Arhiva zilei de 26 septembrie 2017

NVIDIA anunță bundle-ul „Forge Your Army”, care include gratuit jocul Middle-earth: Shadow of War

Forge Your Army - bundle
NVIDIA lansează astăzi bundle-ul „Forge Your Army”. Pentru o perioadă limitată de timp, jucătorii pot obține gratuit Middle-earth: Shadow of War atunci când cumpără o placă grafică, un sistem sau un notebook cu GeForce GTX 1080 Ti sau GeForce GTX 1080. Pachetul este disponibil de astăzi până în data de 16 octombrie 2017, sau până când stocurile sunt epuizate.

Setări grafice pentru Middle-earth: Shadow of War
Componenta GPU oficial recomandată pentru Middle-Earth: Shadow of War este GeForce GTX 1060, care va oferi o experiență de joc optimă la 1080P 60 FPS, cu setări High. De asemenea, pentru utilizatorii care vo să joace Middle-earth: Shadow of War la rezoluție superioară și setări Ultra, plăcile grafice GeForce GTX 1080 și 1080 Ti oferă cele mai bune performanțe în clasa lor și cea mai bună experiență de gaming.

Middle-earth: Shadow of War primește NVIDIA Ansel
La Gamescom NVIDIA, Warner Bros. Interactive Entertainment și Monolith Productions, au anunțat colaborarea lor pentru versiunea PC a Middle-earth: Shadow of War. Jocul va include NVIDIA Ansel, un instrument de fotografie in-game, care face parte din GeForce Experience. NVIDIA lucrează cu Monolith pentru alte caracteristici avansate cum ar fi HDR, care permite o gamă mai largă de culori vibrante și niveluri de luminozitate sporite, făcând jocul mai realist.

Ansel reprezintă o nouă modalitate revoluționară de fotografiere în timpul jocului. Utilizatorii pot compune fotografiile din orice poziție, să le regleze cu filtre post-procesare, să capteze imagini HDR în formate de înaltă fidelitate și să distribuie capturile de ecran în 360 prin intermediul smartphone-ului, sistemului PC sau a setului de VR. Mai multe informații despre aceste funcții sunt disponibile pe pagina Ansel Technology.

Bundle-ul ”Forge Your Army” este disponibil în România începând de astăzi la partenerii AltexCel.roMediadotDomoevoMAG și PCGarage.

Despre Middle-earth: Shadow of War
Middle-earth: Shadow of War™ este continuarea jocului extrem de apreciat Middle-earth: Shadow of Mordor™, câștigător al mai mult de 50 de premii din industrie – inclusiv titlul de Jocul Anului la Game Developers Choice Awards 2015, Inovație Remarcabilă în Gaming la D.I.C.E. Awards 2015 și premiul BAFTA pentru proiectarea jocurilor.

Middle-earth: Shadow of War prezintă o poveste originală cu întoarcerea lui Talion și Celebrimbor, care trebuie să formeze o armată și să întoarcă Mordorul împotriva Lordului Întunecat, Sauron.

X4 Soul Infinity, noul flagship Allview, se lansează oficial pe 28 septembrie

Au mai rămas doar două zile până la lansarea X4 Soul Infinity, noul telefon flagship Allview, primul care va oferi avantaje unice pe piața locală. Cel mai nou telefon românesc va avea integrată platforma proprie Allview de Inteligență Artificială, prin asistentul vocal. X4 Soul Infinity va fi disponibil în mai multe configurații, care vor acoperi mai multe segmente de preț.

Cei care se înscriu până pe 28 septembrie pe pagina dedicată X4 Soul Infinity vor beneficia de upgrade de hardware, oricare va fi opțiunea aleasă.

Axis lansează un radar de reţea pentru o detecţie zonală precisă

 
Tehnologia de detecţie zonală ignoră multe elemente declanşatoare obişnuite care conduc la alarme false, fiind proiectată pentru o instalare uşoară şi o integrare facilă cu sistemele deja existente.

Axis Communications, lider pe piaţa echipamentelor video de reţea, introduce noul detector radar de reţea – AXIS D2050-VE. Tehnologia radar este folosită pentru detecţia zonală precisă a obiectelor aflate în mişcare, ţinând cont de o varietate de condiţii de iluminare şi de vreme. Este o completare excelentă pentru camerele video şi poate fi folosită pentru urmărirea obiectelor în mişcare, împreună cu camerele PTZ. Tehnologia radar permite și acoperirea suprafeţelor largi, în timp ce camerele cu detecţie termică sunt mai potrivite pentru protejarea perimetrelor lungi.  Dezvoltat în special pentru obiective industriale de dimensiuni medii, echipamentul a fost proiectat atât pentru integrarea cu camerele şi sistemele de video management (VMS) Axis, cât şi pentru integrarea cu produsele altor producători importanţi.

Protejat împotriva atacurilor de vandalism şi potrivit pentru utilizare la exterior, AXIS D2050-VE poate furniza informaţii în timp real cu privire la poziţia, viteza, unghiul şi dimensiunea unui obiect în mişcare. Cu o rază de acoperire mai lungă decât senzorii infraroşu pasivi, echipamentul asigură un câmp de detecţie mai larg, reducând totodată numărul alarmelor false declanşate de păianjeni, animale mici, umbre sau reflexii luminoase. Detectorul radar de mişcare poate fi configurat să declanşeze o înregistrare video, o alarmă sau o sursă de lumină pentru descurajarea persoanelor rău intenţionate.

Detectorul radar de reţea Axis poate fi folosit ca produs de sine stătător sau ca parte a unui sistem de supraveghere. Datorită interfeţei sale deschise, el este compatibil cu camerele Axis şi poate fi integrat uşor cu Axis Camera Station şi Axis Camera Management, precum şi cu alte sisteme de video management pentru administrare şi mentenanţă simplificate.

“Prin comparaţie cu detectoarele de mişcare simple, AXIS D2050-VE furnizează informaţii suplimentare despre obiectele detectate, permiţând astfel urmărirea automată cu camerele Axis PTZ. Acum, clienţii pot adăuga sistemelor de supraveghere deja existente sau nou create tehnologie radar cu calităţi demonstrate, pentru protecţia mai bună a perimetrelor”, a declarat Andres Vigren, Global Product Manager, Axis Communications.

Primul detector Axis cu tehnologie radar de reţea, AXIS D2050-VE, este o soluţie accesibilă şi poate fi montat pe perete. Este proiectat în special pentru utilizarea la exterior, având o zonă largă de detecţie, 120 grade şi 50m. Tehnologia Power over Ethernet Plus (PoE+) asigură instalarea facilă, iar certificările IP66, IK08 şi NEMA 4X permit operarea în medii dificile. Detectorul poate funcţiona la temperaturi ambientale cuprinse între -40°C şi 60°C.

Despre Axis Communications
Axis este lider mondial în echipamente video de rețea, oferind soluţii inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 2.700 de angajați în peste 50 de birouri din lume și cooperează cu peste 90.000 de parteneri din toată lumea. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/ 

Compania Nokian Tyres a fost inclusă în Dow Jones Sustainability World Index

Compania Nokian Tyres a fost inclusă în Dow Jones Sustainability World Index (DJSI), înregistrând un scor total de sustenabilitate aproximativ dublu față de media din industrie, îmbunătățindu-și semnificativ rezultatele în evaluarea realizată în 2017. Scorul de 78 de puncte obținut de Nokian Tyres se plasează la diferență de un singur punct sub cel mai mare scor obținut la nivel global de către o companie din industrie.



„Angajații noștri au făcut o treabă extraordinară în îmbunătățirea tuturor aspectelor sustenabilității în cadrul companiei noastre. Determinarea noastră de a fi un pioner al sustenabilității în industria anvelopelor este demonstrată atât de produsele noastre sigure și ecologice, cât și prin includerea companiei noastre în clasamentul global DJSI. Cu siguranță, ne aflăm pe drumul cel bun, iar perspectivele pentru dezvoltarea viitoare a operațiunilor noastre sunt excelente,” a declarat Hille Korhonen, președinte și CEO Nokian Tyres.

Având în vedere dezvoltarea pe termen lung, Nokian Tyres a depus un efort susținut pentru a dezvolta responsabilitatea corporativă socială în ceea ce privește produsele sale, operațiunile companiei și întreaga industrie de anvelope. Începând cu anul 2012, compania a publicat rapoarte de sustenabilitate aliniate la îndrumările internaționale GRI. Obiectivele concrete pe care compania Nokian Tyres și le propune pentru 2020 în ceea ce privește sustenabilitatea, includ printre altele reducerea semnificativă a rezistenței la rulare a produselor companiei, reducerea cu 20% a emisiilor de CO2 din timpul procesului de fabricație și auditarea tuturor echipamentelor sale de procesare a cauciucului natural. De asemenea, compania intenționează să continue eforturile sale din toate sectoarele de sustenabilitate.

Listarea celor mai sustenabile companii din lume, printre care se numără și Nokian Tyres
Indicele de sustenabilitate Dow Jones (DJSI) este stabilit în urma unei evaluări anuale de sustenabilitate a societăților mari tranzacționate public, realizată de către compania elvețiană de servicii de investiții, RobecoSAM. Pentru investitori, aceasta este o evaluare amănunțită și extrem de valoroasă a sustenabilității corporative a companiilor, dat fiind faptul că este o evaluare independentă, realizată de o companie internațională. Astfel că această evaluare oferă părților interesate – clienți, investitori și angajați – o perspectivă credibilă asupra activităților desfășurate de companii în scopul sustenabilității. RobecoSAM evaluează sustenabilitatea pe baza unor criterii financiare, sociale și ecologice.

În 2017, RobecoSAM a invitat aproximativ 3.500 dintre cele mai mari companii tranzacționate public din lume, din 47 de țări, să ia partea la evaluarea de sustenabilitate realizată anual. Pe baza acestei evaluări, primele 10% dintre aceste companii au fost incluse în clasament drept cele mai sustenabile companii din lume. Pe lângă Nokian Tyres, în clasamentul bazat pe indicele mondial DJSI au mai fost incluse alte șase companii finlandeze. Din sectorul de piese și componente auto, Nokian Tyres a fost singura companie nordică inclusă în raportul mondial de evaluare DJSI.

Despre Nokian Tyres
Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă își are rădăcinile în anul 1898, când a fost înființată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează și facilitează șofatul în siguranță, în condiții exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane și mașini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, și cu condiții de șofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaților a fost de 4.400. Acțiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unitățile de producție se află în Finlanda și Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile și sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranță durabilă și de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

Pentru mai multe detalii despre companie, vă rugăm vizitați: www.nokiantyres.com
Mai multe informații despre activitățile de sustenabilitate ale Nokian Tyres: https://www.nokiantyres.com/company/sustainability/corporate-sustainability-report-2016/

 

 

Peste 20 de hackeri, „luptatori cibernetici” si experti in protectia datelor, pe scena inaugurala de Security de la Internet & Mobile World 2017

speakeri-security
Securitate cibernetica, scena inaugurala a celei de-a 6-a editii Internet & Mobile World, va reuni 24 de hackeri, luptatori cibernetici si experti in protectia datelor din Romania si strainatate.

Centrul National Cyberint (SRI) si CERT-RO, cele doua institutii care asigura securitatea spatiului cibernetic din Romania, vor avea reprezentanti pe scena de Security a IMWorld 2017. Directorul CERT-RO, Mircea Grigoras si dr. Cristian Iordan, directorul pentru cooperare si parteneriate al Centrului National Cyberint (SRI), vor sustine sesiuni despre provocarile si securitatea Cyber-spatiului.

O sesiune spectaculoasa o va avea ca protagonist pe Tinkode (Razvan Cernaianu), fost hacker, chiar  ocupantul locului doi in clasamentul celor mai cautati hackeri din lume, dupa ce a spart unele dintre cele mai sigure infrastructuri din lume (serverele NASA si Pentagon) sau cele ale Marinei Regale Britanice. Astazi, Tinkode este co-fondator Cyber Smart Defence si un expert in securitatea datelor. Prin Live Hacking-ul de la IMWorld, Tinkode va incerca sa atraga atentia asupra importantei cunoasterii riscului la care se expun companiile care nu-si protejeaza datele.

Un alt fost hacker, Tflow (Mustafa Al-Bassam), co-fondator al celebrului grup de hackeri LulzSec, care a tinut prima pagina a presei internationale in 2011, dupa ce membrii sai au spart serverele unor companii din clasamentul Fortune 500, precum Sony Pictures, dar si al unor guverne sau institutii (CIA), va urca pe Security Stage la IMWorld. Astazi, Tflow este cercetator doctorand al criptomonedelor in Londra, unde si lucreaza in securitatea informatiilor. Anul trecut a fost inclus in topul Forbes „30 sub 30” pentru activitatea sa in domeniul atacurilor de tip malware finantate si orchestrate de anumite guverne. La IMWorld va vorbi despre impulsurile umane si economice in securitatea informatica, repertoriind motivatiile oamenilor si ale companiilor pentru bune sau slabe practici in cybersecurity.

Dr. Harry Halpin, coordonatorul proiectului NEXTLEAP de la Inria, este un adevarat „luptator cibernetic” preocupat sa proiecteze protocoale descentralizate si securizate de mesagerie, precum si sisteme de mix-networking rezistente la analiza de trafic. Fost membru W3C (World Wide Web Consortium), precum si fondator al Grupului de Lucru Web Cryptography, care a produs Web Crypto API, implementat pe scara larga de toate browserele de internet, dr. Harry Halpin va sustine pe scena de Security a IMWorld o sesiune intitulata: Ultima Revolutie in Standardizarea Securitatii: Dincolo de Criza Razboiului Cibernetic, a Supravegherii in Masa si a DRM.

Cea de-a 6-a editie Internet & Mobile World va reuni peste 140 de speakeri pe cele 6 scene ale evenimentului: Main Stage, SMBs & Enterprise Solutions, Developers, Digital & E-Commerce, Marketing & Innovation si Security Stage.  Acestora le corespund 4 zone expozitionale cu peste 130 de companii care vor prezenta 2.300 de solutii IT si digitale.

La IMWorld 2017 sunt asteptati peste 8.500 de vizitatori, dintre care 3.000 de nivel CxO.
Accesul se face pe baza de bilet ce poate fi achizitionat de pe http://imworld.ro/tickets/

Pentru informatii suplimentare, urmariti platformele oficiale de comunicare   
www.imworld.ro

facebook.com/InternetMobileWorld

instagram.com/imworldro  

Partener principal: Telekom Romania
Partenerii de scene si sponsorii care au confirmat deja prezenta la cea de-a 6-a editie IMWorld sunt:

Partenerii scenelor de conferinte:
MiniCRM –  SMBs & Enterprise Solutions Stage
Raiffeisen Bank – Digital & E-Commerce Stage
METRO SYSTEMS – Dev Stage
IBM – Security Stage
IPSOS – Marketing & Innovation

Networking Partner – eMAG
Sponsori: Microsoft, Cegeka, Zipper, Medialine, Orange, M24Seven, Syswin Solutions, Servel, Temperfield, ALEF,  The Digital Box, Luxoft, Dataware Consulting, SoftOne, Avandor, Bittnet, Luxoft Training, HERE, White Image.
Smart Energy Partner: Enel
Internet Partner: VIVA Telecom
Car Partner: Renault
Digital Partner: Bright Agency

 
 
Despre IMWorld
Concept propriu al companiei Universum Events, IMWorld a devenit in cele 5 editii, un hub care genereaza new business si in care comunitatea dezvolta digitalizarea in Romania.

In fiecare an, in prima saptamana din octombrie, timp de 2 zile, mediul de business activ din Romania se intalneste cu tot ce este mai important in procesul de transformare digitala la Internet & Mobile World.

Structurata ca o expo-conferinta B2B, IMWorld are misiunea de a sprijini toate industriile din Romania sa adopte digitalizarea pentru a creste eficienta si productivitatea.  Prin know-how-ul oferit de agenda evenimentului si prin solutiile marilor jucatori din piata de IT prezenti in eveniment, IMWorld genereaza plusvaloare concreta si contribuie activ la dezvoltarea economiei, punand in relatie directa specialistii cu nevoia de digitalizare.

Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care ofera servicii de telecomunicatii fixe si mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vasta de clienti, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Solutiile noastre deschid o lume infinita de oportunitati de a impartasi cele mai frumoase si emotionante experiente cu familia, prietenii, colegii si cu cei din jurul nostru. Misiunea noastra este sa imbogatim vietile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe si mobile, tehnologii de ultima generatie 4G, fibra optica, precum si Internet TV, care aduce utilizatorilor o noua experienta de divertisment, cu acces la continut exclusiv si de calitate, pe toate ecranele, si functionalitati interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de incredere al companiilor, pentru care oferim solutii complete de comunicatii si IT&C. Reteaua noastra conecteaza oameni, masini si continut, pentru un viitor mai bun, mai sigur si mai simplu.

Telekom Romania este prezenta pe piata romaneasca din 2014, dupa rebranding-ul comun al Romtelecom si COSMOTE Romania.

Telekom apartine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicatii integrate.

Despre Universum Events
Cu o experienta de peste 10 ani in organizarea de evenimente corporate premium, Universum Events si-a construit reputatia de adevarat arhitect in industrie.

Compania are propriile marci, precum Bucharest Technology Week, Internet & Mobile World si MyConnector si o divizie de evenimente personalizate: MICE (Meetings, Incentives, Conferences & Exhibitions), axata pe evenimente de amploare pentru clienti, precum Microsoft Summit si Cisco Connect, dar si petreceri si zile ale companiei.

Compania detine cea mai mare licenta de team building din lume, oferind partenerilor sai concepte unice, devenite celebre in Europa si peste Ocean.

Incepand din 2017, Universum Events a adaugat portofoliului de concepte de succes, Hercules Trophy, cunoscut ca fiind cea mai cool competitie semi-atletica de pe planeta dedicata companiilor.

Un nou concept propriu marca Universum Events este Imobiliarium, expozitia tehnologizata de locuinte, in care vizitatorii pot vizualiza cu ajutorul Realitatii Virtuale o parte din casele si apartamentele din oferte.

Pentru detalii, va invitam sa urmariti site-urile proiectelor:

www.imobiliarium.ro

www.techweek.ro

www.imworld.ro

www.herculestrophy.ro

www.catalystglobal.com

www.universum.ro

ASUS anunță Lyra, sistemul Wi-Fi tri-band pentru întreaga casă

pressrel_a93tekn95w1bqb05t7opm7dj
ASUS a anunțat Lyra, un sistem Wi-Fi pentru întreaga casă, ce utilizează o tehnologie de rețea avansată pentru a elimina punctele moarte și pentru a furniza o acoperire fiabilă și sigură în fiecare colț.

Sistemul Lyra este proiectat să simplifice rețeaua Wi-Fi. Lyra constă în până la cinci huburi inteligente ce încorporează antene și module Wi-Fi tri-band 802.11ac pentru a crea o singură rețea Wi-Fi, ce se organizează automat pentru a furniza semnal stabil, fără întreruperi pentru fiecare dispozitiv, în întreaga casă. Lyra permite legături fără întreruperi între camere și etaje, conectând automat dispozitivele la cel mai puternic semnal disponibil, fără a fi nevoie de intervenția utilizatorului.

Arhitectura avansată de tip mesh a rețelei Lyra utilizează o frecvență dedicată de 5GHz, pentru a stabili conexiunile între huburi, ce este complet izolată de conexiunile dispozitivelor mobile. Aceasta lasă libere o bandă de 5GHz și una de 2.4GHz pentru conexiunile echipamentelor mobile, având performanțe mai bune pentru multiple dispozitive și mai puțină complexitate comparativ cu soluțiile alternative.

Sistemul Lyra este ușor de extins, fiind potrivit pentru aproape orice tip de locuință, de orice dimensiune. Având un design circular, elegant și discret, ușor de instalat, securitate ASUS AiProtection la nivel comercial și aplicația intuitivă ASUS Lyra pentru configurare și control, Lyra este soluția perfectă, prietenoasă cu familia, ce poate conecta dispozitivele actuale ce necesită o lățime mare de bandă.

Să simplificăm din nou Wi-Fi-ul 
Prin combinarea unui router cu repetoarele Wi-Fi putem extinde acoperirea rețelei, însă repetoarele folosesc adesea standarde Wi-Fi mai vechi, single sau dual band. Acestea pot, de asemenea, să genereze o complexitate inutilă prin crearea mai multor nume de rețele Wi-Fi.

ASUS Lyra elimină toate aceste probleme utilizând un standard Wi-Fi 802.11ac tri-band și mai multe huburi interconectate. Huburile comunică între ele prin intermediul unei rețele dedicate de mare viteză, de 5GHz, iar dispozitivele sunt automat conectate pe benzile rămase de 5GHz sau 2.4GHz, în funcție de capacitățile dispozitivelor și de aglomerarea benzilor.

Lyra creează o rețea pe întreaga suprafață a casei, acoperind până la 557 de metri pătrați, cu un singur nume de rețea (SSID) și conectează automat dispozitivele la hub, oferind cel mai bun semnal în timp ce se deplasează prin casă, astfel încât utilizatorii să se bucure de acces la Internet din orice încăpere.

Antene inteligente pentru un Wi-Fi mai inteligent
ASUS Lyra utilizează antene inteligente pentru a organiza automat rețeaua de 5GHz, care conectează huburile și furnizează un nod de rețea robust și stabil. Atunci când un hub este relocat sau adăugat în rețeaua Lyra, acesta caută automat semnalul de la alte huburi, determinând direcția celui mai bun hub și selectează cele mai bune două antene inteligente. Acest sistem ingenios permite modelelor Lyra să se adapteze la mediu, asigurând o performanță optimă Wi-Fi în orice tip de locuință.

ASUS AiProtection: Securitate la nivel comercial, gratuită pe întreaga durată de utilizare
ASUS Lyra încorporează ASUS AiProtection, un sistem de securitate la nivel comercial, susținut de Trend Micro Smart Home Network. Softwareul AiProtection integrat este complet gratuit pe întreaga durată de utilizare a produsului, cu actualizări automate gratuite, fără alte tipuri de taxe.

AiProtection blochează amenințările de pe Internet, înainte ca acestea să ajungă în rețea, iar dacă un dispozitiv infectat este detectat în rețea, AiProtection îl blochează instant pentru a preveni trimiterea oricărei informații personale către serverele malițioase.

Instalare facilă și administrare ușoară cu aplicația ASUS Lyra
Pe lângă faptul că permite instalarea și configurarea ușoară, aplicația mobilă ASUS Lyra include prezentarea generală a conexiunilor dispozitivelor familiei, o funcție puternică prin care se administrează fiecare dispozitiv conectat, modul de utilizare a internetului și permisiunile aplicațiilor. Aceste informații sunt prezentate într-un format grafic clar, care facilitează monitorizarea datelor utilizate de membrii familiei și istoricului aplicațiilor și ajustează setările individuale după cum este necesar.

Specificații principale ASUS Lyra

  • Antene: 7 interne (4 inteligente, 2 standard, una Bluetooth)
  • Frecvențe de operare: tri-band concurent: 2 x 5GHz / 1 x 2.4GHz
  • Transfer date Wi-Fi:2.4GHz până la 400Mbps; 5GHz (1) până la 867Mbps;5GHz (2) până la 867Mbps
  • Porturi I/O: hub primar: 1 x 1Gbps WAN, 1 x 1Gbps LAN; hub satelit: 2 x 1Gbps LAN
  • Standarde de rețea: IEEE 802.11a/b/g/n/ac, IPv4, IPv6
  • Conținut pachet: Trei huburi Lyra, Adaptor alimentare, Cablu rețea RJ-45, Ghid de configurare rapidă
  • Dimensiuni: 15cm (diametru) x 4.5cm (înălțime)

Despre ASUS:
ASUS face parte din lista „Celor mai admirate companii din lume”, potrivit publicației Fortune, fiind dedicată creării de produse pentru un stil de viață inteligent în prezent și viitor. Portofoliul larg include liniile Zenbo, ZenFone și ZenBook, precum și o varietate de componente și dispozitive IT, alături de soluții AR, VR și IoT. ASUS are peste 17000 de angajați în întreaga lume, printre care și peste 5500 de talente R&D. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, în 2016 ASUS a obţinut 4385 de distincţii și venituri de aproximativ 13,3 miliarde USD.

Microsoft Ignite 2017: Companiile „apasă refresh” și adoptă transformarea digitală prin intermediul cloud-ului, inteligenţei artificiale şi realităţii mixte

Modern-workplace-1
Microsoft Corp. a întâmpinat astăzi peste 25.000 de reprezentanți ai mediului de afaceri în cadrul evenimentului său anual, Microsoft Ignite, din Orlando, Florida. În cadrul acestui eveniment, Microsoft a prezentat modul în care cloud-ul, inteligența artificială şi realitatea mixtă se întrepătrund în produsele sale pentru a ajuta companiile să îşi imagineze şi să creeze viitorul mediului de afaceri,  cât şi felul în care computerele cuantice ar putea rezolva unele dintre cele mai mari provocări ale planetei. Noutăţile extind oferta comercială a Microsoft — Office 365, Windows 10, Microsoft Azure, Dynamics 365 şi Microsoft AI — punând accent pe modul în care compania favorizează succesul oamenilor şi organizaţiilor într-un spaţiu de lucru aflat în permanentă schimbare, permiţând clienţilor să valorifice date, AI, tehnologii hibrid şi cloud, pentru dezvoltarea proceselor de afaceri şi inovare pentru viitor.

Tehnologia digitală influențează toate aspectele economiei și societății noastre, creând oportunități fără precedent pentru organizațiile de orice dimensiune,” a declarat Satya Nadella, CEO, Microsoft. „Sunt optimist și inspirat de ingeniozitatea clienților și partenerilor noștri, cât și a dezvoltatorilor de pretutindeni care extind limita posibilului prin intermediul realității mixte și inteligenței artificiale incluse în Microsoft 365, Dynamics 365 și Azure, pentru a genera transformare și impact în întreaga lume.

Următoarea frontieră în domeniul computațional
Urmare a 12 ani de investiții în viziunea sa de a crea un computer scalabil, care are la bază fizica cuantică,  Microsoft a anunțat astăzi crearea unui nou limbaj de programare optimizat pentru exploatarea computerelor cuantice scalabile și integrarea solidă a acestui limbaj de programare în Visual Studio, oferind dezvoltatorilor opțiuni de debugging, asistență și simulatoare de ultimă generație care pot rula local sau în Microsoft Azure. Aceste instrumente vor fi disponibile gratuit, la sfârșitul acestui an. Dezvoltatorii se pot alătura începând de astăzi comunității cuantice Microsoft, înregistrându-se la www.microsoft.com/quantum

Noi capabilități pentru angajaţi şi promovarea unei noi culturi de lucru
Microsoft a anunţat, de asemenea, extinderea Microsoft 365 cu două soluţii pentru a oferi noi capabilități angajaților „din prima linie” şi clienţilor din mediul academic. Compania a introdus şi noi capabilităţi inteligente de căutare, o nouă viziune de comunicare inteligentă centrată pe Microsoft Teams, capabilități de securitate şi de îmbunătăţire a gestionării IT, pentru a-i ajuta pe clienţi să respecte politicile și reglementările de securitate şi conformitate, inclusiv Regulamentului General de Protecţie a Datelor (GDPR).

  • Microsoft 365 F1 reuneşte Office 365, Windows 10 şi Enterprise Mobility + Security pentru a oferi noi capabilități celor peste 2 miliarde de angajați „din prima linie” la nivel global, care reprezintă primul punct de contact dintre o companie şi clienţii săi sau care sunt direct implicaţi în producţie.
  • Microsoft 365 Education include Office 365 for Education, Windows 10, Enterprise Mobility + Security şi Minecraft: Education Edition. Acesta oferă studenţilor, facultăţilor şi personalului academic toate instrumentele necesare pentru a crea şi a colabora în siguranţă.
  • Dispozitivele Microsoft 365, incluzând dispozitivele cu Windows 10S de la HP , Lenovo, Acer şi Fujitsu prezentate în noua ofertă comercială, oferă un mod de rulare autonom, management simplificat și actualizări permanente ale aplicațiilor. Toate acestea înseamnă costuri totale de achiziție mai mici pentru organizaţii. Create pentru gestionarea identității în cloud, aceste dispozitive sunt ideale pentru angajații „din prima linie”, studenţi şi profesori.
  • Microsoft a introdus o nouă viziune de comunicare inteligentă, intenţionând să ofere capabilităţile Skype for Business Online în cadrul Microsoft Teams, alături de servicii cognitive şi de date, transformând astfel Teams în hub-ul principal pentru lucrul în echipă în Office 365, incluzând servicii permanente de chat, voce şi video.
  • Căutarea inteligentă utilizează AI şi machine learning pentru a furniza rezultate de căutare mai relevante, oriunde în Microsoft 365. Noile experienţe includ previzualizare privată a Bing pentru organizaţii, care oferă o imagine unitară a rezultatelor de căutare personalizate, contextuale, din interiorul şi din afara organizaţiei.
  • Noua integrare LinkedIn cu cardurile de profil Microsoft oferă acum posibilitatea de a vedea informații din profilele de LinkedIn în aplicațiile și serviciile Microsoft. Această nouă experiență, se lansează acum pentru clienții „first release” în Outlook Web Access, SharePoint și OneDrive for Business și îmbunătățește modul de colaborare și de construire a relațiilor, prin oferirea de informații legate de colaboratori, din interiorul și din afara organizației, chiar în Office365.
  • Din ianuarie 2018, HP şi Lenovo se vor alătura Surface pentru a susține Windows AutoPilot, prin furnizarea ID-urilor de dispozitive către companii pentru anumite comenzi. Astfel, utilizatorii vor putea să seteze cu uşurinţă un dispozitiv nou dotat cu configuraţia companiei şi aplicaţii gata de utilizare, înlăturând nevoia unei intervenții din partea personalului IT.
  • Microsoft 365 oferă funcţii optimizate ale Advanced Threat Protection (ATP), cum ar fi capabilităţi îmbunătăţite de „anti-phishing”, protecţie extinsă pentru SharePoint Online, OneDrive for Business şi Microsoft Teams şi o integrare între platforma de cloud şi capabilităţile de detectare a ameninţărilor în materie de identitate locală.

Mai multe informații în legătură cu soluțiile Microsoft Modern Workplace sunt disponibile aici.

Modernizarea proceselor de afaceri prin intermediul cloud-ului şi AI
Microsoft a extins Dynamics 365 cu noi soluţii AI care transformă scenariile, aplicaţiile şi serviciile esenţiale ale organizaţiilor, pentru a-i ajuta pe utilizatori să reinventeze procesele pe care le folosesc zilnic.

  • Soluţiile Microsoft Dynamics 365 AI sunt create pentru a aborda scenarii complexe, cu valoare ridicată, ale organizaţiilor, adaptate proceselor, sistemelor şi datelor existente. Prima soluţie include un agent virtual inteligent pentru deservirea clienţilor, un asistent inteligent pentru personalul dedicat serviciului pentru clienţi şi instrumente de gestionare a conversaţiilor, toate bazate pe Microsoft AI. Departamentul serviciilor umane din cadrul guvernului australian, HP Inc., Macy’s şi Microsoft utilizează deja această tehnologie pentru îmbunătăţirea satisfacţiei generale a clienţilor şi pentru a gestiona mai multe solicitări într-o perioadă mai scurtă de timp.
  • Aplicaţiile modulare pentru Dynamics 365 ajută clienţii să transforme rapid procesele cu impact ridicat prin integrarea cu sistemele existente şi consolidarea lor cu fluxul de lucru şi informaţiile din Dynamics 365, LinkedIn şi Office 365. Primele două aplicaţii modulare, Attract şi Onboard, vor ajuta companiile să recruteze cei mai competenţi candidaţi, asigurându-și astfel succesul, prin intermediul integrării personalizate în companie. Ambele vor fi disponibile în cursul acestui an ca parte integrată a Dynamics 365 for Talent.
  • Integrare consolidată între PowerApps, Microsoft Flow şi Office 365 şi Dynamics 365. Orice utilizator business familiar cu formularele InfoPath, bazele de date Access sau SharePoint poate crea acum aplicaţii care extind şi automatizează procesele de afaceri cu PowerApps şi Microsoft Flow.

 

Mai multe informații în legătură cu modul în care companiile pot utiliza aceste noi tehnologii pentru a îmbunătății procesele și aplicațiile de business sunt disponibile aici.

Inovații ale platformei de cloud enterprise
Microsoft Azure introduce noi stadii de productivitate organizațională, experiențe inteligente de gestionare a datelor și încredere sporită în mediul de business – toate acestea, printr-o abordare unică și consecventă a platformei de cloud hybrid în ceea ce privește datele, aplicațiile și infrastructura, fie că acestea se află pe serverele fizice (on-premises) sau în cloud.

  • Azure Stack este disponibil prin partenerii OEM ai Microsoft precum Dell EMC, HPE și Lenovo. Ca extensie a platformei Azure, Azure Stack este o soluție cu adevărat unică pe piață, care asigură consistență. Astfel, organizațiile pot dezvolta și implementa aplicații utilizând aceleași API-uri, instrumente și experiențe pe care le-ar utiliza în platforma de cloud, Azure.
  • Disponibilitatea SQL Server pe Linux, Windows și Docker odată cu disponibilitatea generală a SQL Server 2017. SQL Server este prima bază de date „născută în cloud” care este de asemenea disponibilă și pe serverele fizice. SQL Server 2017 oferă pentru prima dată puterea computațională a SQL Server pe Windows, Linux, cât și în container-ele de Docker, permițând developer-ilor să dezvolte aplicații inteligente folosind limba și mediile de dezvoltare preferate pentru a determina o productivitate crescută, împreună cu un grad ridicat de performanță și securitate a datelor.
  • Serviciul complet automatizat de migrarea a bazelor de date, Database Migration Service și SQL DB Managed Instance sunt acum disponibile clienților pentru a ridica și migra cu ușurință bazele lor de date de pe serverele fizice SQL server către baza de date Azure SQL.
  • SQL Data Warehouse livrează un nivel optimizat de performanță computațională îmbunătățind semnificativ performanța analizei de date în cloud. Acest nou nivel optimizat de performanță computațională oferă de asemenea cea mai ridicată scalabilitate de până acum, cu până la 30.000 de unități computaționale Data Warehouse. Previzualizarea acestui serviciu va fi disponibilă în această toamnă.
  • Azure Hybrid Benefit pentru SQL Server va permite clienților să valorifica la maxim investițiile în licențe prin tarife cu discount, extinzând promisiunea platformei de cloud hibrid asupra investițiilor în date ale clienților.
  • Serviciile Azure Cost Management prin Cloudyn vor ajuta la gestionarea și optimizarea costurilor în cloud, prin intermediul unei singure interfețe vizuale unificate pentru toate mediile multi-cloud. Clienții și partenerii Microsoft vor putea utiliza gratuit acest serviciu pentru a-și gestiona costurile din Azure.
  • Azure Security Center va include noi capabilități integrate de securitate care se vor concentra pe reducerea vulnerabilității și sporirea protecției în față amenințărilor de securitate, precum și extinderea către volume de lucru hibrid sigure.
  • Previzualizarea noilor actualizări ale Azure Machine Learning va oferi dezvoltatorilor AI și analiștilor de date un nou set de instrumente pentru a dezvolta și gestiona prototipuri de machine learning și AI oriunde – în platforma de cloud, pe serverele fizice sau prin tehnologia „edge”. Aceste noi actualizări le vor permite, de asemenea, dezvoltatorilor AI și analiștilor de date să fie mai productivi, beneficiind de cele mai des folosite medii de dezvoltare open source, instrumente și siteme runtime.
  • Integrarea Azure CosmosDB cu Azure Functions. Făcând disponibilă puterea computațională a Azure CosmosDB, primul serviciu modern de baze de date de acest tip, pe platforma serverless Azure Functions, dezvoltatorii pot atinge noi niveluri de productivitate, scriind aplicații în doar câteva linii de cod, astfel încât pot inova mai rapid reacții la „evenimente” precum senzori IOT, schimbări în baze de date și altele.
  • Actualizări ale Microsoft Cognitive Services, o colecție de API-uri inteligente care permite dezvoltatorilor să adauge cu ușurință capabilități AI aplicațiilor proprii. Actualizările introduse astăzi includ disponibilitatea generală a analizei de text (text analytics), un serviciu de procesare lingvistică bazat pe platforma de cloud, care include funcționalități precum analiza sentimentelor (sentiment analysis), extragerea de fraze-cheie și detecția limbii pe text. În luna următoarea vor fi introduse Bing Custom Search, o experiență personalizată pentru o secțiune a Web-ului, și Bing Search v7, care va returna rezultate mai relevante utilizând Bing Web, știri, video, căutare de imagini, precum și o versiune nouă a funcțiilor „autosuggest” și „spellcheck”.

Mai multe informații în legătură cu soluțiile Microsoft enterprise cloud sunt disponibile aici.

Despre Microsoft Ignite
Mai multe informații și noutăți de la Microsoft Ignite se regăsesc la Microsoft News Center, cât și urmărind comunitatea Microsoft de pe Twitter la @MSFTnews și @MS_Ignite utilizând #MSIgnite.

Despre Microsoft
Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq “MSFT”) este liderul mondial în software, servicii, dispozitive şi soluţii ce ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Pentru mai multe informaţii, noutăţi şi perspective de la Microsoft, vă rugăm să vizitaţi Microsoft News Center la adresa http://news.microsoft.com

 

Evolio lanseaza trotineta electrica ultraportabila X-GO

X-GO_gama_pic01
Evolio lanseaza o trotineta electrica care revolutioneaza transportul urban.

Trotineta, care se va comercializa sub numele X-GO, este pliabila, cu autonomie de pana la 20 de Km si este la fel de usoara ca o trotineta normala cantarind doar 7 Kg, fiind confectionata dintr-un aliaj de aluminiu ultrarezistent, ce provine din industria aeronautica.

Trotineta are 3 trepte reglabile pentru puterea motorului, viteza maxima ajungand pana la 20 Km/h.

Unul din lucrurile interesante la aceasta trotineta este ca se pliaza in doar 2 secunde, prin tragerea unei manete, devenind astfel ultracompacta si putand fi transportata usor, depozitata aproape oriunde sau luata in orice mijloc de transport.

Computerul de bord are un afisaj de tip Backlit LED care te tine in permanenta informat cu privire la viteza de deplasare, nivelul de incarcare al bateriei, treapta de putere si distanta totala parcursa.

Sistemul de franare este de tipul electrodinamic recupereaza energia si reincarca bateria de tip Li-Ion. Pentru mai multa siguranta, X-Go are si un sistem de franare mecanic pe roata din spate.

X-Go are un design elegant, bateria fiind mascata in coloana ghidonului. Designul este completat de un far led alungit care permite deplasarea fara probleme pe timpul noptii. Exista patru variante de culori: Bleu metalizat, Verde metalizat, Grena metalizat si Negru.

Evolio X-Go va fi disponibila in retelele partenere la un pret recomandat de 1799 lei.

Incepand de astazi, X-Go se poate comanda on-line pe site-ul www.evolio.ro, primele 30 de comenzi baneficiaza de un discount promotional de 500 de lei.