LOGITECH G lansează tastatura pentru gaming PRO X 60 cu tehnologie KEYCONTROL Compactă și proiectată pentru a câștiga

București — 9 aprilie 2024 — Astăzi, Logitech G, brand din portofoliul Logitech și principal inovator în tehnologii și echipamente pentru jocuri, lansează Logitech G PRO X 60 LIGHTSPEED Gaming Keyboard, o tastatură profesională compactă care eliberează spațiu valoros pentru a satisface nevoile în evoluție ale jucătorilor profesioniști.

Jucătorii PRO din Esports caută mereu cele mai noi și mai bune echipamente pentru a-și îmbunătăți jocul.  Folosirea unei tastaturi cu dimensiune redusă la 60% a devenit o opțiune din ce în ce mai populară printre profesioniști deoarece lasă mai mult spațiu pentru mișcările dinamice ale mouse-ului necesare pentru competiții FPS la nivel profesionist. O tastatură cu dimensiuni reduse este mai ușor de poziționat în spațiul de competiție pentru performanță maximă și este, de asemenea, mai ușor de transportat de către jucători la turnee.

„PRO X 60 se potrivește perfect pentru jucătorii care au nevoie de o tastatură care se poate adapta la orice configurație. De asemenea, este foarte ușor de transportat atunci când călătoriți. Îmi place.” a spus Michaela ‘mimi’ Lintrup, G2 Esports, Valorant.

Una dintre limitările tastaturilor cu format mai mic este lipsa unor taste critice de care au nevoie unii jucători profesioniști. Pentru a rezolva acest lucru, PRO X 60 introduce o nouă tehnologie inovatoare, KEYCONTROL, pentru a oferi jucătorilor capacități de personalizare cu mult peste ceea ce oferă o tastatură standard.

„Avem mulți ani de experiență în proiectarea și dezvoltarea de tastaturi pentru și împreuna
cu jucătorii profesioniști”, a declarat Brent Barry, head of Esports și PRO Series la Logitech G. „Prin colaborarea noastră cu jucătorii, am adunat informații importante care au jucat un rol cheie în designul PRO X 60 și au evidențiat necesitatea tehnologiei KEYCONTROL. Această nouă tastatura are tot ce și-ar putea dori un jucător profesionist: formă compactă și portabilitate, combinate cu noi tehnologii avansate, toate concepute pentru a le oferi echipamentul și performanța de care au nevoie pentru a câștiga.”

KEYCONTROL a fost dezvoltat pentru a extinde capacitățile tastaturii dincolo de cele ale unei tastaturi standard full size.  KEYCONTROL este un instrument ușor de utilizat, cu activare în G HUB, care oferă jucătorilor mai multe opțiuni de personalizare, permițându-le să atribuie până la 15 funcții pe o tastă și să își customizeze tastatura în funcție de propriul stil.  Atunci când este combinat cu G-SHIFT, o caracteristică avansată pe care jucătorii o pot atribui aproape oricărui buton (cum ar fi un buton lateral al mouse-ului), utilizatorii pot activa un nou layer de taste și pot avea acces rapid la orice tastă sau comandă.

„Îmi place tastatura PRO originală, dar acum că jocul meu a evoluat, am vrut ceva mai mic pentru a permite mai mult spațiu pe desktop pentru mouse, fără a pierde toate funcțiile cheie”, a spus Emma „Emy” Choe, FlyQuest RED, Counter Strike 2, „Acum că am PRO X 60 cu KeyControl, am mai mult spațiu pentru flick shots, și asta în timp ce îmi pot personaliza tastele, astfel încât să nu ratez nici o funcționalitate. Abia aștept să folosesc PRO X 60 în competiții.”

PRO X 60 oferă, de asemenea, performanța și fiabilitatea de încredere ale tehnologiei wireless LIGHTSPEED de la Logitech G. LIGHTSPEED wireless a fost proiectat pentru a fi la fel de rapid ca o conexiune prin cablu, dar și extrem de puternic, chiar și în cele mai dificile medii.

Când un jucător profesionist concurează la un turneu, este înconjurat adesea de mii de oameni care folosesc diverse dispozitive generatoare de RF și diverse rețele. Logitech testează LIGHTSPEED într-o cameră fără ecou de ultimă generație care generează interferențe de radiofrecvență pentru a se asigura că protocolul wireless LIGHTSPEED funcționează impecabil. Jucătorii profesioniști pot avea încredere că mișcările lor vor fi înregistrate cu precizie, permițându-le să performeze la maximum.

„Este foarte important să ai o conexiune fiabilă și rapidă atunci când concurezi pentru că iți dorești să ai cel mai mic decalaj posibil atunci când te afli într-un scenariu competitiv. A avea o conexiune wireless foarte rapidă poate face diferența dintre a câștiga și a pierde”, a declarat Evan „Verhulst” Verhulst, TSM, Apex Legends

PRO X 60 este disponibil cu comutatoare GX Optical atât în ​​configurații tactile cât și liniare, oferind o acționare mai rapidă decât comutatoarele mecanice standard pentru un stil de joc

accelerat. Spre deosebire de comutatoarele mecanice, GX Optical acționează prin puterea luminii, trimițând instantaneu comanda dată.

Caracteristicile suplimentare ale tastaturii PRO X 60 includ:

  • Taste PBT Dual-shot PBT
  • Iluminare RGB LIGHTSYNC
  • Comutator mod de joc
  • Rolă de volum și comenzi media
  • Bluetooth
  • Adaptor LIGHTSPEED 2:1
  • Geantă de transport

Preț și disponibilitate

PRO X 60 LIGHTSPEED Wireless Gaming Keyboard este disponibilă în variantele de culoare negru și alb, pe LogitechG.com și piața locală la un preț de vânzare cu amănuntul recomandat de 999 RON. Pentru mai multe informații, vizitați LogitechG.com.

Despre PRO series

Seria Logitech G PRO este o gamă premiată de căști, mouse-uri și tastaturi de calitate profesională concepute conform specificațiilor stricte ale celor mai buni gameri din lume. Proiectate prin programul Logitech Collaboration, produsele din seria PRO includ caracteristici și inovații atent selectate pentru a atinge performanța oferind în același timp confortul care îl cer jucătorii profesioniști.

Despre Logitech G

Logitech G, o marcă Logitech, este lider global dedicat în întâmpinarea nevoilor jucătorilor și creatorilor cu hardwares, softwares și soluții premiate. Produsele Logitech G includ tastaturi, mouse-uri, căști, mouse pad-uri, produse de simulare cum ar fi volane și simulatoare de zbor, camere web, lumini, microfoane și soluții specializate de mobilier; realizate prin design inovator, tehnologii avansate și o pasiune profundă pentru comunitățile de gameri și creatori.

Logitech îi ajută pe toți oamenii să-și urmeze pasiunile și se angajează să facă acest lucru într-un mod pozitiv pentru oameni și planetă. Fondată în 1981 și cu sediul în Lausanne, Elveția, Logitech Internațional este o companie publică elvețiană listată la SIX Swiss Exchange (LOGN) și la Nasdaq Global Select Market (LOGI). Mai multe informații despre Logitech G pot fi găsite pe logitechG.comcompany blog or@LogitechG.

###

Logitech și alte mărci Logitech sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Logitech Europe S.A. și/sau ale afiliaților săi în S.U.A. și alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. Pentru mai multe informații despre Logitech și produsele sale, vizitați site-ul web al companiei la www.logitech.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *