Arhiva lunii martie 2016

HTC One M10, adus în avanpremieră în România, prin QuickMobile.ro

HTC One M10, telefonul despre care se spune că va fi cel mai puternic din lume și a cărui lansare oficială va avea loc pe 12 aprilie, poate fi deja precomandat prin intermediul QuickMobile.ro, cel mai mare specialist în tehnologie din România, care îl include în ofertă în avanpremieră pe piața locală.

HTC One M10 poate fi precomandat în România începând de marți, 29 martie, urmând ca, după 12 aprilie, data la care va fi anunțat la nivel mondial, să înceapă livrările.
În ceea ce privește hardware-ul telefonului, One M10 va integra un chipset Snapdragon 820 şi 4 GB memorie RAM, ceea ce îl va propulsa în topul celor mai performante smartphone-uri din lume.
Disponibil în culorile argintiu, auriu și gri, noul vârf de gamă al HTC are un preț de 3.299 lei și va veni în varianta de 32 GB memorie internă.
”Suntem prezenți la toate târgurile de profil din lume, în scopul de a aduce primii pe piața locală produse de top, pentru care există o cerere foarte mare. Știm că utilizatorii din România sunt pasionați de noile tehnologii și în același timp se adaptează ușor și rapid la tot ce este nou în acest sens. HTC One M10 va fi cu siguranță o vedetă, având în vedere că se preconizează a fi unul dintre cele mai puternice telefoane la ora actuală”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager, QuickMobile.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.

Credite de nevoi personale

Creditele de nevoi personale se acorda mai usor in ultimii ani. Foarte multe banci vin in ajutorul celor care au nevoie de un credit de nevoi personale. Acestea acorda creditele chiar si cu buletinul. Bineinteles ca trebuie sa dovedesti ca ai un venit stabil pentru a obtine un credit de nevoi personale.

Cei care au nevoie de un credit de nevoi personale pot apela la credite.ro pentru a afla mai multe detalii despre cum pot obtine un credit simplu si rapid. Eu am incercat sa obtin mai multe credite de nevoi personale de-a lungul timpului. Cel mai simplu l-am obtinut pe ultimul dupa ce am aflat de ofertele disponibile pe credite.ro. Aici am gasit peste 90 de oferte la majoritatea bancilor din Romania care ofera credite doar cu buletinul.

Iti recomand si tie sa intri aici daca vrei sa aflii mai multe detalii despre tipurile de credite la care poti aplica si care sunt sumele pe care bancile ti le pun la dispozitie. Eu am gasit si credite de nevoi personale de pana la 20.000 de euro. Am aplicat pentru o suma mai mare deoarece ratele sunt flexibile si pot sa le achit la timp in fiecare luna. Nu e usor sa gasesti cea mai buna solutie pentru un credit acccesibil, insa daca te documentezi bine vei putea obtine cea mai buna afacere.

Sunt foarte multe oferte pentru creditele rapide iar daca vrei sa aflii ce rata vei avea lunar, poti incerca calculatorul de rate de la credite.ro. Cu ajutorul acestuia calculezi ratele in functie de dobanda si lunile aferente creditului. Intra pe aplicatie si calculeaza-ti singur ratele apoi aplica la un credit de nevoi personale. Cu credite.ro ai sansa sa prinzi oferte bune la banca si sa nu ai o dobanda foarte mare. In plus ratele vor fi mult mai mici deoarece ti le calculezi singur si poti face creditul pe o perioada mai mare de timp.

QuickMobile a lansat precomenzile pentru vedetele MWC – LG G5, Samsung Galaxy S7 și S7 Edge

În urma participării la ediția de anul acesta a Wobile World Congress, cel mai important târg de tehnologii mobile din lume, QuickMobile și-a extins oferta de smartphone-uri cu vedetele evenimentului, precum Samsung Galaxy S7, Samsung Galaxy S7 Edge și LG G5, pe care le are la precomandă.

Samsung Galaxy S7, telefonul cu cel mai bun display OLED de pe piață, este disponibil la precomandă pe QuickMobile.ro începând cu prețul de 2.910 lei. Smartphone-ul are o diagonală de 5,1 inch, procesor Octacore (2,3 GHz Quad + 1.6GHz Quad)/Quadcore (2.15GHz Dual + 1.6GHz Dual), 4 GB memorie RAM, o capacitate de stocare internă de 32/64 GB și camera foto de 12 MP.

Samsung Galaxy S7 Edge, varianta mai mare, cu diagonala de 5,5 inch și cu ecran curbat a generației S7, costă 3.500 lei la QuickMobile. În ceea ce privește culorile, ambele modele Galaxy S7 sunt disponibile în variantele alb, negru și auriu.

Vârful de gamă de la LG, modelul G5, cu processor Snapdragon 820, 4 GB de RAM, 32 GB de memorie internă, este disponibil în culorile negru, argintiu, auriu și roz. Telefonul se distinge prin sistemul de camere inedit: camera principală de 16 megapixeli şi cea secundară de 8 megapixeli – ce realizează fotografii la un unghi de 135 de grade – pot funcționa în tandem, creând imagini suprapuse. Smartphone-ul are prețul de 3.000 lei.

De asemenea, Quickmobile aduce în premieră în România și Xiaomi Mi5, un smartphone cu performanțele Galaxy S7, dar la un preț mult mai mic – 1.650 lei versiunea de bază, cu diagonala de 5,15 inch, procesor Snapdragon 820 de 1,8 GHz, 3 GB memorie RAM, o capacitate de stocare internă de 32 GB și camera foto de 16 MP. Toate modelele Mi5 sunt disponibile la precomandă, în trei culori – alb, negru și auriu.

„Ne-am dorit să le oferim utilizatorilor din România posibilitatea să comande cele mai așteptate smartphone-uri la Mobile World Congress, imediat după dezvăluirea acestora. Am fost la târg, am luat pulsul noutăților în materie de tehnologie mobilă și putem spune cu siguranță că noile terminale vor avea succes”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.
Pe lângă cele patru smartphone-uri, QuickMobile a introdus în ofertă, imediat după finalizarea târgului Mobile World Congress de la Barcelona, și Samsung Galaxy View, prima tabletă Samsung cu ecran de peste 18 inch, disponibilă în exclusivitate în România, la prețul de 2.900 lei.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

Compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, iar odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, a lansat și platforma Service-Return.com, prin care clienții care solicită operațiuni de service o pot face simplu și rapid, oriunde din Europa.

Printre serviciile oferite de QuickMobile se numără Service Express (prioritate în service-urile autorizate și reparație în maxim cinci zile), 28 de zile drept de retur (de care beneficiază atât persoanele fizice, cât și cele juridice), plata securizată cu cardul, transport gratuit și prioritate la livrare pentru toate comenzile achitate cu cardul, împachetare premium, plata în rate fixe (fără dobândă prin Card Avantaj, Star BT și Bonus Card), deschiderea coletului la livrare, livrare rapidă prin Fan Courier (coletul ajunge în 24 de ore), Service Return cu transport tur-retur gratuit oriunde în Europa, Tax Free (clienții din zonele non-UE pot solicita restituirea TVA), plata prin Bitcoin, Shopping în Avanpremieră (prin care clienții pot beneficia de produse disponibile în exclusivitate în România pentru o anumită perioadă de timp), Gift Card (pentru cei care nu știu ce cadou să ofere), Reduceri de QuickEnd (promoții speciale în fiecare weekend), plata la livrare (se plătește doar la livrarea coletului) și Card de fidelitate LYONESS (cashback și shopping points la orice produs cumpărat).

Clinica Dental Praxis- locul unde durerea nu exista

Trebuie sa fii foarte norocos sa fii la locul potrivit, in timpul potrivit, alaturi de omul potrivit ! Si eu am avut aceasta sansa.

In clipa cand situatia danturii mele era compromisa complet si definitiv, si in contextul in care – din motive organice – nu suportam accesul in gura a nici unui corp strain (nici proteze, dar nici instrumente sau mana stomatologului), chiar aveam o mare problema, in goana mea de-a gasi o solutie, ABSOLUT intamplator, in rubricile de anunturi din stanga ecranului de la e-mail, am observat un mic promo al unei clinici Stomatologice din Bucuresti.

Dupa o atenta si profesionista introspectie in situatia medicala, in seara programata, am cunoscut niste oameni cu totul si cu totul de exceptie, atat pe plan profesional, cat si uman, Joviali, politicosi, calzi, atenti si, mai alesi PROFESIONISTI. Echipa de doctori de acolo a lucrat timp de peste 3 ore la extragerea a 9 dinti si fixarea a 14 implanturi. Fara durere, fara stres, fara suferinta, nici atunci, nici mai tarziu.

Dupa circa 30 de ore, s-a montat o splendida dantura provizorie, datorita careia am putut duce o viata absolut normala pana la definitivarea lucrarii. Asa ca nici nu am simtit cand au trecut lunile si am ajuns la capatul aventurii.

Azi am capatat certitudinea ca multi ani de acum incolo voi putea zambi relaxata, voi putea manca fara restrictii si duce o viata normala. Asta si datorita echipei de tehnicieni care au facut lucrari ce nu au necesitat aproape nici o modificare, sunt solide si cu un aspect foarte natural Asa am rezolvat o situatie grava pentru mine; am o dantura frumoasa, acceptata de organism, functionala si asta cu foarte putina suferinta si cu o cheltuiala acceptabila.

Multumesc echipei Dental Praxis care pune mai mult suflet decat ii cere fisa postului si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a indrumat pasii spre aceasta clinica.

De ce sa merg anul acesta in Parga?

Vacantele se planifica din timp. Totul trebuie bine pus la punct, totul trebuie gandit in asa fel incat vacanta sa fie frumoasa si sa ai parte de toate conditiile necesare pentru a te simti minunat.
O buna idee ar fi sa pleci anul acesta in Parga. Parga este un frumos oras din Grecia, un oras care te va cuceri.

Principalul motiv pentru care ar trebui sa vizitezi Parga e pentru multi faptul ca sunt o multime de plaje absolut minunate.
Una dintre acestea este Pyso Kryoneri. Aceasta plaja se afla la doar 350 de m de centrul orasului si are o lungime de aproximativ 180 m. Langa plaja se afla tot felul de restaurante, taverne si magazine, dar si pesteri si stanci frumoase. In marea majoritate, plaja este acoperita de pietris, dar sunt si portiuni acoperite de nisip. Este o plaja minunata pe care ar trebui sa o explorezi.

O alta plaja este plaja Valtos. Ea nu este in oras, ci la 1.3 km de oras. Pe jos faci circa 20 de minute, cu taxiul acvatic 5, iar cu masina 2 minute. Plaja se intinde pe o distanta de aproximativ 1 km si este acoperita de nisip fin. Apa este cristalina si te incanta pur si simplu. Un lucru de dorit pe acesta plaja este faptul ca poti practica sporturi nautice. La fel ca si la alte plaje, si aici te poti bucura de restaurante, taverne, dar si alte locuri de distractie.

Lichnos este o alta plaja minunata. Ea se afla la doar 4 km de Parga, insa se ajunge foarte simplu. Daca vrei sa te plimbi, poti merge chiar si pe jos, insa tine totusi cont de distanta.
Si la distante mai mari de oras exista plaje absolut minunate. Una dintre ele este plaja Sarakiniko. O vei gasi la 19 km de oras si ai nevoie bineinteles de un mijloc de transport pentru a ajunge acolo. Plaja este una deosebit de frumoasa si este acoperita cu un nisip fin.

Totodata, Paraga este un oras pe care il poti vizita daca vrei sa vezi o arhitectura deosebita.
Cauta-ti chiar acum un loc de cazare si bucura-te de zile frumoase petrecute in Grecia. Poti cauta cazare la un hotel cu vedere la mare, astfel incat sa te bucuri de privelistea minunata in fiecare moment.

Paraga te asteapta. Poate fi destinatia ta de vis. Cauta o agentie turistica ce are oferte convenabile pentru tine si bucuara-te de mare si soare.