așteptările. Acesta este cel mai bun rezultat al organizației într-un turneu Major până în prezent. Concurând în competiții de Counter-Strike: Global Offensive, Rocket League, League of Legends, Valorant, PUBG: Battlegrounds, Apex Legends și Super Smash Bros și în competiții de racing, FURIA a primit „Prêmio eSports Brasil”, cel mai mare premiu esports din America Latină, pentru cea mai bună organizație de esports în 2020 și 2021. Cu o impresionantă componență de peste 10 echipe, inclusiv o echipă CS:GO formată doar din femei, având mai mult de 80 de sportivi profesioniști și susținută de peste 215 angajați dedicați, organizația continuă să evolueze.

Până în prezent, FURIA are cinci sedii cu birouri dedicate gamingului în São Paulo (Brazilia), Los Angeles (California) și Boca Raton (Florida), un centru de pregătire în Mellieha (Malta) pentru echipele FURIA care concurează în Europa, precum și un magazin în Wynwood, Florida. Echipele academice ajută la descoperirea noilor talente și la pregătirea noilor staruri esports. Abordarea organizației față de dezvoltarea jucătorilor a dus la recorduri de audiență fără precedent, atrăgând 8,2 milioane de spectatori din întreaga lume în 2022. De exemplu, în timpul Rio Major 2022 și IEM Rio 2023, FURIA a organizat evenimentul lor „Casa FURIA”, cu o participare de 1000 de persoane, celebrând bogăția culturii braziliene, prezentând transmisiuni ale FURIA și diverse acte muzicale în fiecare zi.

Evoluând împreună: AGON de la AOC se alătură echipei FURIA Esports în aventura globală

Gaming la un alt nivel

Extinderea parteneriatului înseamnă că AGON by AOC va echipa acum toate echipele și jucătorii de la evenimentele esports ale FURIA cu monitoarele sale pentru gaming competitiv din seriile AGON și AGON PRO, împreună cu perifericele de ultimă generație AOC Gaming. Aceste dispozitive dispun de timpi de răspuns ultra rapizi, rate de reîmprospătare ridicate și o ergonomie de neegalat, asigurând scena pentru experiențe de gaming excepționale și oferind jucătorilor FURIA un avantaj competitiv. La rândul lor, feedback-ul lor vor ajuta echipele de ingineri AGON by AOC să îmbunătățească și mai mult echipamentul lor.

Mai mult, branding-ul AGON by AOC va fi afișat în mod proeminent la nivel global la evenimentele și platformele FURIA și va fi purtat pe tricourile echipelor de esports ale FURIA.

Mayra Fukasawa de Almeida, Manager Global de Marketing la AOC, explică motivația din spatele acestei colaborări:

„Sponsorizarea noastră inițială la nivel local a fost o dovadă a încrederii noastre în potențialul FURIA de a crește în peisajul esports. Suntem încântați să putem susține călătoria lor la nivel global și credem că tehnologia noastră de ultimă oră pentru gaming va juca un rol vital în succesul lor continuu”.

Jaime Pádua, Co-Fondator și CEO al FURIA, a adăugat:

„Suportul AGON by AOC a fost esențial în parcursul nostru. Tehnologia lor inovatoare a permis echipelor noastre să obțină rezultate la cel mai înalt nivel. Parteneriatul global deschide drumul către un viitor și mai strălucit pentru jucătorii noștri și fani deopotrivă”.

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, Twitter, sau Instagram

Despre FURIA

FURIA este una dintre cele mai importante organizații esports din lume. Fondată în 2017 de către André Akkari, Jaime Pádua și Cris Guedes, FURIA concurează în cele mai importante titluri și ligi de esports la nivel mondial, dar își propune mai mult decât doar succesul competitiv: caută să devină un mișcare socioculturală care influențează pozitiv contextele în care este implicată. În prezent, birourile din Brazilia, Malta și Statele Unite susțin pilonii săi de performanță, stil de viață, conținut, tehnologie și impact social.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial FURIA sau urmați FURIA pe Facebook, Twitter, Instagram, Youtube or Twitch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *